Spre sfârșitul secolului XX, un filosof român a fost invitat la o conferință organizată la Zürich. Filosoful a fost introdus cu retorică fastuoasă și comparații măgulitoare. Vorbitorul a zâmbit și l-a uimit imediat pe interpretul său german, acesta începându-și prezentarea cu „Mais je ne suis qu’un déconneur” („Dar eu sunt un simplu măscărici”).
Câțiva dintre criticii săi ar fi probabil de acord, însă nu ar avea dreptate. Fără îndoială, Emil Mihai Cioran merită pe deplin să fie inclus alături de marii filosofi francezi și europeni. Cioran s-a născut în Rășinari în aprilie 1911. Tatăl său, Emilian Cioran, era protopop ortodox, preot în sat și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira, a fost fiica unui nobil transilvănean. Locul în care s-a născut și profesia tatălui sunt două aspecte care aveau să devină cruciale în operele sale mai târziu în viață.
Originile românești ale filosofului Emil Cioran sunt considerate adesea sursa pentru temperamentul romantic, fatalist și deprimat, iar chemarea ecleziastică a tatălui său este reflectată în preocuparea necontenită a fiului său cu teme religioase sau pericolele și bucuriile ateismului.
Între 1920 și 1927, Cioran a studiat la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu. În 1934, la vârsta de doar 23 de ani, Cioran a publicat prima sa carte în română, „Pe culmile disperării”. Cioran a explicat că, pentru el, scrisul a fost o alternativă la sinucidere. Acesta este un scriitor care trebuie citit în momente de disperare și melancolie. Cioran nu deprimă, ci mai degrabă ne face să ne simțim mai puțin singuri în propriul nostru amar.
Anul 1937 s-a dovedit o perioadă crucială pentru Cioran. Filosoful s-a mutat la Paris și nu s-a mai întors niciodată în țara sa natală. A trăit aici ca apatrid după ce autoritățile comuniste au decis retragerea cetățeniei române. A fost o decizie care pentru Cioran a însemnat încă un motiv de întristare: exilul. Și totuși, Cioran a insistat că o persoană care nu se simte exilată nu are imaginație. „Doar prostul satului simte de parcă aparține de un loc”, a spus Cioran.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, filosoful a rămas la Paris. După sfârșitul conflictului, acesta a ajuns la editura Gallimard cu prima sa lucrare în franceză, „Tratat de descompunere”, opera fiind publicată în 1949. Scrisul în limba franceză era pentru Cioran ca „scrierea unei scrisori de dragoste cu un dicționar”.
„Tratat de descompunere” a fost un bestseller, prima lucrare dintr-o serie de texte devastatoare și sumbre. Fiecare titlu pare ca o provocare, „Silogismele amărăciunii” sau „Ispita de a exista”. Cu siguranță, capodopera lui Emil Cioran a fost „Despre neajunsul de a te fi născut”. Fiecare lucrare implică teme ale morții și sinuciderii.
Astfel, moartea scriitorului la vârsta de 84 de ani a fost oarecum o ușoară ironie a sorții. Până la moartea sa în 1995, Cioran ajunsese să fie considerat cel mai important stilist francez al secolului, atrăgând atenția pe care o respingea mereu în scrierile sale. Fiecare viață, insista Cioran, este cu adevărat ciudată și pe deplin neînsemnată.
Una dintre cele mai importante surse pentru amărăciunea lui Cioran era faptul că suferea de insomnie. Cioran obișnuia să cutreiere străzile Parisului până în zori. „Ce înseamnă o crucificare unică, pe lângă aceea, zilnică, de care suferă insomniacii?”, a scris Cioran în „Despre neajunsul de a te fi născut”.
Spre sfârșitul vieții sale, Cioran suferă de Alzheimer și este internat la Spitalul Broca din Paris. Acolo este vizitat în fiecare zi de Simone Boué, partenera sa de-o viață care nu i-a fost însă niciodată soție în acte. Aceasta avea să îi fie alături până în ultimul moment. Emil Cioran a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris. Casa din Rășinari în care s-a născut Cioran este acum proprietate privată, pe zidul căreia se află și un bust al filosofului.
Sven Hassel, cel mai de succes romancier danez al secolului XX
Voltaire, unul dintre cei mai importanți scriitori din literatura franceză
Românul care şi-a scos cărţile pe uliţă să le dea copiilor şansa de a citi