Mona Lisa, sau Gioconda, probabil cea mai faimoasă pictură din lume
Mona Lisa, numită și Gioconda, este o pictură a lui Leonardo da Vinci, probabil cea mai faimoasă pictură din lume.
Mona Lisa a fost pictată cândva între 1503 și 1519, atunci când Leonardo da Vinci trăia în Florența, iar acum opera se află la Muzeul Luvru din Paris, acolo unde a rămas un obiect de pelerinaj în secolul XXI. Zâmbetul misterios al femeii și identitatea sa nedovedită au făcut ca pictura să devină o sursă continuă de investigație și fascinație.
Au existat multe speculații și dezbateri în privința identității femeii înfățișate în pictură. Academicienii și istoricii au propus numeroase posibilități, inclusiv faptul că femeia ar fi Lisa del Giocondo, soția unui negustor florentin numit Francesco di Bartolomeo del Giocondo, de aici și denumirea alternativă pentru operă, La Gioconda. Identitatea aceasta a fost sugerată pentru prima oară în 1550 de artistul biograf Giorgio Vasari.
Unde se află Mona Lisa astăzi?
Leonardo da Vinci a început să picteze Mona Lisa în 1503, iar pictura se afla în atelierul artistului atunci când acesta a murit în 1519. Cel mai probabil, geniul Renașterii a lucrat intermitent la pictură, de-a lungul anilor, adăugând straturi multiple de ulei la momente diferite. Mici crăpături în vopsea, numite craquelure, apar pe toată suprafața operei, însă acestea sunt mult mai fine pe mâinile femeii, acolo unde straturile mai subțiri corespund cu perioada mai târzie a lui Leonardo.
Pictura este expusă la Muzeul Luvru din Paris, în spatele sticlei securizate, acolo unde a ajuns în colecția muzeului încă din 1804. Mona Lisa a făcut parte din colecția regală înainte să ajungă în proprietatea francezilor în timpul Revoluției (1787 – 1799).
Totodată, Mona Lisa este neprețuită. Orice preț speculativ (unii spun că ar valora peste 1 miliarde de dolari) ar fi probabil mult prea crescut pentru ca o singură persoană să fie dispusă sau să dorească să achiziționeze tabloul și să mențină opera. Cel mai probabil, Muzeul Luvru nu va vinde niciodată pictura.
Multe teorii au încercat să explice motivul pentru faima picturii
Muzeul atrage milioane de vizitatori în fiecare an, mare parte dintre aceștia vin doar pentru a vedea opera, astfel că un flux îndelungat de venituri ar fi mult mai profitabil decât o singură plată. Într-adevăr, Muzeul Luvru consideră că Mona Lisa este de neînlocuit, astfel că investește resurse uriașe în măsuri de protecție și menținere a portretului, scrie Britannica.
Multe teorii au încercat să explice motivul pentru faima picturii, inclusiv furtul său din Muzeul Luvru în 1911 și turul său în Statele Unite ale Americii în 1963, însă cele mai convingătoare argumente insistă asupra faptului că, de fapt, nu există o explicație singulară. Faima picturii Mona Lisa este rezultatul mai multor întâmplări fericite combinate cu atracția inerentă a operei.
Vă mai recomandăm să citiți și:
O lume ascunsă de bacterii și fungi, descoperită pe operele de artă ale lui Leonardo da Vinci
Inginerii MIT au demonstrat că podul proiectat de către Leonardo da Vinci pentru sultanul Baiazid al II-lea ar fi rezistat