Cipru, a treia cea mai mare insulă din Marea Mediterană
O națiune insulară situată în Marea Mediterană, Cipru este situat la aproximativ 65 kilometri sud de Turcia și 100 kilometri vest de Siria. Cipru este a treia cea mai mare insulă din Mediterană. Începând cu anul 1974, regiunea de nord a insulei a fost sub controlul comunității cipriote din Turcia, în timp cele două treimi sudice rămânând predominant ale ciprioților greci.
Cipru este locuită de mai bine de 7.000 de ani. Cândva între 2000 și 1000 î.Hr., insula a fost colonizată de aheii greci. Insula Cipru a ajuns în mâna mai multor imperii din Orientul Mijlociu și a făcut parte din Imperiul Roman atunci când Apostolul Pavel și ajutorul său Barnaba au introdus creștinismul aici.
Cipru a făcut parte din Imperiul Roman de Răsărit (mai târziu Bizantin), însă a fost cucerit de cruciați la sfârșitul secolului XII. Turcii otomani au capturat Cipru în 1571. Apoi, insula a ajuns sub administrația britanicilor în 1878, iar în 1914 a fost anexată oficial de Marea Britanie.
Neînțelegeri între comunitățile grecești și turce
Neînțelegeri între comunitățile grecești și turce au pus piedici în calea spre independență. Mulți ciprioți greci își doreau să facă parte din Grecia, iar mulți ciprioți turci doreau ca insula să fie separată în două regiuni politice diferite.
Atunci când independența a fost obținută în 1960, constituția garanta reprezentarea ambelor comunități, însă conflictele ulterioare au făcut ca documentul să fie imposibil de pus în practică. În 1963, comunitatea turcă s-a retras din guvernul de coaliție, iar fiecare comunitate s-a guvernat singură cu propriul președinte, consiliu de miniștri și adunare legislativă, scrie Britannica.
Ciprioții grecii au semnat un tratat de aderare la Uniunea Europeană în 2003
În 1974, atunci când o lovitură de stat l-a demis pe președintele Ciprului, forțele turce au invadat și au preluat controlul asupra regiunii de nord a insulei pentru minoritatea turcă.
Eforturile de a reunifica țara au devenit mai dificile după ce zona ocupată de Turcia a declarat independență în 1983. Această declarație a fost condamnată de Națiunile Unite și a fost recunoscută internațional doar de Turcia.
Cu toate acestea, negocierile au continuat între cele două comunități. Între timp, ciprioții grecii au semnat un tratat de aderare la Uniunea Europeană în 2003.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Marsilia, cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței
Cinque Terre sau „Cele cinci pământuri”, paradisul în culorile curcubeului