Premieră la Festivalul George Enescu. Vor fi prezentate cele mai multe opere ale compozitorului
Premieră la Festivalul Internațional George Enescu. La ediția 2021 vor fi prezentate cele mai multe opere ale compozitorului din istoria festivalului. La eveniment vor participa 3.500 de artiști și, tot în premieră, festivalul va ține patru săptămâni.
Potrivit organizatorilor, Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 3.500 de artiști străini și români, pe o durată record de patru săptămâni.
Este a 25-a ediție a Festivalului Enescu care va prezenta cel mai mare număr de lucrări enesciene (37) și cel mai complex program cu lucrările marelui compozitor din întreaga sa istorie.
O ediție jubiliară a festivalului
Este o ediție jubiliară la care artiștii invitați vor permite publicului să cunoască și să exploreze în profunzime creația lui Enescu, de la lucrările de tinerețe până la capodoperele camerale și simfonice ale stilului târziu și la fragmente de manuscrise redescoperite și finalizate postum, potrivit Mediafax.
În premieră în programul Festivalului vor fi interpretate mai multe lucrări de George Enescu. În programul evenimentului sunt formații camerale prestigioase, între care Cvartetul Danel, Cvartetul Fine Arts sau Clara Haskil Trio, și muzicieni precum violonceliștii Manuel Fischer-Dieskau și Norbert Anger sau pianista Sina Kloke, care vor evolua în recital.
Accesul în sălile de concerte se va face cu respectarea condițiilor sanitare, iar purtarea măștii va fi obligatorie.