Țesătura florală care a fost interzisă. „Chintzul este al naibii de bun”

Într-o scrisoare adresată surorii sale, în 1851, romanciera britanică George Eliot (1819 – 1880) descria niște țesături de muselină: „Calitatea materialului cu imprimeu este cea mai bună, dar efectul chintzy este… de prost gust”. Se pare că atunci a fost utilizat pentru prima dată acest termen, cel mai probabil cu o tentă de dispreț sau referindu-se la o reproducere nereușită, de necomparat cu originalul.

„În acea perioadă, fabricile britanice inundaseră piețele din toată lumea cu imitații ieftine de chintz (țesături din bumbac de calitate, cu imprimeuri florale, făcute manual în India), iar producția de masă era disociată de orice material prețios, luxuriant” (dr. Sarah Fee, curator principal, Global Fashion & Textiles, Muzeul Regal Ontario)

Chintzul, deși astăzi ar putea fi asociat în mare măsură cu tapițeriile fotoliilor sau imprimeurile tapetelor este, de fapt, un tip de țesătură care într-o perioadă a fost foarte răspândită și apreciată în toată lumea.

„Povestea chintzului este una care cuprinde și aspecte mai puțin plăcute, legate de comerțul armat, colonialism, sclavie și deposedarea popoarelor native.” (dr. Sven Beckert, istoric la Harvard)

Deși povestea la care face referire Beckert începe la sfârșitul secolului al XV-lea, istoria chintzului este mai veche de atât.

Chintz provine de la cuvântul hindi chint, care înseamnă „pătat”, „pestriț”, și își are originea în India și Pakistanul modern. Contrar a ceea ce s-a perpetuat, chintz nu avea neapărat de-a face cu țesăturile cu imprimeuri florale, ci era un material din bumbac tratat cu anumite substanțe numite „mordanți” și „reziste” în scopul de a ajuta coloranții să adere la acesta.

„Termenul a fost introdus în vocabularul limbii engleze în secolul al XVIII-lea pentru a face referire la bumbacul imprimat industrial”, spune Fee. „Însă, de-a lungul secolului al XIX-lea, în limbajul și imaginația populare, termenul a fost asociat cu modelele florale. Și, tot cu referire la acest cuvânt, Alexandra Palmer, un alt curator al ROM, spune: „Chintz-ul indian mai costisitor, care era produs manual, cu minuțiozitate, avea un finisaj mai bun, dându-i un aspect mai prețios”.

Vasco da Gama a adus chintzul în Europa

India este țara care produce și exportă chintz de milenii, însă popularitatea sa a crescut odată cu expediția exploratorul portughez Vasco da Gama în 1498 la Calicut (acum Kozhikode), unde mersese nu doar pentru faimoasele mirodenii, dar și pentru achiziționarea unora dintre cele mai frumoase țesături și bumbacuri ale Indiei.

Vasco da Gama a dat, cu acea ocazie, tonul unui comerț care, 100 de ani mai târziu, a culminat cu înființarea mai multor companii europene în India de Est.

Odată întors în Portugalia cu marfa cumpărată din India, da Gama a trezit interesul altor comercianți care i-au urmat calea începând să exporte textile în zona Oceanului Indian, ajungând apoi pe piețele din Europa și îmbogățindu-se din vânzările de chintzeuri care erau atât de căutate.

Chintzul din casele aristocraților

Înainte de a fi introduse în industria modei, aceste materiale fabricate în India au fost utilizate cu mare succes în design-ul interior, în special pentru înfrumusețarea mobilierului dormitoarelor, anticamerelor, de asemenea fiind imprimat pe tapete. Până în anul 1625, chintze-urile indiene aduse în Europa aveau imprimeuri exotice, una dintre imaginile proeminente fiind acelea ale arborilor înfloriți, modele reprezentate în stilul iranian sau chinezesc. În vreme ce chintze-urile făcute pentru piața indiană aveau un imprimeu colorat, cele care se trimiteau în Europa se realizau pe un fundal alb și asta pentru că în vremea respectivă porțelanul chinezesc (alb) era în mare vogă. În plus, albul avea și contotații socioculturale – semnifica sănătate, curățenie, puritate, eleganță.

Chintzul a început să fie folosit în fabricarea hainelor pe la mijlocul secolului al XVII-lea, perioadă în care comercianții europeni le comandau artizanilor indieni propriile idei de modele și imprimeuri adaptate cerințelor pieței europene. Însă acest chintz a fost utilizat în mod diferit pentru confecționarea rochiilor, de exemplu. În Franța, era foarte căutat de aristocrați, începând cu anii 1625, în vreme ce în Anglia și în Spania elitele au adoptat mult mai târziu (din anii 1670) ținutele confecționate din chintz, după ce, până atunci, țesătura era foarte populară printre femeile din clasa de mijloc.

Mătase și lână versus Chintz

Dacă afaceriștii care se ocupau de comerțul cu chintz trăiau o perioadă înfloritoare în ceea ce privește profiturile, nu același lucru se poate spune și despre producătorii sau comercianții locali europeni de alte materiale cum ar fi mătasea, inul, cânepa și lână.

Aceștia din urmă sufereau pierderi tot mai mari, afacerile lor erau afectate, astfel că au început să se revolte împotriva „bumbacului pestriț” fabricat de „păgâni” și, prin urmare, pentru afacerile interne, chintzul a fost complet interzis în Franța între 1686 și 1759, parțial interzis în Marea Britanie între 1700 și 1774, existând, de asemenea, anumite decrete referitoare la importul și utilizarea chintzului și în Spania, Italia, Prusia și Imperiul Otoman.

Dar regulile nu erau respectate de toți și, cu riscul de a fi prinși și executați, comercianții au continuat să aducă din India, ilegal, buclucașul material.

Chintzul european

În această perioadă, unui producător european i-a venit ideea de a produce el însuși un material asemănător – chintzul european. Cu timpul, piețele mondiale de textile au început să se dezvolte, din impulsul de a domina concurența. SUA veniseră cu tehnologii care fabricau diverse bumbacuri cu proprietăți mai ieșite din comun, cum ar fi, de exemplu, rezistența la îngheț. Pentru plantațiile de bumbac, au început să fie folosiți sclavii din Africa de Vest în posesia cărora intraseră dând la schimb țesături europene și indiene. Acest aspect a conincis și cu înlăturarea tragică, susținută de stat, a populațiilor indigene din America.

În Marea Britanie au început să se dezvolte fabiricile producătoare de textile, iar după 1776, după Declarația de Independență a SUA, chintzul a devenit tot mai puțin căutat, în condițiile în care moda europeană adoptase un stil mai minimalist, urmând ca în secolul al XIX-lea să fie considerat aproape cu totul desuet în moda occidentală. Totuși, de atunci și până în prezent, au mai existat perioade de timp în care chintzul a fost scos la lumină, fără a mai atinge, însă, culmile succesului din trecut, în ciuda faptului că mai mulți fashion designeri au introdus cu talent în colecțiile lor chintzul.

„Întotdeauna m-a fascinat chintzul. Îl consider materialul suprem în ceea ce privește imprimeurile care sunt atât de versatie”. Cath Kidston (designer)

„Modelele realizate din chintz au reprezentat pilonul de bază în toată munca mea din ultimii 35 de ani. Chintzul m-a făcut să mă simt ca într-o grădină. Este frumos și floral. La fel ca Scarlett O’Hara și Southern Belles. Chintzul va intra și va ieși mereu din decor și din modă. Este al naibii de bun”. (Betsey Johnson)

Surse:

https://www.bbc.com/culture/article/20200420-the-cutesy-fabric-that-was-banned

https://www.vishwaguruindia.org/2020/05/chintz-popular-indian-fabric-banned.html?m=1

https://www.theinside.com/blog/a-brief-history-of-chintz/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Tot ce trebuie să știi despre cașmir. Istoria, originea și beneficiile țesăturii prețioase

O nouă țesătură poate transforma îmbrăcămintea în ecrane complet funcționale chiar și după spălare

Roboții ar putea cuceri încă un domeniu. Companiile de îmbrăcăminte experimentează cu automatizarea

Institutul Pantone a anunțat care va fi culoarea anului 2023