Henri Matisse (31 decembrie 1869, Le Cateau-Cambresis, Franța – 3 noiembrie 1954, Nisa, Franța) este unul dintre cei mai apreciați și mai importanți pictori ai secolului XX.
Cunoscut pentru decupajele sale – imagini copilărești pe care le-a tăiat din hârtii în culori puternice – Matisse și-a dorit ca arta lui să transcendă întunericul și violența epocii moderne, ceea ce, în vremea sa, i-a atras adesea renumele unui artist populist și nu neapărat a unuia serios.
La începutul carierei sale, Henri Matisse a fost un rebel și un revoluționar – unul dintre primii artiști care a intervenit asupra regulilor artei occidentale pentru a o aduce în lumea modernă.
Întorcând spatele celor 500 de ani de tradiție academică, Matisse a devenit primul artist de avangardă al secolului al XX-lea, stilul și picturile sale fiind considerate atât de șocante, încât era ridiculizat de toată lumea, de la criticii de artă contemporani cu el și publicul care-i vedea lucrările în expoziții, până la colegi de-ai săi pictori.
Matisse s-a apucat de pictură la o vârstă destul de târzie. Atunci când a luat în mână o pensulă pentru a-i face cunoștință cu pânza și culorile, Matisse avea 21 de ani. Pasiunea de care se legase Henry Matisse era în contradicție cu aspirațiile burgheze ale familiei sale (și chiar ale profesorilor săi – Matisse, în acea vreme, studia dreptul pregătindu-se pentru meseria de avocat) astfel că următorii 15 ani i-a petrecut chinuindu-se din cauza nesiguranței financiare, îndurând drame și trebuind să facă față mai multor scandaluri devenite atât de notorii, încât a ajuns să fie cunoscut drept „fiara sălbatică”, opera lui amenințând chiar valorile civilizației occidentale.
La Paris, ajuns la Academia Julian, s-a împrietenit cu Albert Marquet și Theodor Pallady (1871 – 1956) (de care l-a legat o frumoasă prietenie și care i-a dăruit câteva ii românești ce aveau să reprezinte un simbol în mai multe tablouri ale sale). Începând cu anul 1899 a studiat pictura în atelierul lui Eugène Carrière, experiență care l-a influențat pe Matisse în arta sa picturală, acesta renunțând la tradiționalele peisaje și devenind captivat de impresionism.
Mai apoi, Matisse se descătușează de conformismul pictural, descoperind și explorând cu îndrăzneală o cromatică deosebită, accentuată, vie, uneori chiar dură, intrigantă pentru cei care erau obișnuiți cu o coloristică mai „așezată”. Așa a luat naștere fauvismul, un curent care nu a rezistat mult în timp, dar al cărui reprezentant a fost Henri Matisse.
Impresionat de frumusețea și autenticitatea portului românesc pe care Matisse îl cunoscuse datorită iilor pe care Theodor Pallady, prietenul său, i le făcuse cadou, s-a apucat să folosească elemente reprezentative iilor tradiționale în picturile sale.
Astfel, primul tablou al lui Matisse cu inspirație românească a fost realizat în 1940 la Nisa, după o muncă de 6 luni, lucrarea numindu-se „La blouse roumaine”/„Bluza românească”. O pânză cu dimensiunile de 92 x 73 centimetri, expusă până în prezent la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris.
Chiar dacă în perioada în care l-a pictat și l-a expus, tabloul a atras atenția prin coloristică și compoziție, personajul feminin care îmbrăcase ia românească având chipul șters, lumea artistică știa că pictura era reprezentată de o rusoaică născută în Siberia, Lydia Delectorskaya, asistenta şi modelul artistului, muza lui Matisse, mai tânără cu 40 de ani decât el. Fata ajunsese în Franța ajutată de o mătușă a ei, după ce, la vârsta de 12 ani, rămăsese orfană de ambii părinți.
După o tentativă eșuată de a studia medicina la Sorbona, Lydia, pentru a se întreține, a practicat mai multe meserii, fiind dansatoare și figurantă în filme, pe Matisse întâlnindu-l în 1932, la Nisa, an în care i-a devenit asistentă. Matisse a fost atât de atras și fascinat de tânăra lui secretară, încât între 1935 și 1939 a pictat-o în sute de tablouri, schițe și desene. Lydia a avut un rol foarte important în viața maestrului Matisse, iar prezența ei a cauzat numeroase și grave probleme în căsnicia lui Henri Matisse cu Amelie care, până la urmă, a cedat presiunilor psihologice și l-a părăsit pe Matisse din cauza Lydiei.
Începând cu 1918, Henri Matisse se mută la Nisa, oraș în care va trăi până la finalul vieții sale, locuind în hotelul Regina, aflat în apropierea muzeului care avea să fie înființat și să-i poarte numele și lângă celebra mănăstire franciscană Notre Dame.
În 1941, Henri Matisse a fost diagnosticat cu cancer duodenal. După operația pe care a suferit-o, au apărut complicații care l-au ținut la pat timp de trei luni, perioadă în care are nevoie de îngrijiri medicale suplimentare oferite de asistenta medicală Monique Bourgeois. Între cei doi s-a legat atunci o relație de prietenie, Matisse fiind atras de faptul că Monique prezenta un interes aparte pentru artă. Legătura dintre ei s-a rupt în momentul în care asistenta a decis, în 1946, să devină călugăriță, în continuare, având grijă de el și oferindu-i sprijinul de care avea nevoie nimeni alta decât veșnica și iubita muză, Lydia.
Henri Matisse a murit pe 3 noiembrie 1954, la vârsta de 84 de ani, în urma unui atac de cord, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Notre Dame de Cimiez de lângă Nisa, acolo unde, patru ani mai târziu după trecerea sa în neființă, a fost înmormântată și Amélie, soția lui.
Lydia Delectorskaya a murit pe 16 martie 1998, la vârsta de 88 de ani, la Paris, și a fost înmormântată în cimitirul din Pavlovsk, Sankt Petersburg.
Cel mai scump tablou al lui Matisse, Odalisque couchée aux magnolias (1923), s-a vândut, în doar trei minute, la o licitație organizată de Christie’s Rockefeller, în mai 2018, cu suma de aproape 81 de milioane de dolari.
Surse:
https://www.bbc.co.uk/programmes/m000hqt7
https://www.mentalfloss.com/article/637558/henri-matisse-facts
https://www.artnews.com/art-news/market/matisse-goes-80-8-m-christies-rockefeller-sale-10292/
Rembrandt van Rijn, pictorul magician, maestrul portretelor
Frida Kahlo, pictorița cu cele mai multe autoportrete
Velazquez, cel mai important pictor spaniol și un gigant al vremurilor sale
Giotto, cel mai important pictor italian al secolului al XIV-lea