J. Robert Oppenheimer, părintele bombei atomice. „Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor”

J. Robert Oppenheimer, cunoscut și ca „părintele bombei atomice”, a fost un geniu în fizică nucleară, coordonatorul și directorul Proiectului Manhattan (de cercetare și dezvoltare a primei arme nucleare).

Deși proiectul a implicat munca a sute de oameni de știință, Oppenheimer a fost considerat de cei mai mulți a fi singurul creator și inventator al bombei nucleare.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Născut pe 22 aprilie în 1904 în New York, într-o familie înstărită de origine germano-evreiească, Oppenheimer a devenit, la vârsta de 17 ani, unul dintre cei mai străluciți studenți de la Universitatea Harvard, absolvind-o cu meritul summa cum laudae în specializarea chimie.

Oppenheimer a fost un student eminent

A urmat, de asemenea, Universitatea Cambridge din Anglia, unde l-a avut profesor pe cunoscutul chimist și fizician britanic Ernest Rutherford. Deși și-a petrecut cea mai mare parte a timpului efectuând cercetări și publicând cărți despre teoria cuantică și fizica teoretică, Oppenheimer a fost interesat și de clasici și de filosofia orientală.

Preocupat de știință și de posibilul pericol pe care îl reprezentau tot mai mult naziștii în anii 30, Oppenheimer renunțase aproape cu totul la viața personală dedicându-se acestui aspect.

Cum s-a născut proiectul primei bombe atomice?

Alături de mai mulți cercetători, printre care se afla și Albert Einstein, Oppenheimer se temea că nemții se vor folosi de descoperirea fisiunii nucleare pentru a declanșa un război catastrofal, astfel au conceput o scrisoare de avertizare adresată președintelui Roosevelt, petiție în urma căreia Roosevelt a aprobat alocarea unor fonduri substanțiale pentru construirea bombei atomice.

Operațiunea, desfășurată în mare confidențialitate, a purtat numele de Proiectul Manhattan, a fost supravegheată de generalul Leslie Groves și coordonată de Oppenheimer care a fost numit director ştiinţific al operaţiunii.

Cercetările și munca în sine la acest proiect (care costase peste 2 miliarde de dolari) au avut loc în Los Alamos (New Mexic) și au durat doi ani. Bomba fusese concepută, dar războiul fusese declarat terminat, odată cu capitularea Germaniei, în mai 1945, astfel că mulți dintre cei implicați în proiect începuseră să se îndoiască de utilitatea armei nuclare, fără să mai ia în calcul și amenințarea Japoniei.

Little Boy și Fat Man

În urma unei comisii de experți constituite de noul președinte american, Harry Truman, din cadrul căreia făcea parte inclusiv Oppenheimer, a fost adusă în discuție necesitatea (sau nu) a detonării bombei nuclare asupra Japoniei, iar concluziile au dus la aruncarea fără preaviz a bombei asupra unui obiectiv japonez. Primul test al bombei atomice a avut loc pe 16 iulie 1945, în apropierea unei baze aeriene americane din New Mexico.

Acțiunea a reprezentat un moment istoric al umanității, fiind prima explozie nucleară. Momentul în care a fost efectuată detonarea căreia i-au urmat catastrofele cunoscute a reprezentat trezirea conștiinței în Oppenheimer. Cercetătorul a înlocuit satisfacția succesului științific care-i purta semnătura cu o panică interioară și remușcări, exclamând  „Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor”. Bomba atomică numită „Little Boy” a fost aruncată asupra orașului Hiroshima în dimineața zilei de 6 august 1945. Bombă avea o încărcătură de uraniu 235, iar prin bombardarea cu neutroni lenți avea loc o reacție nucleară în lanț, generator de căldură, cu un efect devastator.

La trei zile după bombardarea orașului Hiroshima cu Little Boy, care făcuse aproximativ 140.000 de victime, (mulți oameni murind pe loc, alții în urma rănilor provocate sau a reacțiilor produse la câteva săptămâni de radiații), a fost aruncată o doua bombă – Fat Man – de data aceasta asupra orașului Nagasaki, ucigând peste 74.000 de oameni. Deflagrația celor două bombe a dus la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar la data de 15 august 1945, împăratul Japoniei, Hirohito, a anunțat capitularea în fața aliaților. Două bombe nuclare, peste 200.000 de morți, peste 60.000 de clădiri distruse.

Suspectat că ar fi spion

La câțiva ani după acest episod, atunci când Uniunea Sovietică testa, la rândul ei, primul dispozitiv nuclear, Oppenheimer a fost acuzat că ar fi spion. În urma acuzațiilor și suspiciunilor la adresa lui, lui Oppenheimer i-a fost restricționat accesul la orice dosar și informații secrete, urmând ca în 1954 să fie eliminat de Comisia pentru Energie Atomică din echipa guvernamentală, în ciuda faptului că omul de știință nu a fost găsit vinovat de vreo acțiune conspiraționistă cu străinătatea.

Oppenheimer, măcinat de regrete vizavi de proiectul pe care l-a creat și coordonat în realizarea bombei atomice, s-a opus dezvoltării bombei cu hidrogen în 1949, pe care mulți o considerau un răspuns al administrației Truman față de achiziționarea de către sovietici a dispozitivului nuclear, fapt care i-a determinat pe susținătorii proiectului să-l înlocuiască pe Oppenheimer cu un coleg de-al său de la Los Alamos, Edward Teller, acesta fiind numit directorul noului proiect.

După ieșirea sa din spațiul științific în care se ocupase de coordonarea distrugătoarelor și mortalelor proiecte, Oppenheimer a evitat orice implicare în viața politică, dedicându-se rolului și responsabilităților pe care le avea ca director al Institutului de Studii Avansate din Princeton, potrivit Britannica.

În 1963, a primit Premiul Enrico Fermi pentru „contribuțiile avute în fizica teoretică, ca profesor și generator de idei, și pentru conducerea Laboratorului Los Alamos și a programului de energie atomică în anii critici”.

Oppenheimer a murit de cancer la gât la Princeton la 18 februarie 1967.

„Știam că lumea nu va mai fi la fel. Câțiva oameni au râs, câțiva au plâns. Majoritatea oamenilor au tăcut. Mi-am amintit rândul din scriptura hindusă, Bhagavad-Gita; Vishnu încearcă să-l convingă pe Prinț că ar trebui să-și facă datoria și să-l impresioneze. Își ia forma cu mai multe brațe și spune: Acum am devenit Moartea, distrugătorul lumilor. Presupun că toți ne-am gândit la asta, într-un fel sau altul.”

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ceasurile atomice spațiale ar putea ajuta la elucidarea materiei întunecate

Fizicienii au sincronizat două ceasuri atomice prin inseparabilitate cuantică

Grădinăritul atomic și planul de a folosi energia nucleară pentru a îmbunătăți plantele

Ceasul atomic care pierde doar o secundă la fiecare 300 de miliarde de ani. Cum funcționează?