Jon Voight, un actor de Oscar, un tată de Jolie
Jon Voight (29 decembrie 1938, Yonkers, New York), actor american, nominalizat de trei ori la Oscar și câștigător al unui premiu Oscar în 1979, pentru cel mai bun actor în rol principal în filmul „Coming Home”. Apreciat de criticii de film, Jon Voight a fost, de asemenea, recompensat cu patru premii Globul de Aur, un premiu BAFTA și unul obținut în cadrul festivalului de film de la Cannes.
Fiul unui jucător de golf profesionist slovaco-american, Voight a devenit interesat de arta cinematografică în timpul liceului.
După ce a absolvit Universitatea Catolică din America, a pornit pe calea actoriei la New York. S-a aventurat întâi în teatru, unde chiar a avut succes, experiența propulsându-l în lume televiziunii.
O nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal
Pe la mijlocul anilor 60 apare în câteva filme, însă rolurile sale nu atrag atenția. Abia după câțiva ani dă lovitura la Hollywood interpretându-l pe „Tânărul Joe Buck” din drama cinematografică „Midnight Cowboy”, care i-a și adus, în 1970, o nominalizare la Oscar, pentru cel mai bun actor într-un rol principal. Cu acest film, John Voight și-a asigurat succesul în cetatea americană a filmului.
Începi de unde ţi se iveşte ocazia, iei tot ce poţi ca să îţi asiguri intrarea. Faci puţină treabă şi încerci să găseşti persoanele care te pot învăţa.
În următorii 20 de ani a jucat într-o serie de filme precum Catch-22 și The Revolutionary (ambele din 1970), în 1972 a jucat alături de Burt Reynolds în Eliberarea, în 1973 a interpretat rolul unui jucător de box în filmul The All American Boy, în 1974 a apărut în Conrack, un film în regia lui Martin Ritt și în The Odessa File.
În 1985 a jucat alături de Eric Roberts în filmul Runaway Train, rol pentru care a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal și a câștigat premiul Globul De Aur, la aceeși categorie. A urmat Desert Bloom în 1986, iar la începutul anilor 90 și-a făcut intrarea și în filmele de televiziune.
Jon Voight a avut o carieră prolifică în cinematografie
Voight a avut o carieră prolifică în cinematografie, jucând în cel puțin 54 de filme. Conform site-ului IMDB, zece din cele mai bune filme ale sale sunt: Runaway Train (1985), Glory Road (2006), The Rainmaker (1997), The General (1998), Conrack (1974), Coming Home (1978), Enemy of The State (1998), Deliverance (1972), Midnight Cowboy (1969) și Heat (1995).
În 1971 s-a căsătorit cu actrița și fotomodelul american Marcheline Bertrand cu care a avut doi copii, James Haven Voight (n. 1973) și Angelina Jolie (n. 1975). Voight și Jolie au fost certați timp de mai bine de 10 ani, ruptura dintre ei declanșându-se în 2003, atunci când actorul ar fi declarat despre Jolie, în mai multe interviuri televizate, că fiica sa are serioase probleme mintale. Adevărul este că atât copilăria, dar și tinerețea Angelinei Jolie nu au fost printre cele mai fericite, actrița, până la vârsta de 22 de ani, încercând de două ori să-și ia viața.
La 24 de ani, Jolie a suferit o cădere nervoasă în urma căreia a fost internată la psihiatrie pentru 72 de ore. Voight a lipsit în repetate rânduri din momentele mai mult sau mai puțin cheie ale vieții fiicei sale, astfel că Angelina a dezvoltat cu timpul un fel de repulsie față de tatăl care nu a știut sau nu și-a făcut timp pentru ea atunci când ar fi avut nevoie. Jolie avea să declare la un moment dat că atunci când Voight și-a înșelat soția, pe mama Angelinei, aceasta ar fi suferit atât de tare încât boala (cancerul) care a distrus-o într-un final (Marcheline Bertrand a murit în 2007), ar fi fost o consecință a nefericirii din relația ei cu Jon Voight.
Cuvintele Angelinei au avut un efect impresionat asupra lui Voight
În 1998, însă, tensiunile dintre actor și Jolie s-au amortizat, astfel că Angelina, aflată la festivitatea de decernare a premiilor Oscar, în momentul în care a primit statueta pentru cea mai bună actriță într-un rol principal în filmul „Girl, Interrupted”, și-a privit tatăl și a spus: „Ești un actor grozav, dar ești un tată mai bun.”
Cuvintele Angelinei au avut un efect impresionat asupra lui Voight, actrița povestind despre reacția pe care a avut-o tatăl ei după acel emoționant moment „mi-a spus că declarația pe care i-am făcut-o a fost cea mai frumoasă pe care a primit-o vreodată din parte cuiva și s-a simțit minunat la gândul că a fost un tată bun”.
În 2001, Jolie și Voight au făcut echipă pentru prima dată în viața lor de actori, apărând împreună în Lara Croft: Tomb Raider, după acest film relația dintre ei deteriorându-se din nou. „Nu vreau să fac publice motivele relației mele proaste cu tatăl meu. Voi spune doar că, la fel ca orice copil, atât lui Jamie (n.r. fratele ei) cât și mie ne-ar fi plăcut să avem o relație caldă și iubitoare cu tatăl nostru.”
Voight și Jolie, văzuți împreună pentru prima dată în ultimii ani
În februarie 2010, Voight și Jolie au fost văzuți împreună pentru prima dată în ultimii ani. Revista People, citată de cheatsheet.com, relata că actorul Brad Pitt, fostul soț al Angelinei Jolie, a jucat un rol important în ceea ce privește repararea relației dintre Jolie și tatăl ei.
După întâlnirea foarte mediatizată, Jon Voight declara publicației că „a petrecut într-adevăr un timp minunat. Mi-a plăcut să fiu acolo cu fiica mea și, de asemenea, cu Brad și toți copiii lor, care sunt atât de spectaculoși.” Jon Voight nu a ezitat să-și laude fiica în repetate rânduri pentru felul în care a știut și știe să fie mamă pentru copiii ei, dar și pentru toate acțiunile caritabile și proiectele umanitare în care aceasta a fost implicată atâția ani.
„Este foarte puternică. O persoană ca ea este o raritate.” (Jon Voight)
Surse:
https://www.thefamouspeople.com/profiles/jon-voight-7293.php
https://screenrant.com/jon-voight-greatest-films-imdb/
https://www.factinate.com/people/the-truth-behind-angelina-jolies-feud-with-her-famous-dad/
https://www.yahoo.com/entertainment/jon-voight-angelina-jolie-182235642.html
Vă mai recomandăm să citiți și:
Călătoria în spațiu a fost oribilă pentru William Shatner. Actorul din Star Trek a explicat de ce
Robin Williams, actorul care a râs, omul care a plâns
Anthony Hopkins, actorul care își încurajează fanii pe social media