Opere de artă ale legendarului pugilist Muhammad Ali, scoase la licitație
O colecție rară de schițe și tablouri ale boxerului american Muhammad Ali, va fi scoasă la licitație, la New York, săptămâna aceasta. Colecția de 24 de piese, multe dintre ele în stil de desen animat și unele semnate, reflectă interesul lui Ali pentru religie și justiție socială.
Muhammad Ali a fost inspirat să deseneze și să picteze de către tatăl său, Cassius Clay Senior, un artist profesionist. Ali a continuat să picteze și să deseneze în mod neoficial, pe măsură ce a crescut, înscriindu-se în cele din urmă la cursul lecții de artă ale artistul LeRoy Neiman, specializat în artă sportivă.
Ali desena și picta în mod obișnuit subiectele care îi erau cele mai apropiate: boxul, drepturile civile, pacea mondială și umanitarismul.
„Ref (arbitre, n.r.), el a plutit ca un fluture și a înțepat ca o albină!”, se citește în bula de text a unui boxer pus la pământ de un adversar, cu brațele ridicate în semn de victorie, dintr-un desen făcut în stilul benzilor desenate.
Lucrarea, numită „Sting Like a Bee”, a fost realizată de Ali în 1978, în timpul filmărilor pentru miniseria istorică „Freedom Road”, în care a jucat, au precizat cei de la casa de licitații Bonhams. Aceștia precizează că este de așteptat ca prețul să ajungă la o sumă cuprinsă între 40.000 și 60.000 de dolari, la licitația din 5 octombrie.
„Nimeni nu știa că era un artist și nimeni nu știa despre această comoară de opere de artă”
Bonhams a precizat în anunțul licitației că pasiunea lui Ali pentru desen era puțin cunoscută, dar că îi plăcea să deseneze ca o modalitate de a se relaxa după o luptă sau un antrenament.
„O mulțime de oameni sunt entuziasmați pentru că nimeni nu știa că era un artist și nimeni nu știa despre această comoară de opere de artă. Așa că vedem mult interes și multă emoție”, a declarat Helen Hall, directorul de cultură populară la Bonhams.
Lucrările scoase la vânzare provin din colecția lui Rodney Hilton Brown, care a lucrat cu Ali la lucrările sale. Fostul campion mondial la categoria grea, care și-a anunțat convertirea la islam în 1964, la apogeul carierei sale, a murit în 2016, la vârsta de 74 de ani, după o lungă luptă cu boala Parkinson.
„The Starving Children of Mississippi”, din 1967, prezintă o figură în pantaloni scurți care spune „Am vrut să lupt doar pentru a vă ajuta să vă hrăniți, voi, săracii copii negri”.
„Există un desen care face referire la revoltele rasiale din L.A. și Newark din anii ’65 și ’67”, a spus Hall, citat de Reuters. „Unul dintre tablouri este dedicat islamului. Se convertise de curând. Apoi, unele dintre ele au un ton mai lejer și se referă la box.”
Alte lucrări din colecție sunt „America: The Big Jail”, din 1967, și „War in America”, care este estimat să se vândă cu sume cuprinse între 25.000 și 35.000 de dolari.