Casa Scânteii, un monument cu o arhitectură și istorie impresionantă

19 12. 2021, 11:00

Casa Scânteii, acum Casa Presei Libere, este una dintre atracțiile Bucureștiului ce trebuie vizitate, fiind un monument cu o arhitectură și istorie impresionantă.

Dacă ar fi se ne întoarcem înapoi în timp, în anul 1905, în locul în care este astăzi situată Casa Scânteii, am găsi Hipodromul Băneasa, așa-numitul „templu al alergărilor de cai”, construit de Regele Carol I al României.

Apoi, pe timpul regimului comunist, o treime din hipodrom a fost demolată în 1950 atunci când prima aripă a clădirii a fost construită. Întregul hipodrom a fost închis în 1960 la ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej care guverna România la acea vreme.

Unele dintre cele mai emblematice clădiri ale blocului sovietic au inspirat Casa Scânteii

În timpul perioadei comuniste, principalul și, pentru mulți, singurul ziar era „Scânteia”. În 1948, partidul comunist a luat în calcul construirea unei tipografii la scară largă. În 1949, o echipă de arhitecți ce i-a cuprins pe Horia Maicu, Nicolae Badescu, Marcel Locar și Mircea Alifant a fost formată.

Casa Scânteii, văzută din Parcul Regele Mihai I al României (fost Herăstrău). Sursa foto: Shutterstock

Primele lor proiecte au fost response pentru că erau considerate „prea cosmopolite”. Astfel, arhitecții s-au inspirat de la unele dintre cele mai emblematice clădiri ale blocului sovietic, precum Universitatea Lomonosov din Moscova, Hotelul Ukraina din Moscova și Palatul Culturii din Varșovia.

Elementele arhitecturale ale structurii sunt un motiv bun pentru ca aceasta să fie inclusă în orice ghid turistic al Bucureștiului. În afară de arhitectura sovietică, Casa Scânteii include și detalii tipice pentru arhitectura religioasă cultivată în Valahia și Moldova.

Casa Scânteii a fost cândva cea mai înaltă clădire din București

Chiar și astăzi, clădirea ascunde elemente socialiste. Printre acestea se numără steaua socialistă, secera și ciocanul (simbolul partidului comunist) sau asemănarea clădirii cu fabricile industriale uriașe. După Revoluția din 1989, simbolul secerii și ciocanului a fost înlăturat de pe majoritatea clădirilor, însă a rămas pe Casa Scânteii.

De asemenea, Casa Scânteii a fost construită între 1952 și 1957, o perioadă în care exista o influență majoră pentru construirea structurilor care ar rezista unui cutremur. Astfel, alături de influențele sovietice, a fost clar că structura trebuia să fie uriașă.

Timp de peste 50 de ani, din 1956 și până în 2007, Casa Scânteii a fost cea mai înaltă clădire din București. Casa Scânteii are 91,6 metri înălțime. Antena de televiziune de pe acoperiș adăugă încă 12,4 metri, astfel că structura ajunge la o înălțime de 104 metri.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Casa Poporului, cea mai faimoasă creație a lui Nicolae Ceaușescu

Sala Mare a Teatrului Național București a primit numele actorului Ion Caramitru

Parcul Carol, unul dintre cele mai frumoase parcuri din București

Cișmigiu, cea mai veche grădină publică a Bucureștiului. De unde provine denumirea parcului