Orient-Express, trenul de lux care a găzduit elita societății europene

31 12. 2021, 11:00

Orient-Express, numit și Simplon–Orient-Express, a fost un tren de lux care a făcut legătura între Paris și Constantinopol (Istanbul) timp de peste 80 de ani, între 1883 și 1977.

Prima linie transcontinentală expres a Europei, Orient-Express acoperea inițial o rută de aproximativ 2.740 de kilometri care includea opriri scurte în orașe precum Munchen, Viena, Budapesta și București. Linia Orient-Express a fost oprită în timpul Primului Război Mondial, însă a fost reluată în 1919.

Astfel, Orient-Express cuprindea Calais, Paris și Lausanne, iar apoi, prin trecătoarea Simplon, ajungea la Milano, Veneția, Zagreb, Belgrad și Sofia. Linia feroviară a fost numită apoi Simplon–Orient-Express. Întrerupte din nou în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, serviciile Orient-Express au fost reluate în 1947.

Inaugurarea și punerea în circulație a trenului Orient-Express a avut loc în 1883

Orient-Express a fost dezvoltat de afaceristul belgian Georges Nagelmackers, iar inaugurarea și punerea în circulație a avut loc în 1883. În timpul primei sale călătorii cu pasageri a făcut legătura între Paris și portul bulgăresc Varna, iar apoi pasagerii au fost transportați cu feribotul cu aburi pe Marea Neagră și până la Constantinopol.

Totuși, până în 1889, întreaga călătorie era făcută pe cale feroviară. Compania lui Nagelmackers, Compagnie Internationale des Wagons-Lits et des Grands Express Européens, a mobilat trenul, care cuprindea vagoane de dormit, restaurant și salon ce găzduiau compartimente pentru fumători și camere de zi.

Linia Orient-Express, de neegalat din punct de vedere al luxului și confortului oferite pasagerilor

De asemenea, cu draperiile sale din catifea, covoarele orientale, lambriurile din mahon, fotoliile adânci acoperite cu piele moale spaniolă și bucătăria rafinată, linia feroviară Orient-Express a fost de neegalat din punct de vedere al condițiilor de lux și confort oferite pasagerilor săi. Timp de ani buni, Orient-Express a atras elita societății europene, inclusiv regalitatea.

Sursa foto: Profimedia

Farmecul și eleganța trenului a stârnit, de asemenea, imaginația a numeroși scriitori, cum ar fi romanul polițist „Crima din Orient Express” al scriitoarei britanice Agatha Christie și „Orient Express” al lui Graham Greene, opere care au contribuit considerabil la faima internațională a trenului.

Victima trenurilor de mare viteză și rutelor aeriene la prețuri scăzute

Linia Orient-Express a fost întreruptă în 1977, după câteva decenii de scădere continuă a numărului călătorilor. În 1982, americanul James Sherwood a reînviat trenul sub denumirea Venice-Simplon-Orient-Express, iar linia cuprinde mai multe rute între Londra și Veneția, scrie Britannica.

În decembrie 2009, Orient-Express a încetat operațiunile, iar ruta a dispărut de pe programele de circulație a trenurilor europene, aparent fiind „victima trenurilor de mare viteză și rutelor aeriene la prețuri scăzute”. Trenul Venice-Simplon-Orient-Express, o inițiativă privată a companiei de ospitalitate Belmond, care folosește vagoane originale din 1920 și 1930, continuă să facă legătura între Londra și Veneția, ajungând și la alte destinații europene, inclusiv ruta originală de la Paris la Istanbul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Orient Express, trenul de lux, a oprit şi în acest an în gara din Sinaia

Orient Express, trenul care uneşte două continente. Ce întâmplări amuzante s-au petrecut la bordul său – FOTO

Trenul de lux din Orientul Îndepărtat care a justificat o ocupaţie brutală a japonezilor şi a contribuit la moartea a milioane de oameni

Gara Centrală a Bucureştiului, marele proiect care trebuia să lase în umbră Gara de Nord