Sylvia Plath, poeta care s-a sinucis la 30 de ani. „Sărută-mă şi vei vedea cât sunt de importantă”
Un copil cu un IQ de geniu, pasionată dintotdeauna de poezie și de studiu (primele sale poeme i-au fost publicate încă de la vârsta de 8 ani), Sylvia Plath (1932 SUA – 1963 Anglia) este considerată una dintre cele mai dinamice și admirate poete ale secolului XX.
Mă întrebi de ce îmi irosesc viaţa scriind?
Găsesc vreo plăcere?
Merită?
Mai presus de toate, sunt plătită?
Dacă nu, atunci, care este motivul?…
Scriu doar pentru că
Există în mine o voce
Care nu se va linişti niciodată.
(Poezie de Sylvia Plath în traducerea lui Petru Dimofte)
Un suflet sensibil, un copil, o adolescentă și o tânără mereu aflată în conflict emoțional cu mama ei, Sylvia Plath găsise în scris o modalitate de refulare și de confesare, de trăire a emoțiilor pe care nu le putea experimenta în realitate, un refugiu.
Fă-mă puternică, puternică atunci când dorm şi când sunt trează, puternică în oase şi în suflet. Apoi învaţă-mă, ţinând cont de disperarea mea, să mă împart vieţii, să ştiu ce, şi cât, şi cui să dau. Învaţă-mă tu să nu mă amărăsc.
Sensibilitățile poetei Sylvia Plath
Sensibilitățile Sylviei Plath au fost precum niște înlănțuiri zilnice și poveri ale minții. De mică avea tendințe depresive iar mai târziu în viață, când ajunsese să studieze, a fost chiar încurajată de mama ei în tratamentele medicamentoase – stimulente intelectuale – menite s-o țină în ritmul necesar studiului. Scurta ei viață a fost o luptă continuă între ambițiile profesionale și dramele interioare care-i măcinau neîncetat sufletul. O tânără dornică de comunicare și socializare, de explorare și experimentare a lumii în care trăia, Sylvia trăia frustrările fetei care nu se putea implica total într-o relație amoroasă din cauza percepțiilor și prejudecăților care dominau lumea și societatea vremurilor ei. Nu-și putea materializa dorințele interioare, nu putea explora iubirea în toate formele pe care le-ar fi simțit, fiind obligată să-și mențină cu strictețe virginitatea până la momentul căsătoriei.
Vreau să simt şi să trăiesc toate formele şi nuanţele experimentelor sufleteşti şi trupeşti posibile în viaţa mea. Dar sunt înspăimântător de limitată.
E atâta suferinţă în jocul ăsta de a găsi un partener, de a încerca, de a testa. Şi îţi dai brusc seama că ai uitat că e un joc şi sfârşeşti în lacrimi. Aş fi mult mai fericită dacă n-aş gândi şi, dacă n-aş avea organe sexuale, n-aş mai izbucni în lacrimi tot timpul.
A încercat să intre la Harvard și a eșuat
Intens autobiografice, poeziile lui Plath explorează propria ei suferință mentală, propriile neîmpliniri, zbuciumul de zi cu zi, căsătoria mai puțin fericită cu poetul Ted Hughes, conflictele nerezolvate cu părinții, contradicțiile vieții (așa cum le percepea) care au lăsat să respire în sensurile lor tensiuni ce planau în societatea americană din perioada postbelică. Atunci când a încercat să intre la Harvard și a eșuat, a fost atât de demoralizată și disperată încât a vrut să se sinucidă. A supraviețuit tentativei și a fost internată, fiind tratată cu terapie electroconvulsivă. Experiențele ei depresive și momentele de recuperare au dus, ulterior, la nașterea singurului ei roman de ficțiune publicat The Bell Jar.
Era frustrată de faptul că nu făcea parte dintr-o familie înstărită, problemele financiare reprezentând un mare stres și impediment pentru ea, mai ales în condițiile în care era înconjurată de tineri bogați, mari amatori de plimbări prin străinătate. Sylvia se lupta zilnic pentru a face față cheltuielilor necesare școlarizării ei, câștigându-și banii din diverse surse – scria pentru mai multe reviste, uneori textele ei erau premiate, de-acolo venind, sporadic, sume mici de bani, lucra și ca babysitter sau chiar chelnăriță.
Una dintre marile dorințe ale poetei Sylvia Plath
Trebuie să existe multe lucruri pe care nu le poţi rezolva cu o baie fierbinte, însă nu-mi vin prea multe în minte.
„Hiperactive, perpetuu accelerate, poeziile Sylviei Plath surprind sentimentul unei imaginații rănite, creând imagini și fraze cu energia unui fugar, a unui cal sau a unei mașini a cărei pedală de accelerație a rămas blocată. (…) În cele mai articulate poeme ale ei, vocea lui Plath este orientată către cinism, delimitând clar granițele speranței și ale realității. Este o poetă brutală. Exploatează o sursă de putere care îi transformă vocea poetică într-un răzbunător al femeii și al inocenței” (Thomas McClanahan, eseist).
(…) Doamne, cât mi-aş dori să gătesc, să mă aşez la casa mea şi să fiu în visurile unui bărbat şi să scriu. Mă gândesc întruna la posibilitatea unei asemenea iubiri. Dar mă şi sperie. Enorm. (Frânturi dintr-o corespondență a Sylviei Plath cu mama sa)
După ce a absolvit Smith College în 1955 cu summa cum laude, câștigând o bursă de studiu Fulbright la Universitatea Cambridge din Anglia, s-a mutat acolo unde a avut și posibilitatea de a-și îndeplini una dintre marile ei dorințe de femeie. Și anume, să se căsătorească (în 1956, cu poetul Ted Hughes) și să aibă copii. Dar mariajul nu a fost însă unul fericit, cei doi divorțând în 1962, Plath rămânând singură cu doi copii mici în grijă.
Sylvia Plath nu a rezistat tenebrelor minții
În 1962, la scurt timp după ce născuse al doilea copil, și după ce aflase de relația pe care Hughes o avea cu proprietara locuinței în care locuiseră, Plath a avut o nouă tentativă de sinucidere, de data asta la volanul mașinii pe care o conducea. A scăpat din nou, dar a intrat într-o stare depresivă profundă care, paradoxal, a ajutat-o să fie foarte creativă, acel an devenind cel mai prolific din acest punct de vedere. Sylvia Plath a scris atunci 26 de poeme și romanul „Clopotul de sticlă” (publicat în ianuarie 1963). Deși era sub supravegherea psihiatrului, Sylvia Plath nu a rezistat tenebrelor minții ei și a încercat din nou să se sinucidă. Încercare… reușită.
Era singură în casă, cu Frieda şi Nicholas, copiii ei. I-a lăsat dormind, le-a deschis geamul în cameră, a ieșit de-acolo, le-a sigilat ușa de la intrare cu o bandă adezivă şi cârpe umede, după care s-a închis în bucătărie, a dat drumul la gaz, băgându-și capul în cuptor. Astfel a fost găsită tânăra poetă Sylvia Plath, moartă la doar 30 de ani.
Ochii mei s-au oprit asupra norului celui mai mare ca şi cum, atunci când privirea mea nu avea să-l mai cuprindă, aş avea norocul să mă duc şi eu cu el.
Moartea i-a adus faima la care visa
Rareori cunoscută în afara cercurilor de poezie în timpul vieții sale, moartea lui Plath i-a adus și faima la care visa. În timp ce feministele au portretizat-o ca fiind o femeie condusă la nebunie de un tată dominator, un soț infidel și cerințele dure și obsesive ale unei mame care nu a înțeles-o așa cum ar fi avut nevoie, unii critici literari au lăudat-o, numind-o poetă confesională ale cărei lucrări „au rostit lucrurile agitate și necontrolate de care conștiința noastră avea nevoie sau credea că are nevoie”. Ariel, considerat volumul de succes al Sylviei Plath, un volum de mărturii personale ale singurătății și nesiguranței care o chinuiau, a contribuit la propulsarea ei în rândurile celor mai cunoscute poete americane ale secolului al XX-lea.
Reputația ei postumă a inspirat poeții mai tineri al căror stil scriitoricesc avea amprenta Sylviei Plath.
Pentru volumul „The Collected Poems” publicat postum în anul 1981, Plath a primit Premiul Pulitzer în poezie (în 1982), devenind a patra persoană onorată postum cu această distincție.
Surse:
https://www.poetryfoundation.org/poets/sylvia-plath
https://www.britannica.com/biography/Sylvia-Plath
Vă mai recomandăm să citiți și:
O scriitoare și-a înscenat moartea, iar adevărul a ieșit la iveală printr-o greșeală gramaticală
Premiul Nobel pentru Literatură 2022, acordat scriitoarei franceze Annie Ernaux
Un episcop a părăsit Biserica după ce s-a îndrăgostit de o scriitoare de ficțiune erotică