Arseny Avraamov, geniul sovietic al muzicii moderne, uitat de istorie

Compozitor, jurnalist de muzică și teoretician, Arseny Avraamov (1886 – 1944) a fost un artist futurist rus ale cărui viață și operă au fost atât de aventuroase încât nu puteau fi cuprinse sub un singur nume.

Astfel, de la nașterea sa, în 1886, și până la moarte, în 1944, acusticianul autodidact a fost cunoscut ca Arslan-Ibrahim-Ogli Adamov, Dimitry Donskoy, Ars, Axel Smith, Regent, Perditur și, poate cel mai memorabil, Revarsavr: Arsenie revoluționarul Avraamov.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Ultimul nume a fost o poreclă potrivită pentru intelectualul cu mai multe fațete, ale cărui invenții, spectacole și perspectivă muzicologică au avut o contribuție aparte în istoria muzicii atât în ​​Rusia, cât și în străinătate.

Simfonia Sirenelor

În urmă cu o sută de ani, un excentric compozitor rus în vârstă de 36 de ani, Arseny Avraamov, a escaladat până în vârful turnului din Baku, Azerbaidjan (atunci parte a URSS) și, contemplând peisajul urban care i se desfășura în fața ochilor, a început să fluture frenetic două steaguri roșii. Ce a urmat a constituit un moment unic, revoluționar în istoria muzicii secolului XX.

Avraamov dirija Simfonia Sirenelor, o lucrare muzicală care încorpora sunetele și zgomotele orașului Baku. S-a întâmplat pe 7 noiembrie 1922, în ziua în care se aniversau cinci ani de la Revoluția din octombrie (lovitura de stat prin care bolșevicii au preluat cu forța puterea de la guvernul lui Kerenski). Din orchestra Simfoniei Sirenelor făceau parte o serie de tunuri, locomotive, regimente de artilerie, hidroavione, sirene de fabrică, clopote, fanfare și un cor uman masiv. Avraamov nu conducea doar o orchestră, ci dirija un întreg oraș.

Jurnalist de muzică

Din 1908 și până în 1911, Avraamov a studiat teoria muzicii îndrumat de  profesorii Ilya Protopopov și Arsenie Koreșcenko în cadrul Societății Filarmonice din Moscova, în paralel luând lecții private de muzică de la compozitorul Serghei Taneyev. În 1910 a publicat sub pseudonimul Ars diverse articole de critică muzicală, iar doi ani mai târziu, în timp ce se înrolase în trupele militare de cazaci, a fost arestat și închis pentru propagandă. Apoi, pentru o perioadă de timp, s-a stabilit la Sankt Petersburg, după care la Petrograd, unde a stat din 1914 și până în 1916, reintrând treptat în rândurile societății gânditorilor și compozitorilor pe care-i lăsase în urmă și alăturându-se ca și jurnalist de muzică redacțiilor revistelor Muzikalni Sovremennik (Revista muzicală contemporană) și Letopis (Cronica).

În paralel, a fost angajat al revistei Muzika din Moscova unde, într-o serie de articole  pe care le-a scris în mod regulat, a dezvoltat teoria muzicii microtonale „ultracromatice” și a inventat instrumente speciale pentru a o interpreta, arată BBC.

În 1916, Avraamov a sugerat pentru prima dată o abordare diferită a sunetelor care implicau resintetizarea și procesarea lor, propunând o metodă de sinteză a sunetului bazată pe modelarea matematică a proprietăților acustice ale unor obiecte care sună destul de asemănător cu tehnicile actuale. Cu alte cuvinte, Avraamov a prezis dezvoltarea sintetizatoarelor în forma lor modernă.

Inspirat de Leonardo Da Vinci

În articolul său, Avraamov a cerut o unitate a eforturilor tuturor celor care credeau în importanța analizei științifice pentru a susține teoria muzicii. Astfel, în 1917, la Sankt Petersburg, Avraamov a înființat Societatea Leonardo da Vinci căreia i s-au alăturat inventatorul Evgeny Sholpo și tânărul matematician și muzicolog Serghei Dianin.

Principiile lor, preluate de la da Vinci, erau credința în puterea științei și aspirația la cunoașterea obiectivă a legilor „misterioase” ale artei. Intenția lor era aceea de a produce o revoluție în teoria și tehnicile muzicale bazate pe conexiunea între arte și științe.

Proiectul pianelor arse

La scurt timp după Revoluția din octombrie 1917, Avraamov i-a propus comisarului care se ocupa de iluminările stradale publice, Anatoli Lunacharsky, un proiect prin care cerea arderea tuturor pianelor din Rusia. Avraamov considera că tonurile produse de piane au afectat negativ auzul uman timp de câteva sute de ani.

„După Revoluția Rusă a fost înaintată ideea că ar trebui să facem ceva pe stradă, să organizăm ceva, să evadăm din sala de concert burgheză și plictisitoare și să facem muzică pentru oamenii care lucrează în fabrici. Nu muzică pentru bogați, ci pentru toată lumea”. (Serghei Khismatov, compozitor și muzicolog rus)

Și asta făcuse Avraamov. Crease o operă muzicală pentru proletariat, folosind sunetele mașinilor și al fabricilor controlate de muncitori, căutând participarea activă a tuturor la spectacolele lui inedite și oferind o experiență transformatoare care simboliza unitatea și puterea revoluționară de a decide propriul drum în istorie. În viziunea sa, sirenele fabricii, care marcau începutul și sfârșitul zilei de lucru, s-au transformat din simboluri ale opresiunii în sunete de emancipare. Symphony of Sirens a fost, în multe privințe, sunetul unei lumi noi care tocmai se năștea.

Muzica mașinilor

Muzică lui Avraamov trebuia să îmbrățișeze toate zgomotele epocii mecanice, ritmul și suntele mașinilor, zgomotul marelui oraș și al fabriciilor, al curelelor de transmisie, al motoarelor și notele stridente ale claxoanelor mașinilor care goneau pe străzi într-un continuu flux. Iar această nouă „muzică a mașinilor” s-a făcut simțită.

În scurt timp au fost compuse simfonii speciale, opere caracteristice și s-au organizat spectacole cu această muzică a zgomotelor.

Astfel, în 1923, Avraamov a compus Noiserhythmusic (Shumrhithmuzika) pentru o piesă de teatru a lui Sergei Tretyakov, „Auzi, Moscova?”, pusă în scenă de Serghei Eisenstein la First Worker’s Theatre of Moscow Proletkulto, muzica fiind creată din „instrumentele de dulgher – un ferăstrău manual și unul mecanic, o roată de șlefuit, topoare, ciocane, baros, bușteni, cuie, dar și de avioane, lanțuri și așa mai departe”.

Aerosimfonia și locomotosimfonia

Un an mai devreme, în 1922, Avraamov propusese un proiect în care folosea o „Orgă cu aburi” ca instrument mobil, formată din numeroase fluiere de locomotivă. În 1923, într-un alt proiect pe care-l derula în cadrul unui program al Institutului de Stat pentru Științe Muzicale, Avraamov a venit cu ideea operei muzicale „Acustica Topografică”, sugerând construirea unor sisteme electroacustice puternice care să poată fi instalate pe avioane, gândindu-se că, în acest mod, suprafețe imense de pământ vor putea fi acoperite de sunete. „Și dacă sunetul sirenelor nu este suficient de puternic și calitativ, la ce am putea visa oare? În mod clar, la dispozitivele Theremin sau Rzhevkin, instalate pe avioanele care zboară deasupra Moscovei! Am avea o aerosimfonie!”

Controversat sau nu, criticat sau nu, ridiculizat sau nu, nimeni nu mai încercase până atunci să încorporeze întregul peisaj urban într-un spectacol muzical a cărui orchestră era formată, printre altele, din hidroavioane și nave de luptă.

„Simfonia Sirenelor a reprezentat o formă a muzicii electronice timpurie – un utopism, un viitor pierdut”, spune David Stubbs, jurnalist de muzică britanic. „A apărut într-un moment în care un astfel de proiect era văzut ca o mișcare optimistă considerându-se că putea funcționa mână în mână cu avangarda artistică. Din păcate, aceasta a fost anulată în timp sub conducerea lui Stalin”.

A murit sărac și obscur

În ciuda inovațiilor muzicale pe care le desăvârșise, Avraamov a traversat o perioadă de timp mai dificilă. Sărac și fără adăpost, compozitorul neconvențional își petrecea majoritatea nopților în cafeneaua Pegasus Stall din Moscova, acolo unde primea și hrană gratis. Circumstanțele lui s-au îmbunătățit în momentul în care a primit un loc de muncă în cadrul Institutului de Stat pentru Științe Muzicale din Moscova, unde a rămas până în anul 1926.

Avraamov a murit la Moscova, pe 19 mai 1944, în sărăcie și obscuritate, interesul pentru opera sa reapărând în anii 90, iar prima reconstrucție a Simfoniei sirenelor, bazată pe notele lui Avraamov, având loc în 2008.

„Știm că a fost un geniu, dar la acea vreme oamenii îl credeau nebun”

„Știm că a fost un geniu, dar la acea vreme oamenii îl credeau nebun. Nu puteau vedea ceea ce ar fi trebuit să vadă de fapt”, declară Sergey Khismatov, compozitor premiat și muzicolog. „Iar cu Simfonia Sirenelor putem spune că Avraamov a atins un pionierat în ideea folosirii instrumentelor netradiționale atât pentru compoziție, cât și pentru interpretare”.

Tragedia lui Avraamov a fost că s-a născut prea devreme. Sau, altfel spus, nu aparținea timpurilor în care a trăit. A spart barierele prea devreme și ecosistemul muzical pe care l-a creat nu a putut supraviețui în afara incubatorului său. Multe dintre ideile sale, acum banale, au fost ridiculizate, iar munca lui a fost în cele din urmă înăbușită de un regim sovietic din ce în ce mai conservator și reacționar.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Muzicianul, trompetistul, compozitorul, cântărețul de jazz. Louis Armstrong a fost mai mult decât un zâmbet celebru

Johann Sebastian Bach, unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor

Paganini, compozitorul care a revoluționat tehnica viorii. Gestul care i-a uimit pe mulți

10 lucruri mai puțin știute despre marele compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski