Pol Pot, unul dintre cei mai mari criminali din istorie

03 01. 2023, 09:30
Pol Pot (stânga) cu fostul ministru de Externe al Khmerilor Roșii, 28 martie 1998. Sursa foto: Profimedia

Numele Pol Pot este alăturat celorlalte nume de personaje care au rămas în memoria universală ca fiind cei mai mari criminali ai umanității.

Pe numele său real Saloth Sar, Pol Pot s-a născut într-un sat din Cambodgia, pe 19 mai 1925, fiind al optulea dintre cei nouă copii ai unui fermier. Pol Pot a fost un lider politic al cărui guvern comunist, Khmerii Roșii, a condus Cambodgia între anii 1975 și 1979.

În acea perioadă, aproximativ 1,5 până la 2 milioane de cambodgieni au murit de foame, execuție, boală sau surmenaj. Pol Pot a transformat Cambodgia într-un stat condus de partidul politic Kampuchea Democrată, căutând să creeze o societate socialistă agrară despre care credea că va evolua într-o societate comunistă. Guvernul lui Pol Pot a mutat cu forța populația urbană la țară pentru a lucra la fermele colective.

Kmerii Roșii, în încercarea lor de a crea o societate comunistă nedivizată în clase sociale, au lovit în special în intelectualii vremii, locuitorii zonelor urbane, etnicii vietnamezi, funcționarii publici și liderii religioși. Pol Pot a fost considerat de anumiți istorici drept unul dintre cei mai violenți și mai mari criminali ai istoriei recente.

Bursă la Paris

Înainte de a deveni revoluționar comunist, Pol Pot a petrecut un an la o mănăstire budistă, după care a urmat cursurile școlii primare catolice franceză. În 1949, a plecat la Paris cu o bursă, studiind tehnologia radio și devenind activ în cercurile comuniste.

Momentul revenirii sale în Cambodgia, în ianuarie 1953, a coincis cu revoltele naționale împotriva dominației coloniale franceze, revolte care în același an au dus la câștigarea independenței țării față de Franța.

Război civil devastator

A urmat alăturarea sa Partidului Revoluționar Popular Khmer (KPRP). Din 1956 și până în 1963, Pol Pot a predat istorie, geografie și literatura franceză la o școală privată, în timp ce, în paralel, punea la cale o revoluție. În 1960 a ajutat la reorganizarea KPRP într-un partid care susținea marxism-leninismul.

În 1968, când deja era liderul partidului cambodgian, alături de nou-formata armată de gherilă Khmerii Roșii, Pol Pot a organizat o revoltă națională. În martie 1970, generalul Lon Nol a dat o lovitură de stat în timp ce liderul Cambodgiei, prințul Norodom Sihanouk, era plecat din țară, mișcarea ducând la izbucnirea unui război civil în care Prințul Norodom s-a aliat cu Khmerii Roșii, iar Lon Nol a primit sprijinul Statelor Unite.

„Ziua urii”, în memoria victimelor lui Pol Pot, 22 mai 1992. Sursa foto: Profimedia

Conflictul a durat câțiva ani și a fost devastator.

Pe parcursul a patru ani, avioanele americane au aruncat 500.000 de tone de bombe asupra Cambodgiei, ceea ce reprezenta de peste trei ori cantitatea aruncată asupra Japoniei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La momentul terminării campaniei de bombardare a SUA (în august 1973), numărul trupelor Khmerilor Roșii crescuse exponențial, controlând aproximativ trei sferturi din teritoriul Cambodgiei. Pe 17 aprilie 1975, Khmerii Roșii au reușit să câștige războiul civil, cu prețul vieții a aproximativ jumătate de milioane de cambodgieni care pieriseră în urma acestor conflicte. Dar răul încă nu se terminase.

Zeci de mii de oameni torturați și omorâți

Imediat după ce au preluat puterea, reprezentanții Khmerilor Roșii au evacuat aproximativ 2,5 milioane de locuitori ai Phnom Penh. Foști funcționari publici, medici, profesori și alți profesioniști au fost deposedați de bunurile lor și forțați să muncească pe câmp, ca parte a unui proces de reeducare. Cei care s-au revoltat, care s-au plâns de condițiile de muncă sau care au încălcat regulile impuse de Kmerii Roșii, au fost supuși torturilor cumplite într-un centru de detenție, după care au fost uciși. În timpul genocidului cambodgian, osemintele a milioane de oameni care au murit din cauza malnutriției, surmenajului sau lipsei de îngrijiri medicale au umplut gropi comune din întreaga țară.

Pol Pot devenise un despot care controla viețile oamenilor sub toate aspectele lor. Banii, proprietatea privată, bijuteriile, jocurile de noroc, majoritatea materialelor de citit și religia au fost scoase în afara legii; agricultura a fost colectivizată; copiii au fost luați din casele lor și forțați să intre în armată; și au fost stabilite reguli stricte care guvernează relațiile sexuale, vocabularul și îmbrăcămintea.

Khmerii Roșii, care redenumiseră țara Kampuchea Democrată, au implementat idei absurde cum ar fi realinierea câmpurilor de orez în așa fel încât să creeze tabla de șah simetrică reprezentată pe stema lor.

După ce a Prințul Norodom a fost obligat să demisioneze, Pol Pot a devenit prim-ministru în 1976 și odată cu această schimbare politică s-au intensificat și confruntările, la graniță, dintre cambodgieni și vietnamezi. În decembrie 1978, vietnamezii au trimis peste graniță peste 60.000 de soldați, împreună cu unități aeriene și de artilerie, iar pe 7 ianuarie 1979 au capturat Phnom Penh și l-au forțat pe Pol Pot să fugă înapoi în junglă, unde a reluat operațiunile de gherilă.

În anii 80, Khmerii Roșii au primit arme din China și sprijin politic din partea Statelor Unite – care se opuseseră ocupației vietnameze timp de un deceniu. Însă influența Khmerilor Roșii a început să scadă în urma unui acord de încetare a focului din 1991, iar mișcarea s-a prăbușit complet până la sfârșitul deceniului. În 1997, un grup de khmeri roșii l-a capturat pe Pol Pot și l-a plasat în arest la domiciliu. Pol Pot a murit în somn pe 15 aprilie 1998, la vârsta de 72 de ani, din cauza insuficienței cardiace. Un tribunal susținut de Națiunile Unite a condamnat doar câțiva lideri ai Khmerii Roșii pentru crime împotriva umanității.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Pol-Pot

https://www.history.com/topics/cold-war/pol-pot

Vă mai recomandăm să citiți și:

Criminalii în serie au ajuns să fie din ce în ce mai puțini. De ce?

Cesare Lombroso, părintele criminologiei. Potrivit acestuia, criminalii au pornire naturală căreia nu îi pot răspunde

Cei mai bogaţi criminali din istoria modernă

Inelele arborilor dezvăluie motivul pentru care hunii lui Atilla au atacat Imperiul Roman