Misterul celui mai vechi panou publicitar din lume, în continuare nedezlegat

02 02. 2023, 14:00

Situl Dholavira, vechi de peste 5.000 de ani, care poate fi găsit în vestul Indiei, a fost descris de UNESCO drept una dintre cele bine conservate așezări urbane care datează din acea perioadă.

Acolo, arheologii au descoperit fântâni adânci în care se putea coborî pe scări și rezervoare care făceau parte dintr-un sistem de canalizare sofisticat.

Tot în sit au mai fost găsite urme ale sistemului de străzi și bulevarde, case de diferite dimensiuni, ateliere pentru bijuterii, dar și ceva ce poate fi considerată o descoperire remarcabilă în arheologia indiană: cel mai vechi panou publicitar din lume.

Cel mai vechi panou publicitar, descoperit în anii 1990

Acesta, denumit simplu „panoul Dholavira”, a fost descoperit în anii 1990, atunci când o echipă de arheologi indieni a început săpăturile în zonă. Atunci când au ajuns la Dhalovira, echipa a întâlnit o poartă și două încăperi dispuse în lateral. Acele camere păreau a fi încăperi pentru depozitarea diferitelor materiale, însă la momentul descoperirii, ele erau pline cu pietre și diferite resturi neatinse de mii de ani.

După mai multe săpături atente, cercetătorii au mai găsit zece simboluri mari din gips, fiecare având dimensiunea de 38 de centimetri. În jurul acestor simboluri, puteau fi observate urme de lemn putrezit. Aceste indicii au condus oamenii de știință la concluzia că simbolurile făceau parte dintr-un panou publicitar. Gipsul alb ar fi făcut vizibile aceste plăci chiar și în întuneric, cu ajutorul unei torțe care să ajute mineralul să strălucească.

R.S. Bisht, cel care a coordonat echipa de arheologi în anii 1990 și 2000, consideră că un astfel de panou ar fi fost poziționat deasupra celor cinci mari intrări în orașul Dholavira. Acesta ar fi avut 3.5 metri lungime și tot atâția metri lățime și ar fi strălucit pe fațada porții din nordul intrării.

Mesajul de pe placă, în continuare un mister

Totodată, panoul a mai ridicat întrebări, iar una se referă la motivul poziționării sale lângă intrare, în loc să fie agățat pe poartă. Profesorul Bisht crede că un cutremur (destul de frecvent în acele zone) ar fi dislocat semnul de pe poartă, de aceea localnicii din Dholavira l-au mutat în apropiere, lângă camerele pentru depozitare.

Totuși, în continuare persistă un mare mister: ce scrie pe acea placă? Simbolurile sunt remarcabil de bine păstrate, poate pentru că placa a stat cu fața în jos, fiind astfel protejată de degradarea din exterior, notează Atlas Obscura.

Mesajul este, însă, scris în limbajul străvechi al Civilizației de pe Valea Indului (datează din mileniul III î. Hr.), care încă nu a fost descifrat. Așa că nimeni nu știe ce informație era transmisă într-un mod atât de proeminent în oraș. Placa Dholavira se află acum în colecția Muzeului Național din New Delhi, însă nu este expusă pentru a evita degradarea. Iar până când mesajul nu este descifrat, tot ce se știe până acum despre cultura și despre oamenii Civilizației din Valea Indului provine din mărturiile arheologice.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cel mai vechi și adânc lac din lume este casa unui pește canibal

Cel mai vechi os de câine arată că prietenul nostru cel mai bun ne-a fost alături mai mult timp decât credeam

Ce dezvăluie cel mai vechi ADN uman descoperit vreodată în Marea Britanie?

O tânără îngropată într-o canoe, cel mai vechi astfel de ritual confirmat în Argentina