Giuseppe Verdi, un compozitor unic în istoria muzicii

Giuseppe Verdi, pe numele complet Giuseppe Fortunino Francesco Verdi, (nascut în octombrie 1813 și mort la 27 ianuarie 1901, la Milano, Italia), a fost un important compozitor italian de operă din secolul al XIX-lea, cunoscut pentru opere precum Rigoletto (1851), Il trovatore (1853), La traviata (1853), Don Carlos (1867), Aida (1871), Otello (1887) și Falstaff (1893) și pentru Missa de Requiem (1874).

A început prin a compune muzică pentru biserica orașului. Refuzat de Conservatorul din Milano – depășise vârsta de admitere și cânta prost la pian – Verdi a ajuns să studieze în particular.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Muzica pe care a scris-o în primii ani ai activității sale trebuie să fi impresionat pe cine trebuie, deoarece, după unele dificultăți, a reușit să obțină o operă, Oberto, conte di San Bonifacio, produsă la Scala în martie 1839.

Oricât de banală ar părea astăzi piesa, aceasta i-a facilitat alte trei opere la cel mai important teatru din Italia. Cariera sa în ascensiune a fost deviată de o tragedie: în 1840, tânăra sa soție, Margherita Barezzi, a murit. Mai târziu, în 1859, el se recăsătorește cu Giuseppina Strepponi.

Pe lângă această suferință personală, Verdi și-a văzut următoarea operă, Un giorno di regno (Rege pentru o zi), o comedie, fluierata pe scenă. Această traumă combinată a dus la o depresie severă și fie a cauzat, fie a fixat aspectele sumbre, fataliste, uneori dure ale caracterului lui Verdi.

Suferința lui Giuseppe Verdi

Următoarele două opere ale lui Verdi au avut, în mod uimitor, un succes la fel de nebunesc: I Lombardi alla prima crociata (1843; Lombarzii la prima cruciadă) și Ernani (1844). Cea din urmă a câștigat un loc stabil în repertoriul de operă din întreaga lume. Celelalte opere ale sale au avut recepții diferite. O listă întocmită în 1844 cu posibile subiecte pentru librete arată preocuparea înaltă a lui Verdi pentru valorile literare și dramatice

În timp, a devenit o celebritate internațională, iar schimbarea statutului său s-a reflectat în arta sa. Din 1855 până în 1870 s-a dedicat furnizării de lucrări pentru Opera din Paris și pentru alte teatre, conformându-se standardului de operă parizian, care cerea drame spectaculoase pe teme de mare gravitate în cinci acte cu balet.

După 1873, maestrul s-a considerat retras, în sfârșit, din lumea operei, de care fusese legat atâția ani într-o relație de dragoste și ură. S-a stabilit la Sant’Agata, unde aceeași mână de fier și atenție obsesivă la detalii pe care le aplicase repetițiilor de operă au ajuns să controleze toate aspectele întreprinderii sale agricole.

Un program de 20 de ani de extindere și îmbunătățire a proprietăților sale a făcut din el un mare proprietar de terenuri și un om foarte bogat. A finanțat importante organizații caritabile, dintre care cea mai cunoscută fiind un cămin pentru muzicieni în vârstă, care funcționează încă în Milano, scrie Britannica.

De ce a fost opera sa specială?

Revenirea sa neintenționată și neimaginată pe scenă, la mulți ani distanță, s-a datorat în întregime inițiativei editorului său, Giulio Ricordi.

În cel de-al 74-lea an al său, Verdi, stimulat de un libret cu mult superior la tot ceea ce pusese la cale până atunci, a realizat capodopera sa tragică. În Otello, drama este absorbită într-o partitură muzicală continuă și flexibilă, mult mai avansată ca stil decât cea din Aida, reflectând fiecare aspect al personajelor și fiecare nuanță a acțiunii.

Spre finalul vieții, Verdi a slăbit treptat și a murit în 1901, la 4 ani de la moartea soției sale.

Verdi a modificat convențiile rigide ale operei bel canto, care puneau în valoare cântăreții în detrimentul valorilor dramatice. Geniul lui Verdi a fost acela de a demonta sistemul, oferind în același timp cântăreților (și publicului lor) melodie și strălucire în proporții ample.

Compozitorul care a demontat sistemul

Toate acestea au fost în slujba dramei, așa cum Verdi a subliniat întotdeauna, iar drama, așa cum o vedea el, a apărut din interacțiunea unor oameni aflați în situații marcante, de obicei cumplite – oameni care au fost caracterizați de muzica lui Verdi.

Niciun compozitor de operă nu a adunat vreodată o galerie de portrete mai variată și mai vie.

Muzica lui Verdi a fost folosită în sute de partituri de film. Operele sale au fost piese de bază ale repertoriului de operă. Cântecele sale ,,La donna è mobile” din opera Rigoletto (1851) și ,,Libiamo ne’lieti calici” (Cântec de băutură) din La Traviata (1853) au fost numere de concert populare în interpretările celor trei tenori: Luciano Pavarotti, Plácido Domingo și José Carreras.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Test de cultură generală. Unde se află opera „Noapte înstelată” a lui Van Gogh?

Operațiunea „Podul Londrei s-a prăbușit”. Ce se întâmplă după moartea Reginei Elisabeta a II-a?

Testele muzicale pot identifica deteriorarea psihică la bătrânețe

Muzica poate îmbunătăți memoria. Ce spun cercetătorii despre asta?