Luciano Pavarotti, tenorul minune. „De ce ar trebui ca muzica să fie pentru elite? Scuzaţi-mă. Muzica trebuie să fie pentru toată lumea”
Dacă s-ar face o listă generală a minunilor lumii, tenorul Luciano Pavarotti s-ar afla, cu siguranță, undeva la începutul acestei liste. Există o poveste despre el și Placido Domingo care s-ar fi petrecut la un concert dirijat de cântărețul de operă spaniol. Este extraordinar să poți avea aceste două cariere, i-ar fi spus Domingo. De ce nu încerci și tu? Răspunsul lui Pavarotti a venit firesc: Cum, cu o voce ca a mea?
O voce inconfundabilă, un rege al acutelor, născut cu tandrețe divină față de muzică, artă pe care a iubit-o și a respirat-o, despre care a vorbit necontenit, pe care a promovat-o continuu plantând-o definitiv în inimile oamenilor. Opera este una dintre cele mai importante forme de artă care ar trebui să fie ascultată şi iubită de toţi, spunea Pavarotti. De ce ar trebui ca muzica să fie pentru elite? Scuzaţi-mă. Muzica trebuie să fie pentru toată lumea.
Luciano Pavarotti a reușit să facă din muzica de opera un gen popular, îndrăgit de toți, fiind unul dintre puținii artiști care au influențat viața atâtor oameni de pe glob. A fost singurul artist de operă care a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume.
„Vocea lui era dulce ca mierea”
Într-un articol publicat de The Guardian la moartea sa, în 2007, sunt evocate o serie de elogii aduse tenorului italian de personalități din sfera muzicii ale căror destine s-au intersectat, la un moment dat în viață. Este interesant tabloul descriptiv realizat de cei care l-au cunoscut.
Vocea lui era dulce ca mierea, spunea criticul muzical britanic David Mellor. Un dar de la Dumnezeu.
„Am regizat debutul lui Pavarotti de la Covent Garden în La Bohème, în anul 1963, când era un foarte tânăr. Se simțea puțin stingher… Nu prea fusese plecat departe de casă. Era timid și nu vorbea engleză. Mergea la cumpărături și gătea pentru noi toți, făcând paste și sosuri minunate – și era întotdeauna foarte prietenos cu balerinele. Cunoscându-l, cu toții am știut că va avea mare succes, dar nu ne-am dat imaginat că va fi un asemenea superstar”, spunea John Copley, director de operă.
„A avut parte de un respect muzical enorm”
„El va fi amintit așa cum și-a dorit să fie amintit: al doilea Caruso. A avut parte de un respect muzical enorm, iar un asemenea impact asupra oamenilor nu mai fusese atins de la marele Enrico încoace. Vocea era unică și puternică, iar prezența lui era inconfundabilă și avea și un strop de răutate care atrăgea toate sexele și vârstele. A fost o icoană pentru oamenii gay, dar și pentru bunicuțe. Proiectul său de succes, Trioul José Carreras, Plácido Domingo și Luciano Pavarotti a fost un câștig imens pentru industria muzicală (…)”, spunea Norman Lebrecht, critic muzical.
Pasionat de fotbal și agricultură
Luciano Pavarotti s-a născut la data de 12 octombrie 1935 în Modena, Italia, fiind fiul unui brutar și tenor amator și al unei muncitoare angajată într-o fabrică de trabucuri. Se spune că la naștere a țipat atât de tare încât medicul, uimit, a exclamat Copilul ăsta va ajunge un excelent tenor. Tatăl lui Luciano, Fernando, era înzestrat cu o voce foarte bună, avea finețe și talent, dar nu l-a interesat o carieră în muzică. În copilărie, Luciano era pasionat de agricultură și de fotbal, cel de-al doilea hobby ducându-l cu el toată viața.
Primul succes
În 1955, Pavarotti a cunoscut primul său succes cântând în grupul Corale Rossini, un cor de bărbați din Modena, din care făcea parte inclusiv tatăl său. Avea să declare mai târziu că acest episod a reprezentat cea mai importantă experiență din viața lui și a fost momentul care l-a inspirat să devină cântăreț profesionist.
Pavarotti în La Boema
Cariera lui Pavarotti a început în 1961, odată cu distribuirea în rolul lui Rodolfo din La Boheme de Puccini, spectacol jucat pe scena unui mic teatru de operă italian – Teatro Municipale, Reggio Emilia. Doi ani mai târziu, avea să-și facă debutul la Royal Opera House, în același rol, înlocuindu-l pe Giuseppe Di Stefano.
Debutul la Scala cu Freni, prietena din copilărie
Pavarotti a debutat la 28 aprilie 1965, la Scala, în reluarea faimoasei producții a operei La Boheme, a lui Franco Zeffirelli, cântând atunci alături de prietena sa din copilărie Mirella Freni, sub bagheta dirijorului Herbert von Karajan dirijor. După spectacol, Karajan a solicitat angajarea artistului.
Pe 2 iunie 1965, joacă la Ryal Opera House în La fille du régiment, a lui Donizetti, performanțele reușite cu acest rol atrăgându-i titlul de „Rege Înaltelor C”. Șapte ani mai târziu, la New York Met, vocea sa a extaziat publicul, obținând atunci un record de 17 bis-uri.
Record de bisuri
Câștigător al mai multor premii Grammy, discuri de platină și de aur, Luciano Pavarotti obișnuia să organizeze anul în orașul său natal, Modena, concertele caritabile, Luciano and friends, unele dintre aceste spectacole dedicându-le victimelor din Bosnia, Kosova, Guatemala, Irak și Afganistan. Tenorul a cântat alături de mulți artiști reprezentativi ai genurilor pop sau rock, printre care Joe Cocker, Bono, Mariah Carey, Bryan Adams, Jon Bon Jovi, Boyzone, U2, Eric Clapton, Gloria Estefan, Elton John, Eros Ramazzotti, Andrea Bocelli, Liza Minnelli, Frank Sinatra, Michael Jackson.
A jucat în două filme, Yes Giorgio (1981) şi Rigoletto (1982) şi a scris două cărți autobiografice, Povestea mea (1981) şi Grandissimo Pavarotti (1986).
A fost căsătorit de două ori, din prima căsnicie, cu Adua Veroni, rezultând trei fete, iar din cea de-a doua, cu Nicoletta Mantovani, fosta sa secretară, cu 34 de ani mai tânără, o fată.
Ultimul concert l-a susținut în februarie 2006, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino, interpretând aria „Nessun Dorna”.
Luciano Pavarotti a murit la 6 septembrie 2007, la Modena, în Italia, la vârsta de 71 de ani. La moartea sa, celebrul regizor italian Franco Zefirelli spunea: au existat tenori şi a existat Pavarotti.
Surse:
https://www.theguardian.com/music/2007/sep/07/classicalmusicandopera1
Vă mai recomandăm să citiți și:
Test de cultură generală. Unde se află opera „Noapte înstelată” a lui Van Gogh?
„Sunetul muzicii”. Ce a fost real și ce a reprezentat ficțiune într-unul din cele mai iubite filme
Muzica pe care nici măcar nu o putem auzi ne face să dansăm mai mult, arată un experiment