Virgiliu, poetul preferat al romanilor

Italia, se știe, este unul dintre cele mai vizitate și mai frumoase locuri de pe planetă dar și una dintre țările cu o cultură veche și bogată în personalități de seamă lăsate moștenire posterității.

Printre numele de seamă ale Italiei se numără și Virgiliu (70 î.Hr – 19 î.Hr), poet roman, autorul epopeii în versuri Eneida (Aeneis), epopeea națională a romanilor și a altor două opere importante Georgicele (Georgica) și Bucolicele (Eclogae vel bucolica).

Romanii l-au considerat cel mai mare poet al lor și nu este greu de înțeles de ce, dacă luăm în considerare faptul că faima lui a înflorit odată cu Eneida, lucrare care prezintă povestea legendarului fondator al Romei și vorbește despre misiunea romanilor ca fiind una de a civiliza lumea sub o îndrumare divină.

Virgiliu și-a colorat poezia în nuanțele dragostei

Având origini simple, țărănești, Virgiliu și-a colorat poezia în nuanțele dragostei pe care a nutrit-o față de natură, față de mediul rural în care a trăit și față de oamenii care l-au înconjurat. Și-a săvârșit educația la Cremona, Milano și, în cele din urmă, la Roma, dobândind cunoștințe aprofundate despre importanți autori greci și romani, cu precădere poeți, dar și despre medicină, retorică, filosofie și astronomie, sub îndrumările profesorului său Marcus Epidius. Însetat de studiu, la Napoli învață greaca, avându-l ca dascăl pe poetul Parthenius și filosofia cu epicurianul Siron.

În timpul tinereții, în vreme ce Republica Romană se apropia de sfârșit, în imperiu situația politică, dar și cea militară, deveniseră destul de confuze, marcate fiind de războiul civil dintre Gaius Marius și Lucius Cornelius Sulla, succedat de conflictul pentru puterea supremă dintre Pompei și Iulius Cezar. Virgiliu avea 20 de ani în perioada tulburătoare pe care o traversau romanii, iar urmele acestor conflicte și destabilizări, ura și teama față de război s-au regăsit în scrierile poetului.

Destin dedicat poeziei

Întreaga viață a lui Virgiliu a stat sub semnul poeziei și a studiilor sale pe această temă. Fragil, din punct de vedere al sănătății și având o fire mai retrasă, Virgil nu a jucat niciodată vreun rol în viața militară sau politică romană, dar se spune că ar fi avut o singură tentativă de a vorbi în fața unui auditoriu, însă timiditatea care-l reprezenta l-a determinat să nu mai repete experiența. Pe măsură ce a dobândit faimă datorită poeziilor sale (Bucolicele au avut un mare succes), a fost acceptat și recunoscut în rândurile multor figuri importante ale vieții romane, înlesnindu-și astfel accesul în cercul lui Maecena, la îndemnul căruia va scrie celelalte opere ale sale.

Anumite biografii care i-au fost dedicate vorbesc despre posibilitatea ca unele dintre cele mai vechi poezii ale lui Virgil să fi fost adunate într-o colecție de poezii atribuită lui și cunoscută sub numele de Apendicele Vergiliana, dar sunt autori care infirmă autenticitatea multora dintre aceste poezii, astfel Bucolicele au fost desemnate ca fiind, de drept, cea mai veche lucrare a sa, o colecție de 10 poezii pastorale (egloge) compuse între anii 42 și 37 î.Hr, versuri în compoziția cărora sunt creionate, sub forma unui dialog între doi păstori, priveliștile unei lumi imaginare în care aceștia își cântă în lumina soarelui bucuriile simple, își ascund tristețile unor iubiri neîmplinite, ale unor sfârșituri premature sau nemulțumirile legate de cum au fost deposedați de propriile pământuri, acest din urmă aspect fiind experimentat de însuși Virgiliu, terenurile familiei reușind să le recupereze doar prin intervenția directă a împăratului Octavian Augustus.

Poetul profet?

Cea de-a patra eglogă a fost considerată una dintre cele mai relevante și profunde creații ale literaturii universale. Numită și Mesianică (datorită mesajului transmis, Virgiliu a fost catalogat mai târziu un profet al creștinismului), ecloga numărul patru vorbește despre nașterea unui copil, fiul zeilor, care are în același timp părinți pământeni și care va conduce lumea, va alunga păcatul și va restabili pacea. A fost scris, se pare, într-un moment în care revoltele civile păreau a lua sfârșit, iar Virgiliu, în concepția unor istorici, s-ar fi referit la un copil pe care Marc Antoniu și soția sa, Octavia, îl așteptau, dar care nu s-a născut niciodată.

În Evul Mediu, descrierea a fost acceptată ca fiind o profeție a lui Virgiliu despre nașterea lui Iisus. Cu toate acestea, cercetătorii lumii moderne vorbesc despre simbolistica formării unei noi epoci, metaforic exprimată de Virgiliu în termenii unui copil care prevestea o lume dominată de armonie.  În viziunea lui Virgiliu, unul dintre cele mai dezastruoase efecte ale războaielor civile a fost depopularea Romei rurale, prin obligativitatea țăranilor de a participa la război, casele și proprietăților lor ajungând ruine.

Poemele agrare

Georgicele (poeme agrare), compuse între anii 37 și 30 î.Hr. (perioada finală a războaielor civile) reprezintă o deosebită pledoarie pentru restabilirea vieții agricole tradiționale a Romei, descriind în cele patru cărți care o compun munca de teren, cultivarea pomilor, creșterea animalelor și apicultura, ca simbol al inevitabilității renașterii după moarte.

Deși o epopee didactică, Seneca se referea la Georgice ca fiind niște scrieri nu dedicate instruirii păstorilor sau țăranilor ci încântării cititorilor, dând o perspectivă vie asupra naturii și aducând în prim plan teme precum frumusețea peisajelor romane și bucuria de viață a țăranilor. Georgicele i-au fost dedicate lui Gaius Cilnius Mecenas, sfetnicul împăratului Augustus și nobilul roman, protectorul și susținătorul artelor.

Eneida incompletă

Viziunea lui Virgiliu asupra Romei exprimată în Eneida este una nobilă, dar adevărata măreție a poemului este reflectată prin conștientizarea poetului asupra aspectelor private și publice ale vieții umane. Eneida pune față în față realizările și aspirațiile uriașei organizații a guvernării romane în tensiune cu speranțele, suferințele și frustrările cetățenilor. Eneida a fost scrisă în 11 ani, în 19 î.Hr. Virgiliu plănuind să-și petreacă încă trei ani dedicându-se acestui poem. Astfel, pornește spre Grecia, cu siguranță pentru a aduce mai multă culoare în versurile sale de la fața locurilor (acțiunea acelor părți ale operei petrecându-se în apele grecești), dar în timpul călătoriei se îmbolnăvește și este nevoit să revină la Roma, murind la scurt timp după întoarcerea sa pe pământul natal. Avea numai 51 de ani.

Nu se știe dacă Eneida ar fi suferit schimbări majore în condițiile în care poetul ar fi săvârșit cu bine călătoria, însă s-a scris că de pe patul de moarte, Virgiliu ar fi transmis ca poemul să fie ars, cerere, din fericire, respinsă la ordinul lui Augustus.  Eneida reprezintă o mărturie importantă, atât din punctul de vedere al realizărilor și idealurile naționale din timpul domniei împăratului Augustus, dar și din perspectiva stilului sensibil în care poetul și-a scris opera.

Chiar neadusă în forma pe care și-ar fi dorit-o poetul, Eneida este considerată a fi una dintre capodoperele literaturii universale, alături de epopeile homerice Iliada și Odiseea, din care s-a inspirat, reușind mai apoi să influențeze numeroase generații de scriitori, unul dintre ei fiind Dante Alighieri.

Sursa:

https://www.britannica.com/biography/Virgil/Influence-and-reputation

Vă mai recomandăm să citiți și:

Dante Alighieri, poetul care a influențat decisiv cursul literaturii

Marele poet român care nu a mai putut crea după moartea unicului său fiu

Bacovia, marele poet simbolist al României de o sensibilitate aparte

10 lucruri de știut despre Mihai Eminescu, poetul național al României