Castelul Peleș, unul dintre cele mai frumoase din toată Europa

02 09. 2021, 11:00

This browser does not support the video element.

Atunci când Regele Carol I al României a vizitat micul sat Sinaia, situat la poalele Munților Bucegi, în anii 1860, monarhul a fost atât de fascinat de peisajul superb încât a ordonat construirea unui castel în acest loc mirific. Astfel, castelul ce avea să fie cunoscut drept Castelul Peleș a ajuns unul dintre cele mai frumoase din întreaga Europă.

Lucrările de construire au durat 10 ani, iar în cele din urmă membrii familiei regale a României s-au putut bucura de o reședință de vară echipată cu de toate, de la un cinematograf până la o sală de concerte.

Castelul Peleș are 160 de încăperi, fiind construit în stilul neo-renascentist, iar fiecare cameră are propria identitate și temă.

GALERIE FOTO

După inaugurare, în 1893, Regele Carol I și familia sa au început să-și petreacă verile în acest castel parcă desprins dintr-un basm. Totodată, Castelul Peleș a fost folosit pentru întâlniri importante la începutul Primului Război Mondial.

Prima proiecție de film din România ar fi avut loc la Castelul Peleș

Primul cuplu care a locuit aici, Regele Carol I și soția sa, Regina Elisabeta a României, era bine-cunoscut pentru temperamentul și interesele diferite. Regele era un soldat desăvârșit care a extins și îmbunătățit armata României, iar regina era o fire artistică, fiind o mare iubitoare de muzică, artă și literature. Mai mult, Regina Elisabeta a publicat poezii sub pseudonimul Carmen Sylva. De altfel, Castelul Peleș a reflectat întocmai personalitățile diferite ale celor doi.

Sursa foto: Shutterstock

Pe de-o parte, Castelul Peleș găzduia o colecție impresionantă de 4.000 de arme din Europa și Asia. Pe de altă parte, castelul avea în componență un cinematograf superb cu pereți și tavane decorate cu fresce ale artiștilor austrieci Gustav Klimt și Franz von Matsch. Prima proiecție de film din România ar fi avut loc chiar în cinematograful din Castelul Peleș. Însă, celelalte arte nu erau deloc neglijate. Sala de muzică includea piese de mobilier din lemn de tec, acestea fiind oferite în dar de unul dintre prinții Indiei, potrivit Atlas Obscura.

Castelul Peleș a fost închis între 1975 și 1990

Succesorul lui Carol, Regele Ferdinand, a construit o versiune mai mică a acestui castel grandios chiar în apropiere de castelul Peleș, numindu-l Pelișor. Atunci când regimul comunist a fost instaurat în România, Castelul Peleș, alături de alte proprietăți ale familiei regale, a fost confiscat, iar castelul a fost închis între 1975 și 1990.

Dictatorul Nicolae Ceaușescu dorea să transforme Castelul Peleș într-o reședință de protocol, însă planul său a fost zădărnicit de îngrijitorii castelului care i-au spus că pereții structurii erau plin de mucegai și că asta ar fi extrem de periculos pentru potențialii locatari. După revoluția din 1989, Castelul Peleș a fost transformat în muzeu și redeschis publicului.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Anunţul Ministerul Culturii legat de Muzeul Peleş

Unde se poate respira cel mai curat aer din Europa

Castelul Pelișor, locul unde inima Reginei Maria a bătut pentru ultima oară

Cele mai emblematice monumente istorice din România