Paramount Pictures și Skydance au anunțat că atât cel de-al șaptelea, cât și cel de-al optulea episod al francizei cinematografice Mission Impossible vor fi amânate din cauza pandemiei care persistă.
Încă fără titlu, „Mission Impossible 7” este programat acum să ajungă în cinematografe pe 14 iulie 2023, iar „Mission Impossible 8″ este programat pentru 28 iunie 2024.
Aceasta marchează cea mai recentă amânare legată de pandemie pentru cel de-al șaptelea film „Mission Impossible”. Cea mai recentă dată de lansare a acestuia a fost 27 mai 2022, potrivit Mediafax.
Amânarea vine în contextul în care box office-ul înregistrează mai multe ratări decât succese atunci când vine vorba de blockbusterele francizelor. În timp ce un film precum „Spider-Man: No Way Home” a generat peste 703 milioane de dolari în SUA și Canada, niciun alt film lansat în 2021 nu a adunat mai mult de 225 de milioane de dolari în vânzări de bilete pe piața americană.
Franciza „Mission Impossible” s-a bazat foarte mult pe vânzările internaționale de bilete, în special din China. „Mission Impossible: Fallout” a adunat 791 de milioane de dolari în vânzări de bilete la nivel global în 2018, iar aproximativ 570 de milioane de dolari din acest total au provenit din vânzări în afara SUA și a Canadei. Vânzările de bilete din China au reprezentat aproximativ 181 de milioane de dolari din această afacere.