Johann Sebastian Bach, unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor
Johann Sebastian Bach (născut la 31 martie 1685, în Germania și mort la 28 iulie 1750, Leipzig), a fost un compozitor german.
Născut într-o familie de muzicieni, el a devenit un muzician desăvârșit. Din 1700 a deținut funcții de cântăreț, violonist și organist.
Prima sa numire majoră, în 1708, a fost ca organist la curtea ducală de la Weimar. Aceasta a fost urmată de o ședere de șase ani (1717–23) ca maestru la curtea domnească din Köthen, care a fost, la rândul său, urmată de numirea sa la marea biserică Sf. Toma din Leipzig, unde va rămâne pentru restul vieții lui, scrie Britannica.
Cunoscând stilul din nordul Germaniei încă din copilărie, el a întâlnit stilul italian plin de viață, în special în lucrările lui Antonio Vivaldi, în jurul anului 1710, iar mare parte din muzica sa întruchipează o îmbinare extrem de convingătoare a celor două stiluri.
Bach, născut într-o familie de muzicieni
La Sfântul Toma a scris peste 200 de cantate bisericești. Lucrările sale orchestrale includ cele șase Concerte Brandenburg, patru suite orchestrale și multe concerte pentru clavecin, un gen pe care l-a inventat.
Lucrările sale, niciodată cunoscute pe scară largă în timpul vieții sale, au intrat într-o eclipsă aproape totală după moartea sa și abia la începutul secolului al XIX-lea. A fost poate cel mai desăvârșit organist și clavecinist al timpului său. Astăzi, Bach este considerat cel mai mare compozitor al epocii barocului și, de mulți, cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor.
El este celebrat ca fiind creatorul multor capodopere ale muzicii bisericești și instrumentale.
Johann Sebastian Bach a compus peste 1.000 de opere
Johann Sebastian Bach s-a născut într-o familie muzicală. Rămas orfan înainte de a împlini 10 ani, a fost îngrijit de fratele său mai mare, un organist care i-a dat primele lecții de claviatura.
Bach s-a descurcat bine la școală și a fost selectat pentru un cor de băieți săraci la școala din Michaelskirche, Lüneburg, Germania.
La 17 octombrie 1707, Johann Sebastian Bach s-a căsătorit cu verișoara sa Maria Barbara Bach la Dornheim.
După ce Maria a murit, Bach s-a căsătorit cu Anna Magdalena Wilcken, fiica unui trompetist la Weissenfels, la 3 decembrie 1721.
Vă recomandăm să mai citiți și:
De la Bulandra se aude Bach în Săptămâna Patimilor
Viaţa unui soldat care a luptat în Primul Război Mondial a fost salvată de o tabacheră