Arcul de Triumf din Paris, unul dintre cele mai cunoscute monumente din lume
Arcul de Triumf din Paris, denumirea completă fiind Arc de Triomphe de l’Étoile, este un arc triumfal masiv, unul dintre cele mai cunoscute monumente ale lumii.
Arcul de Triumf din Paris este un simbol pentru identitatea națională franceză și a fost nevoie de 30 de ani pentru construirea sa. Bine-cunoscuta cursă de ciclism Turul Franței se încheie în apropiere de Arcul de Triumf în fiecare an, iar parada militară anuală care marchează ziua de 14 iulie, Ziua Națională a Franței, începe la celebrul monument.
Arcul de Triumf din Paris este situat în centrul pieței Charles de Gaulle (numită anterior Place de l’Étoile). Napoleon I a solicitat construirea arcului triumphal în 1806, după victoria sa de la Bătălia de la Austerlitz, pentru a celebra realizările militare ale armatelor franceze. Arcul de Triumf, conceput de Jean-François-Thérèse Chalgrin, are o înălțime de 50 metri și o lățime de 45 metri.
Din punctul în care se află Arcul de Triumf din Paris radiază 12 bulevarde, care formează o stea (étoile). Tocmai de aceea, monumentul mai este numit și Arcul de Triumf al Stelei, potrivit Britannica.
Construirea Arcului de Triumf din Paris a început de ziua de naștere a lui Napoleon
Construirea Arcului de Triumf din Paris a început în 1806, la data de 15 august, de ziua de naștere a lui Napoleon. Până la căsătoria sa cu arhiducesa Marie-Louise în 1810, doar fundația arcului fusese finalizată. Astfel, în onoarea celor doi la intrarea ceremonială în Paris, o reprezentare la scară largă a monumentului, create din lemn și pânză pictată, a fost instalată la fața locului. Asta i-a permis lui Chalgrin să vadă monumentul și să facă mici modificări la planul de proiectare.
Lucrările de construire au pierdut din viteză după abdicarea lui Napoleon și Restaurația franceză (1814). Astfel, foarte puține etape din plan fuseseră finalizate până la reluarea lucrărilor la ordinul regelui Ludovic al XVIII-lea în 1823, care a fost motivat de succesul invaziei franceze în Spania. Structura de bază a monumentului a fost finalizată în 1831, iar lucrările s-au terminat în 1836, în timpul domniei regelui Ludovic-Filip, care l-a inaugurat la data de 29 iulie.
Structura concepută de Chalgrin este în stil neoclasic, fiind inspirată de Arcul lui Titus de la Forumul Roman. Sculpturi decorative în relief care celebrează victoriile militare ale Revoluției și Primului Imperiu au fost introduse pe fațadele arcului de către François Rude, Jean-Pierre Cortot și Antoine Etex. Cea mai faimoasă sculptură este grupul lui Rude, La Marseillaise. Alte suprafețe au fost decorate cu numele a sute de generali și bătălii. O scară cu 284 de trepte ajunge până în vârful monumentului. Un lift ajunge doar până la un punct în monument, iar de acolo până în vârf, de unde se poate observa orașul, mai trebuie parcurse câteva trepte.
Arcul de Triumf din Paris, un simbol al Franței și al lumii întregi
Arcul de Triumf din Paris găzduiește un muzeu cu expoziții interactive despre istoria monumentului. Sub arc este situat Mormântul Soldatului Necunoscut al Franței, adăugat în 1921. O flacără de comemorare, aprinsă pentru prima oară în 1923, este reaprinsă acolo în fiecare seară. O ceremonie anuală care marchează aniversarea armistițiului din 1918 care a încheiat Primul Război Mondial este organizată la Arcul de Triumf.
Arcul de Triumf din Paris continuă să fie un simbol al Franței, pentru țară în sine și pentru lumea întreagă. Sicriele multor francezi importanți, precum Victor Hugo și Ferdinand Foch, au fost aduse aici înainte să fie depuse în alte locuri. Mai mult, parade de victorie au mărșăluit în repetate rânduri la Arcul de Triumf din Paris, atât cele ale puterilor invadatoare (Germania în 1871 și 1940), cât și cele ale Franței și aliaților săi.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Arcul de Triumf, simbolul victoriei României din Primul Război Mondial
Turnul Eiffel, o capodoperă tehnologică. De ce a fost, de fapt, construit?
Spectacolul morții de la morga din Paris, obsesia morbidă a parizienilor din secolul al XIX-lea
Verde de Paris, culoarea care a făcut numeroase victime în Epoca Victoriană