Hedonismul lui Epicur: suntem ființe care urmăresc în permanență obținerea plăcerii

Filosoful grec Epicur a crezut că cea mai mare plăcere a omului este liniștea, o stare psihologică stabilă, caracterizată de prezența plăcerii și absența durerii. Există urmărirea directă a plăcerii și urmărirea indirectă, care este legată de datorie și de apartenența la o comunitate.

Epicur considera că este evident că noi, ca orice animal, urmărim plăcerea și evităm durerea prin natura noastră. Ideea nu are nevoie de nicio demonstrație rațională. Observăm asta la animale și o simțim la noi înșine. Nu ne-am gândit niciodată la un argument rezonabil pentru care focul este fierbinte, iar zăpada se simte rece. Am simțit aceste lucruri pur și simplu. Epicur consideră la fel de evident că durerea și plăcerea servesc drept puncte de plecare motivaționale pentru toate creaturile simțitoare, potrivit Big Think.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Dorința pentru plăcere și aversiunea față de durere devin echipamente operaționale standard la animale. Epicur, însă, consideră că cea mai mare plăcere este liniștea. Faptul că ne dorim liniștea prin natura noastră nu pare să fie de la sine înțeles, așa că ar putea fi nevoie de ceva care să semene a argument. Și aceasta, concluzionează Epicur din observații, este specifică animalelor încă din primele lor stadii.

O dorință profundă de stabilitate, manifestată încă de la naștere

Imaginați-vă un copil care abia se naște și țipă din pântecele mamei în marea agitație a acestei lumi, roșu de furie. Este înfometat, suprastimulat și, dintr-o dată, îi e rece și se simte inconfortabil. Ceea ce el vrea și ceea ce vrem să-i dăm și noi este tot ceea ce îl va liniști pe acel copil. Are nevoie de hrană, de o îmbrățișare, de muzică.

Epicur crede că această dorință brută de confort sigur nu ne părăsește niciodată. Un copil căruia îi lipsește siguranța fundamentală se luptă să experimenteze bucuriile ușoare, iar Epicur crede că același lucru este valabil pentru oameni în toate etapele.

Epicurienii și principalii lor rivali, stoicii, numesc acest lucru „argumentul leagănului”, potrivit căruia putem citi motivația fundamentală a unei ființe umane din observarea stării sale timpurii, necorupte. Epicur crede că „argumentul leagănului” ne arată că sugarii doresc să fie liberi de durere și să aibă parte de plăcerile compatibile cu menținerea acestei stări de liniște. Adulții sunt, așadar, în esență, sugari crescuți mari și inteligenți, care se confruntă cu o lume mult mai complexă, acum responsabili în mare măsură de asigurarea acelei prețioase și plăcute stări de siguranță pentru noi înșine.

Toate acțiunile au ca scop final propria plăcere și evitarea durerii

Epicur face o afirmație mai îndrăzneață decât s-ar putea crede la prima vedere. Este logic ca plăcerea să fie plăcută, iar durerea să fie rea, iar noi alegem adesea plăcerile și evităm durerile. Nu există nicio controversă în acest sens. Epicur, însă, crede că toate acțiunile noastre au ca scop final propria noastră plăcere.

Epicur crede că întotdeauna alegem ceea ce credem că ne va oferi cea mai mare plăcere în ,general. Avem o motivație fundamentală: urmărirea plăcerii. El scrie că plăcerea este „punctul de plecare pentru orice alegere și evitare”. Întrucât el susține că cea mai mare plăcere este eliberarea de durere și anxietate, acesta poate reformula motivația noastră ca fiind evitarea durerii: „Facem totul de dragul de a nu fi nici în durere, nici în teroare”.

Plăcerea „directă”

Epicur neagă existența a două motive concurente aflate în război unul cu celălalt, respectiv plăcerea și datoria. O distincție ar putea fi de ajutor. Adesea urmărim plăcerea „directă”, în sensul că drumul nostru spre plăcere pare liber și clar și alegem plăcerea neîngrădită a momentului. Uneori, o plăcere nealterată se află chiar în fața noastră, iar Epicur consideră că merită să o alegem.

Angajamentul epicurismului de a savura bucuriile petrecerii timpului liber este o parte din ceea ce îl distinge de filosofiile mai austere. Plăcerile inofensive, aflate la îndemână, sunt, de fapt, alegerea mai bună în anumite circumstanțe.

Plăcerea „indirectă”

Alteori, trebuie să urmărim plăcerea „indirectă”, în sensul în care recunoaștem că singura cale de a ajunge în orașul plăcerii este să trecem prin cătunul inconvenientelor sau al luptei. Plăcerile „directe” sunt ca fructele pe care le poți pur și simplu lua. Plăcerile „indirecte” necesită deliberare cu gândul la viitor, recunoscând că o anumită durere este o parte necesară a procesului. Ele necesită construirea unei scări pentru a culege fructele care altfel nu sunt la îndemână. Acest sentiment reticent pin care alegem neplăcerea de dragul plăcerii este, pentru Epicur, un semn al „hedonismului indirect”.

Pe scurt, facem de bunăvoie lucruri dureroase sau provocatoare pentru două tipuri de plăcere: o liniște plăcută a minții și, aceasta fiind asigurată, plăcerile nealterate pe care le susține prudența.

Putem obține o oarecare plăcere mintală anticipând satisfacția de a finaliza un proiect dificil și amintindu-ne câte plăceri conține viața noastră în general, aceasta fiind o situație de moment.

Vă mai recomandăm și: 

5 lecții de viață de la Platon, unul dintre cei mai influenți filosofi din istorie

Viața lui Socrate, unul dintre fondatorii gândirii și filosofiei occidentale

Virgiliu, poetul preferat al romanilor

Epicur, filosoful din spatele epicureismului. Ce presupunea doctrina sa?