Penticostalii. Cum a apărut mișcarea și ce cred adepții Bisericii Penticostale?

Penticostalismul este o mișcare de redeșteptare a credinței care a dus la o creștere a bisericilor protestante în Statele Unite ale Americii în secolul XX și care este unică în credința sa că toți creștinii ar trebui să se supună unei experiențe religioase numită „Botezul cu Sfântul Duh”.

Făcând referire la coborârea Sfântului Duh printre primii creștini din Ierusalim în ziua de Rusalii (Faptele Apostolilor 2-4), această experiență pare să fi fost comună pentru această mișcare creștină în timpul primelor sale generații.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Totodată, penticostalii cred că cei botezați de Sfântul Duh ar putea primi daruri supranaturale care ar fi existat la început în Biserică: abilitatea de a prezice viitorul, de a vindeca sau abilitatea de a interpreta vorbirea în limbi (glosolalia sau xenoglosia). Vindecarea prin credință face parte, de asemenea, din tradiția penticostalilor, ceea ce reflectă tipare de credință și practicare caracteristice Bisericilor Baptiste și Metodiste, culte protestante din care a provenit mare parte din prima generație de penticostali. În mod similar, penticostalii pun accent pe conversie, rigoare morală și o interpretare literală a Bibliei. Cu toate acestea, penticostalii nu au format niciodată o singură organizație. În schimb, congregații individuale s-au reunit pentru a forma diverse culte care alcătuiesc mișcarea religioasă din zilele noastre, potrivit Britannica.

Penticostalismul era adesea religia celor săraci

Deși penticostalii ar prefera să considere că mișcarea își are originile la Apostoli, Biserica Penticostală modernă a apărut la sfârșitul secolului XIX, o perioadă marcată de o indiferență față de religia tradițională.

Mișcarea penticostală s-a răspândit în Statele Unite în rândul comunităților sărace și a minorităților din sudul țării. După jumătatea secolului XX, penticostalismul a devenit cea mai vizibilă formă de protestantism și a fost rapid acceptat de clasele de mijloc. După 1960, mișcarea a ajuns în credințele principale precum Biserica Episcopala, Luterană și Prezbiteriană, acolo unde participanții numeau penticostalismul o mișcare „charismatică”.

Penticostalismul a avut mare succes în Caraibe, America Latină și Africa Subsahariană. Multe mișcări profetice au apărut aici, în cadrul cărora creștinii adoptau forme emoționale de rugăciune și vindecare. În aceste colțuri ale lumii, penticostalismul era adesea religia celor săraci, aducând speranță oamenilor din națiunile care ieșeau din colonialism. Penticostalii s-au inspirat de pe urma misionarilor din urmă cu un secol, fiind nici anti-americani nici anti-europeni. Penticostalii puneau accent deseori pe „celelalte lumi” și evitau politica sau alegeau să se identifice cu regimurile conservatoare sau chiar represive.

Acuzații de abuz sexual și încercări de mușamalizare

Un element notabil, care a atras recent atenția asupra mișcării penticostale, este Biserica Hillsong (fondată în 1983 în Australia), de care aparține și Hillsong Worship, un grup de muzică creștină contemporană care a contribuit masiv la creșterea popularității Bisericii Hillsong.

Adepții Bisericii Hillsong (50 de milioane la nivel global), practică credința evanghelică și penticostală. Recent, jurnaliștii de la 60 Minutes Australia au expus acuzații de abuz sexual și încercări de mușamalizare în cadrul Bisericii. Totodată, Brian Houston, fondator și pastor senior al Bisericii, a fost acuzat că ar fi ascuns abuzuri sexuale asupra minorilor. Toate acuzațiile au fost, deocamdată, negate de liderii Bisericii.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce creștinismul este divizat în atâtea culte și biserici

Ce trebuie să știi despre mormoni, o religie în ascensiune la nivel mondial

Ce este Coranul, textul considerat de musulmani „cuvântul lui Dumnezeu”?

Scrisoarea lui Einstein despre Dumnezeu şi religie a fost scoasă la licitaţie pentru o sumă impresionantă. De ce Dumnezeu este „produsul slăbiciunii umane”