Home » Cultură » Rowan Atkinson, omul care a făcut o lume întreagă să râdă fără să scoată o vorbă

Rowan Atkinson, omul care a făcut o lume întreagă să râdă fără să scoată o vorbă

Publicat: 13.11.2022

Britanicul Rowan Sebastian Atkinson, interpretul celebrului personaj Mr. Bean, a fost numit de The Observer drept unul dintre cei mai amuzanți 50 de actori britanici și printre cei mai buni 50 de actori de comedie din toate timpurile. A jucat în 20 de filme artistice, peste 30 de seriale și în câteva reclame de televiziune.

Încă din copilărie, Atkinson a suferit de bâlbâială, motiv pentru care, mai târziu în viață, evita să stea de vorbă cu jurnaliștii. Din fericire, rolul Mr Bean i-a venit mănușă, având în vedere faptul că jocul său actoricesc nu a implicat replici vorbite.

În 2001, a fost la un pas să sfârșească într-un accident aviatic în care se aflau mai multe persoane, avionul personal pe care nu-l pilota el fiind pe cale să se prăbușească.

Din fericire, Atkinson a dat dovadă de stăpânire de sine și pricepere în ale tehnicilor de pilotaj, a preluat manșa reușind să redreseze avionul și să aterizeze în siguranță.

Foarte timid în tinerețe

Personajul Mr. Bean nu era foarte diferit de felul în care era actorul în viața sa de zi cu zi. Când și-a cunoscut prima soție, Sunetra Sastry, pe la finalul anilor 1980, era atât de timid și de timorat încât la prima întâlnire tot ce a putut auzi Sunetra de la el a fost „te rog să-mi dai și mie ketchup-ul”. După 24 de ani de căsnicie, în 2015, Atkinson a divorțat de Sunetra, cu care are doi copii, pentru a fi împreună cu actrița Louise Ford (mai tânără cu 30 de ani decât Ronan), cea care, în 2017, i-a dăruit, la rândul ei, un copil.

Fiind unul dintre apropiații casei regale britanice, actorul a fost invitat la două dintre nunțile care s-au organizat la palatul Buckingham: cea a actualului Rege Charles al III-lea cu soția sa Regina consoartă Camilla și la nunta prințului William cu ducesa Kate.

Iubește mașinile

Foarte pasionat de mașini, încă de când era mic, comedianul britanic a condus de-a lungul timpului diverse bijuterii pe patru roti, de la Honda NSX, la Rolls Royce Phantom Coupe, Ferrari 456GT, Bentley Mulsanne, Acura NSX – Honda Civic Hybrid, Aston Martin DB7 Vantage Zagato, Ford Falcon, McLaren F1, Land Rover Defender 90 Heritage, Skoda Superb, Audi A8 și multe altele, favorite dintre toate fiind McLaren F1, mașină pe care a cumpărat-o în 1997 și la volanul căreia s-a aflat 17 ani. În filmul Johnny English, Rowan Atkinson a condus propriul Aston Martin.

„Ce mi-a plăcut la ea era faptul că aproape nimeni nu era interesat să o cumpere, în momentul în care am achiziționat-o eu. De altfel, nu se fabricaseră decât vreo 100 de exemplare ale acestui model. Atunci când am vândut-o, și-a schimbat statutul. De la mașina unui milionar devenise mașina unui miliardar”, spunea Atkinson într-un interviu.

Coleg de școală cu Tony Blair

Până la vârsta de 20 de ani, Atkinson a crezut că va deveni inginer electrician. Născut în Consett, lângă Newcastle, într-o familie bogată de fermieri, a fost educat la Choriser School din Durham (școală în care învăța în același timp cu el și Tony Blair, fostul prim ministru britanic) și apoi la St Bees, o școală privată din apropierea Mării Irlandei. Își amintește că era un copil „rezonabil de fericit”, dar destul de tăcut, oarecum introvertit și cam singuratic, trăsături de caracter care s-au estompat odată ce a început să practice meseria de actor, găsind o modalitate de a fi „extrem de nesfios”.

Rowan a terminat ingineria electrică la Universitatea din Newcastle și are un master obținut la Oxford. Destinul a făcut ca Atkinson, în timp ce studia la Oxford, să-l întâlnească și să se împrietenească cu Richard Curtis, devenit mai apoi scenarist, actor, producător și regizor, cunoscut pentru filmele Patru nunți și o înmormântare, Jurnalul lui Bridget Jones, Notting Hill, și Pur și simplu dragoste, dar și pentru sitcomurile Blackadder, Mr. Bean și Vicarul de Dibley. Curtis a fost omul care i-a schimat lui Atkinson coordonatele în viață. Într-un apartament mare de la marginea Oxfordului, cei doi au scris scenariul unei comedii.

Cum și-a început cariera de actor?

„Richard m-a identificat ca pe cineva care ar putea da viață scenariilor, iar eu l-am identificat ca pe cineva care ar putea scrie scenarii. Între noi a existat de la început o conexiune firească. Ne înțelegeam teribil de bine și râdeam foarte mult împreună. Pur și simplu, a funcționat la maxim treaba între noi”.

Atkinson și-a început cariera de actor la Edinburg Festival Fringe, totul pornind de la un hobby și transformându-se apoi într-o carieră adevărată.

Rolurile pe care le-a interpretat de-a lungul timpului i-au adus faimă și milioane de dolari în conturi. Averea sa, care este estimată la peste 150 de milioane de dolari, îl plasează pe actor în topul celor mai bogați comedianți din lume.

Cum a apărut Mr. Bean?

Mr. Bean a fost lansat pe micile ecrane la 1 Ianuarie 1990, dar Rowan Atkinson era faimos înaintea apariției acestui personaj care într-un timp foarte scurt a devenit foarte popular în toată lumea. Numele inițial al personajului nu a fost Mr. Bean, ci Mr. White. Însă cum producătorii serialului îi tot sugerau nume de legume, printre care și Mr. Cauliflower, într-un final s-a votat o variantă de legumă cu un nume scurt. Mr Bean. Sursa de inspirație în crearea lui Bean a fost chiar Atkinson în tinerețea lui, în special în perioada în care era student la Oxford. După ce a performat într-un scheci pe scena unui teatru local, Ronan, în căutarea inspirației, în fața oglinzii, a început dintr-o dată să se strâmbe. A avut încredere în mimica lui și din acel moment jocul mișcărilor faciale a devenit principalul său fel de a se exprima în show-urile și filmele care au urmat.  După finalizarea serialului, Mr. Bean a mai apărut sub forma a două producții cinematografice, un serial animat, un joc video și câteva cărți.

„Bean are multe în comun cu mine. Este penibil în societate, egoist și lipsit de maniere – însă poate fi dulce, inocent și bine intenționat.” (Rowan Atkinson)

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Rowan-Atkinson

https://www.independent.co.uk/news/in-the-news-rowan-atkinson-the-recluse-who-engineered-his-way-to-stardom-1149340.html

https://www.gq-magazine.co.uk/cars/article/rowan-atkinson-favourite-car-mcclaren-f1

https://brightside.me/wonder-people/9-facts-about-rowan-atkinson-a-man-who-made-the-whole-world-laugh-without-saying-a-word-796412/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Actorul Kevin Spacey, acuzat de viol, revine în lumina reflectoarelor

Marlon Brando, actorul care a refuzat Oscarul

Leonardo DiCaprio, actorul care a dat viață personajelor din Titanic și alte filme celebre

Actorul francez Alain Delon a cerut să fie eutanasiat. Care ar fi motivul?

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase