Test de cultură generală. Care este cel mai estic oraș al României?
În cel mai estic oraș al României nu poți ajunge cu mașina, ci doar pe apă, pe Dunăre sau prin Marea Neagră. Știi care este acest oraș?
Cel mai estic oraș al României este Sulina. În plus, este și orașul situat la cea mai mică altitudine, la doar 4 metri deasupra nivelului mării.
Orașul este amplasat de-a lungul Dunării, majoritatea habitatului aflându-se pe malul drept.
Cât de vechi este cel mai estic oraș al României?
Legendele spun că Sulina ar fi existat din secolele VI-VII î.Hr., fiind „meleagul vestiților traci cimerieni”. Însă grecii și romanii care traversau Delta Dunării nu au semnalat niciun port și nu au lăsat dovezi arheologice în locul pe care astăzi îl numim Sulina.
Pe de altă parte, Sulina este menționată pentru prima dată în perioada bizantină, sub numele de „Solina”. Cronicile bizantine spun că flota grecească a trecut prin această zonă în timpul expedițiilor de apărare împotriva Bulgarilor. Sulina apare ulterior pe hărți italiene din secolele XIV și XV, conform Wikipedia.
Ce poți vizita în Sulina?
În Sulina poate fi văzut un cimitir maritim unic în România, dar și în Europa. În cimitirul „rezervație istorică” sunt îngropați funcționari ai Comisiei Europene a Dunării: danezul Magnusen, inginer-șef al lucrărilor din Sulina și inginerul Carl Kühl. Aici au fost îngropate persoane de 21 de naționalități, având monumente funerare impresionante și povești tulburătoare.
Un alt obiectiv turistic este Farul Vechi din Sulina, construit între anii 1869 și 1870. Turnul înalt de 17,34 metri, actualmente muzeu, păstrează cabinetul de lucru al lui Eugeniu Botez, cunoscut sub pseudonimul literar Jean Bart.
Nu în ultimul rând, Sulina are kilometri de plajă la Marea Neagră. Deși este o alternativă la Vama Veche, aceasta nu este foarte căutată de turiști, cu excepția celor care practică nudismul, menționează Wikipedia.
Vă recomandăm să citiți și:
„Fantoma de la Operă”, povestea macabră scrisă de francezul Gaston Leroux
Art nouveau, stilul caracterizat de linia șerpuitoare și asimetrică
Playboy, o revistă ce pleda pentru libertatea totală a bărbaților și femeilor
Noua Ordine Mondială, o teorie conspiraționistă perfectă dar fără dovezi