Josephine Baker, prima femeie de culoare care va intra în Panteonul francez
Josephine Baker va deveni prima femeie de culoare care va intra în Panteonul din Paris, mausoleul rezervat marilor bărbați ai Franței.
Țara sa adoptivă o onorează, la 46 de ani de la moartea sa, nu numai ca artistă care a rupt tiparele, ci și ca eroină a Rezistenței franceze, activistă pentru drepturile civile și pionieră a diversității, care și-a creat propria familie multirasială.
Bisexuală în mod deschis, Baker a trăit dragostea liberă cu zeci de ani înainte de revoluția sexuală din anii 1960, declarând: „Nu sunt imorală, sunt doar naturală. M-am căsătorit de mii de ori pentru că fiecare bărbat pe care l-am iubit a fost soțul meu”, a spus ea, scrie France 24.
Născută Freda Josephine McDonald într-o sărăcie extremă în Missouri, în 1906, Baker a părăsit școala la 13 ani.
După două căsnicii eșuate – a luat numele Baker de la cel de-al doilea soț – a reușit să obțină un loc într-unul dintre primele musicaluri pentru negri de pe Broadway, în 1921.
La fel ca mulți artiști americani de culoare din acea vreme, s-a mutat în Franța pentru a scăpa de discriminarea rasială de acasă.
Josephine Baker a militat pentru drepturile civile
Dar nu a încetat niciodată să militeze pentru drepturile civile. A fost singura femeie care a luat cuvântul la Marșul de la Washington din 1963, luând microfonul după ce Martin Luther King a ținut discursul său iconic „I have a dream”.
Într-o încercare personală de a dovedi că există „o singură rasă”, Baker a adoptat 12 copii din întreaga lume pentru a locui cu ea în castelul său din Franța, pe care a încercat mai târziu să îl transforme într-un „sat global”.
„Cu toții avem aceeași inimă, același sânge și aceeași nevoie de iubire”, a declarat ea.
Scriitorul Ernest Hemingway – care locuia în capitala franceză la acea vreme – a spus că Baker a fost „cea mai senzațională femeie pe care a văzut-o cineva”.
Artistul Pablo Picasso s-a minunat de „zâmbetul ei care a pus capăt tuturor zâmbetelor”.
Baker a oferit în 1927 spectacolul pentru care va fi mereu ținută minte. Purtând doar un șir de perle și o fustă făcută din 16 banane de cauciuc, a dansat Charleston.
A uimit Franța și nu numai
Franța, care avea mai multe colonii africane, a fost uimită de spectacolul ei, pe care, la acea vreme, unii l-au văzut ca pe o parodie a fanteziilor sexuale ale bărbaților albi.
„Cu fantezii rasiste pe de o parte și fantezii colonialiste pe de altă parte, pare corect să spunem că impactul lui Baker asupra Parisului… a avut la fel de mult de-a face cu culoarea ei ca și cu talentul ei”, a scris criticul literar american Phyllis Rose.
Ilana Navaro, care a realizat un documentar despre Baker, a spus că aceasta „a transformat bananele, simbolurile rasiste supreme, în trofee falice„.
După ce s-a căsătorit cu industriașul francez Jean Lion, în 1937, și-a luat cetățenia franceză, dar relația nu a durat mult.
Cu toate acestea, ea l-a ajutat pe acesta și familia sa să scape de naziști și să ajungă în Statele Unite.
Aceasta avea să fie una dintre multele isprăvi din timpul războiului în care Baker a dat dovadă de aceeași tărie de caracter care a determinat-o să refuze să cânte în fața unor audiențe segregate în Statele Unite, o mișcare nepopulară la acea vreme.
A devenit spioană pentru generalul Charles de Gaulle, liderul francez în exil din timpul războiului, și și-a folosit abilitățile sale de relaționare și contactele pentru a obține informații despre planurile liderului fascist italian Benito Mussolini.
A fost informatoare, curier și amantă a șefului de contraspionaj al lui De Gaulle din Paris.
De asemenea, a trimis rapoarte la Londra scrise cu cerneală invizibilă în partiturile sale, muncă pentru care va fi decorată mai târziu cu Croix de Guerre și Legiunea de Onoare.
„Franța m-a făcut ceea ce sunt”, a spus ea mai târziu. „Parizienii mi-au dat totul… Sunt pregătită să le ofer viața mea”, a adăugat ea.
Panteonul din Paris este memorialul care adăpostește rămășițele pământești ale unor personalități franceze marcante.