Home » Cultură » Jack Spintecătorul, cel mai renumit criminal în serie. A fost descoperit după 126 de ani de la comiterea faptelor

Jack Spintecătorul, cel mai renumit criminal în serie. A fost descoperit după 126 de ani de la comiterea faptelor

Jack Spintecătorul, cel mai renumit criminal în serie. A fost descoperit după 126 de ani de la comiterea faptelor
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 19.12.2022

Povestea lui Jack Spintecătorul (Jack the Ripper), unul dintre cei mai notorii ucigași în serie din istorie, îngrozește și fascinează în egală măsură.

Un personaj a cărui personalitate a fost des exploatată de autorii de carte și regizorii de film (peste 60 de filme au abordat acest subiect). Pe cât de popular a fost Jack Spintecătorul în literatură și non-ficțiune, pe atât s-a bucurat de notorietate în filme artistice și de televiziune de succes.

Jack the Ripper a fost o figură constantă a fricii și terorii cinematografice care se întinde până în zilele filmului mut. Din punct de vedere vizual, conceptul Spintecătorul a fost considerat atrăgător pentru toate tipurile de realizatori de film, astfel că o producție care-l are în centru atenției pe Jack Spintecătorul este puțin probabil să-și piardă vreodată popularitatea.

Hitchcock, primul care l-a adus pe Jack the Ripper pe marile ecrane

Primul film Ripper a apărut în 1926 și a fost adaptarea lui Alfred Hitchcock după faimosul roman al lui Marie Belloc Lowndes, The Lodger. Un film mut, în care rolul lui Jack Spintecătorul fusese jucat de actorul Ivor Novello, care-și adusese contribuția la realizarea acestei producții cerând modificări în scenariul original, mai ales în partea finală. Novello nu dorea ca publicul să-l perceapă ca fiind un răufăcător, astfel că a rescris scenariul în așa măsură încât la sfârșitul filmului, personajul interpretat de el va fi găsit nevinovat.

Deși nemulțumit de această decizie, Hitchcock a fost nevoit să accepte dorința actorului deoarece miza pe succesul filmului său cu gândul la notorietatea lui Novello. Avea să constate mai târziu că nu reputația actorului dădea neapărat tonul în film, dar publicul simpatiza mai ușor cu un personaj nevinovat decât cu unul negativ, lucru de care a ținut cont și în următoarele sale producții cinematografice.

Spintecătorul, un imigrant polonez de origine evreiască

Dar cine a fost de fapt criminalul care a îngrozit Londra secolului al 19-lea și a cărui identitate a fost descoperită abia la 126 de ani de la oribilele crime pe care le-a săvârșit? În primul rând, Jack Spintecătorul a fost cel care a ucis cel puțin 5 femei, cele mai multe dintre ele prostituate, în Whitechapel, Londra.

În ciuda amplelor investigații care s-au concentrat în jurul acestui caz, identitatea lui Jack the Ripper nu a fost niciodată aflată, până în 2014, când noi dovezi, aparținând uneia dintre victime, au ieșit la iveală și au venit cu noi concluzii. Datorită tehnologiilor avansate care au permis testele ADN făcute pe un șal ce ar fi aparținut uneia dintre victimele Spintecătorului, responsabilul crimelor din toamna anului 1888 petrecute în metropola britanică ar fi imigrantul polonez Aaron Kosminski, de 23 de ani, unul dintre cei șase suspecți care la vremea respectivă erau în vizorul anchetatorilor.

Kosminski lucra ca frizer și suferea de o boală mintală, cel mai probabil de schizofrenie paranoidă, având în vedere documentele vremii în care se atesta faptul că acesta manifesta dese halucinații auditive și avea înclinații patologice spre masturbare.

Identitatea criminalului descoperită întâmplător

Șalul care a scos la iveală, până la urmă, toate aceste informații, fusese cumpărat de un colecționar de obiecte vechi la o licitație, în 2007, neștiindu-se la momentul respectiv ce dovezi ascunde. Russel Edwards, englezul care achiziționase obiectul vestimentar, a aflat că șalul fusese luat, la momentul anchetei, de unul dintre polițiștii care investigau crimele și dăruit soției sale, rămânând în familia polițistul timp de aproape 100 de ani și, greu de crezut, nefiind vreodată spălat.

Din 1991 și până în 2007, șalul a intrat în posesia Muzeului de Criminalistică din Londra. Iar cel care a cerut expertize amănunțite, după ce a aflat informația conform căreia șalul ar fi fost găsit lângă una dintre victimele lui Jack the Ripper a fost chiar Russel Edwards, un criminalist amator. În 2012, anchetatorii au reușit să dea de urmele unei rude a criminalului, iar, într-un final, analizele și rezultatele ADN au concluzionat că sperma găsită pe șal îi aparținea lui Aaron Kosminski.

Deși în trecut fusese considerat a fi principalul suspect, în lipsa dovezilor concludente, acesta nu a putut fi condamnat pentru oribilele crime produse. Însă cercetările și analizele făcute acestui șal de mătase pătat cu sânge și material seminal care fusese descoperit în 1888 pe trupul victimei de 46 de ani, Catherine Eddowes, au adus date concludente în acest caz. Analizele ADN, care au sugerat că ucigașul avea părul șaten și ochi căprui, au fost publicate într-o studiu făcut de Jari Louhelainen, de la Universitatea Liverpool John Moores, și David Miller de la Universitatea din Leeds.

Identitatea ucigașului, un mister

Identitatea ucigașului a rămas un mister până în prezent. În această lucrare sunt incluse singurele probe fizice, din ce știm noi, legate de aceste crime, recuperate de la una dintre victimele, aflată la locul crimei.

Cu toate acestea, în ciuda informațiilor apărute, criticii au pus la îndoială autenticitate faptului că șalul ar putea fi o dovadă viabilă, în condițiile în care nu există nicio certitudine că acesta a fost găsit lângă sau pe corpul victimei și, în plus, ar fi putut fi contaminat în timp.

Jack Spintecătorul a ucis cel puțin cinci femei, tăindu-le gâtul, extirpându-le unele dintre organele interne și lăsându-le trupurile mutilate pe aleile întunecate din Whitechapel.

Un imigrant polonez evreu?

„Cred că autorul faptei trebuie să fi avut cunoștințe considerabile despre poziția organelor în cavitatea abdominală și modul de îndepărtare a acestora. A fost nevoie de multe astfel de cunoștințe pentru a fi îndepărtat un rinichi și pentru a ști unde a fost plasat. Aceste cunoștințe ar putea fi deținute, de exemplu, de cineva care obișnuia să tăie animale.” (dr. Frederick Gordon Brown, medicul legist care a anchetat cea de-a doua crimă a lui Jack the Ripper)

Kosminski, cel despre care s-a spus în 2014 că ar fi autorul crimelor, era un imigrant polonez evreu care, fugind de persecuția din patria sa aflată sub stăpânirea Rusiei, a venit cu familia în Anglia, în 1881, și a locuit în Mile End Old Town. A fost internat de mai multe ori în aziluri de nebuni, unde a și murit, pe 24 martie 1919, în urma unei cangrenă la picior. A fost înmormântat în Cimitirul Evreiesc East Ham, care există până astăzi.

Surse:

https://www.mirror.co.uk/news/uk-news/jack-rippers-true-identity-finally-14150333

https://www.dailymail.co.uk/news/article-2746321/Jack-Ripper-unmasked-How-amateur-sleuth-used-DNA-breakthrough-identify-Britains-notorious-criminal-126-years-string-terrible-murders.html

https://www.historyhit.com/facts-about-jack-the-ripper/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Jack Spintecătorul, criminalul care a terorizat Londra. Cine a fost acesta?

Identitatea celebrului criminal Jack Spintecătorul provoacă controverse şi după 130 de ani de la comiterea omorurilor

Charles Manson, copil infractor, adult criminal 

Criminalii în serie au ajuns să fie din ce în ce mai puțini. De ce?

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase