Coco Chanel, Regina Modei
Cine a fost și ce a făcut legendara Coco Chanel (n.1883 Saumur, Franța – d.1971 Paris). Deși este cunoscută peste tot în lume drept Coco Chanel, numele ei real a fost Gabrielle Chanel, Coco fiind o poreclă primită de la soldații din public în fața cărora performa ca și cântăreață (pentru o perioadă de timp, Chanel și-a câștigat existența ca animatoare într-un cabaret, cântând și dansând între numerele starletelor care aveau spectacol acolo.
Repertoriul ei era format din două melodii, Qui qua vu Coco și Ko Ko Ri Ko, astfel că nu este greu de dedus cum au ajuns bărbații în uniforme militare să o strige Coco).
Deși a fost foarte bogată (avea o avere estimată la 100 de milioane de dolari) și după vârsta de 32 de ani devenise faimoasă în toată lumea, Chanel și-a trăit copilăria și adolescența în condiții mai mult decât modeste.
A învățat croitoria la orfelinat
După moartea mamei, împreună cu cele două surori ale ei, Coco Chanel a fost abandonată de tată, la vârsta de 12 ani, într-un orfelinat administrat de călugărițe catolice, iar cei doi frați au ajuns în grija unei familii de țărani. Chanel a stat la orfelinat până la vârsta de 18 ani, acolo învățând bunele maniere și, de asemenea, să calce și să coasă. A fost o perioadă care a marcat-o atât de profund, încât a încercat să o șteargă pentru totdeauna din memorie, reinventându-și, în relatările ei, propria viață.
A devenit cunoscută făcând pălării
Și-a început cariera în domeniul modei creând pălării. Cu ajutorul protectorului ei Étienne Balsan, un înstărit crescător de cai de curse, în 1913 și-a deschis primul magazin în Paris, pe Rue Cambon nr 21.
Afacerea a avut mare succes. Chanel cumpăra pălării simple, pe care le transforma apoi cu talent și bun gust în pălării unicat. La scurt timp, Chanel și-a extins activitatea începând să creeze și îmbrăcăminte.
Micuța Rochie Neagră
În 1920, a realizat celebra rochie „Little Black Dress”, o creație pe care și-a dorit-o accesibilă ca preț și ușor de purtat. „Micuța rochie neagră” cucerise femeile din toată lume și ajunsese inclusiv în garderoba Reginei Victoria care a purtat-o timp de 40 de ani după moartea soțului ei, Prințul Albert. Devenise, în anii 1920, un simbol al a eliberării și modernizării, redefinind felul în care se îmbrăcau femeile în acea perioadă, poziționându-se în afara limitelor claselor sociale și ale statutului social.
Era o rochie pe care și-o permitea orice femeie însă, mai mult decât atât, pe care și-o dorea orice femeie indiferent de rangul său social. Rochița era fermecătoare, avea o eleganță aparte, era chic, avangardistă și de o simplitate rafinată. „Luxul trebuie să fie confortabil”, spunea ea.
A încurajat femeile să se tundă scurt
Coco Chanel nu doar că a revoluționat moda, dar a fost cea care a dat promovat cu încredere și eleganță părul scurt, în momentul în care și-a făcut apariția, într-o seară, la operă, tunsă foarte scurt, dar stylish, inspirându-le astfel pe tot mai multe femei să adopte stilul „garcon”. „Dacă vrei să fii unică, trebuie să fii diferită”, era de părere regina modei. Apogeul lui Coco Chanel a fost atins între anii 1920 – 1939.
Era admirată, copiată, respectată, invidiată, căutată. Hainele ei deveniseră un accesoriu must have în toată lumea, creațiile designerului, în culorile ei preferate – negru, alb, albastru închis, gri și bej – fiind definite de eleganță, rafinament, modernitate și confort. Modelele, croiurile revoluționare erau elegante dar, în același timp, confortabile și practice, deoarece eliberau siluetele femeilor din strâmtoarea corsetelor.
Cel mai cunoscut parfum din lume
Primul parfum marca Chanel a fost creat în 1921. Iconicul Chanel No 5 era primul parfum care se lansase pe piața cosmeticelor purtând numele unui designer. Numărul 5 i-l sugerase, la un moment dat, o ghicitoare, care i-a spus creatoarei că acesta este numărul ei norocos. Formula parfumului fusese creată de chimistul și parfumierul Ernest Beaux. Era inspirată de stilul și personalitatea lui Coco Chanel și reflecta, așa cum își dorise Chanel, senzualitatea și complexitatea femeii moderne. Cei doi au ales pentru acest parfum nu mai puțin de 80 de miresme. Chiar și atunci când Parisul a fost eliberat de Aliați, după patru ani de ocupație germană, șiruri nesfârșite de soldați americani așteptau să obțină parfumul lui Coco Chanel pentru a-l duce acasă, în SUA, soțiilor lor.
Casa Chanel are nu mai puțin de 135 de parfumuri. Primul a fost lansat în 1921, iar cel mai recent, anul acesta. Chanel No. 5 Grand Extrait este unul dintre parfumurile de top ale celebrei firme, o sticlă de 30 ml costând aproape 4500 de dolari. Grand Extrait este un parfum de lux creat în ediție limitată. Astăzi, Chanel No. 5 se vinde peste tot în lume la fiecare 30 de secunde, fiind unul dintre parfumurile preferate de vedete precum Victoria Beckham, Rosie-Huntington Whiteley, Eva Mendes, Nicole Kidman, Jessica Alba, Claudia Schiffer și Celine Dion. Chanel No 5 este cel mai profitabil produs al firmei.
O femeie care nu poartă parfum nu are viitor
Admirată chiar și de Christian Dior
În 1939, odată cu debutul celui de-al doilea război mondial, Coco Chanel și-a închis casa de modă considerând că perioada nu era prielnică pentru o asemenea afacere și s-a mutat pe malul lacului Geneva. După 15 ani redeschide însă buticul din Paris, acolo unde domina deja piața modei Christian Dior. Chanel reușește, din nou, să impresioneze femeile cu stilul ei. Însuși Dior spunea despre ea „Cu un pulover negru şi câteva şiraguri de perle a revoluţionat moda”. La vârsta de 70 de ani, reușește să fie un reper și în Statele Unite, spunând tare și răspicat că „O femeie trebuie să fie înzestrată cu două calități: sa aibă clasă și să fie fabuloasă!’
Coco Chanel este și va fi o legendă universală. Femeia care a ajutat la emanciparea altor femei, a dominat și a revoluționat scena modei, punând pe picioare patru afaceri: o casă de modă, un business cu textile, un laborator de parfumuri şi un atelier pentru bijuterii accesorizate.
Succesul din afaceri nu i-a surâs, însă, și în dragoste. Chanel nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii.
Coco Gabrielle Chanel a murit pe 10 ianuarie 1971, la vârsta de 87 de ani, în apartamentul ei din Hotel Ritz, Paris. Era în pline pregătiri pentru o nouă colecție vestimentară. Chanel a fost înmormântată la Lausanne, Elveția, acolo unde locuise după război.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Coco-Chanel
Vă mai recomandăm să citiți și:
Coco Chanel, primul designer de modă major care a introdus un parfum, iar apoi l-a pierdut
Semnificațiile ascunse ale celei mai dramatice culori din istoria modei
Cele mai vechi dovezi care arată că oamenii confecționau haine și acum 120.000 de ani