Țările de Jos, o scurtă istorie a uneia dintre cele mai mici țări europene
Deși este una dintre cele mai mici țări din Europa, Regatul Țărilor de Jos a jucat un rol important în istoria continentului.
La un moment dat, Țările de Jos erau o mare putere maritimă și un rival comercial pentru Anglia. Olandezii și-au stabilit colonii pe mai multe continente.
Astăzi, Regatul Țărilor de Jos nu mai este o putere colonială, însă continuă să joace un rol semnificativ în afacerile europene, locul în care este situat fiind o poartă europeană majoră pentru traficul maritim, terestru și aerian. Capitala este Amsterdam, iar populația ajunsese la 17.427.000 de oameni în anul 2020.
Regiunea Țărilor de Jos a fost cucerită de Roma în urmă cu mai bine de 2.000 de ani. Zona a fost mai apoi divizată în mai multe state. Teritoriile care sunt acum denumite Țările de Jos, Belgia și Luxemburg au devenit cunoscute drept Țările de Jos. În anii 1400, Țările de Jos au ajuns sub controlul Casei de Habsburg, una dintre cele mai importante dinastii din Europa.
Spania a acceptat independența olandezilor în 1648
Țările de Jos au trecut la conducătorii habsburgi din Spania în anii 1500. Olandezii au început conflictele cu Spania în 1568, iar în 1579 olandezii au pus bazele Provinciilor Unite ale Țărilor de Jos. Războiul a continuat până când Spania a acceptat independența olandezilor în 1648.
În anii 1600, olandezii au ridicat un imperiu imens în lume. Aceștia au stabilit colonii în America de Nord, America de Sud, Asia și Africa, însă au purtat și numeroase războaie cu Anglia în tot acest timp. În 1795, Franța a invadat Țările de Jos. După înfrângerea suferită de Franța în 1815, Regatul Țărilor de Jos a fost creat. Belgia și Luxemburg s-au despărțit la scurt timp pentru a forma state separate.
Olandezii au rezistat cu înverșunare în fața naziștilor
Țările de Jos au ales să rămână neutre în timpul Primului Război Mondial. Cu toate acestea, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, statul a fost ocupat de Germania nazistă. Olandezii au rezistat cu înverșunare în fața germanilor. Mare parte din populația de evrei a țării a fost decimată Holocaust. Într-un final, trupele aliate au forțat germanii să părăsească țară în 1945, spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
După război, Țările de Jos au acordat independența coloniilor rămase, acestea devenind Indonezia, Papa Noua Guinee și Surinam, scrie Britannica.
În 1949, Țările de Jos au devenit membru fondator al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), o alianță militară occidentală. De asemenea, Țările de Jos au fost unul dintre membrii originali ai Comunității Economice Europene (acum Uniunea Europeană). Haga a devenit un centru important pentru numeroase organizații internaționale, inclusiv Curtea Internațională de Justiție.
Țările de Jos au intrat în conflict cu Rusia în 2014
Până la sfârșitul anilor 1900, Țările de Jos deveniseră cunoscute pentru politicile sociale liberale, precum comercializarea legală a anumitor droguri și permiterea căsătoriilor de același sex. Cu toate acestea, tensiuni cu privire la imigranți au apărut în timpul anilor 2000. Până în 2006, guvernul forțase toți potențialii imigranți să treacă un test despre cultura și limba olandeză înainte să poată intra în Țările de Jos.
În anii 2000, Țările de Jos au devenit foarte îngrijorate în privința schimbărilor climatice. Țara este mult mai expusă pericolelor creșterii nivelului mărilor decât alte state având în vedere că are cea mai joasă altitudine din lume, un sfert din teritoriu fiind sub nivelul mării. În 2006, guvernul olandez a îndemnat UE să preia un rol mai mare în privința combaterii efectelor schimbărilor climatice.
În 2014, Țările de Jos au intrat în conflict cu Rusia după ce un avion care a decolat de la Amsterdam a fost doborât deasupra Ucrainei. Mare parte din oamenii aflați la bord erau din Țările de Jos. O anchetă a stabilit faptul că aeronaval a fost lovită de o rachetă rusească, însă Rusia nu a fost de acord cu acea concluzie.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Reciclare dusă la extrem: o echipă de studenți din Olanda a construit o mașină electrică din deșeuri
10 lucruri pe care sigur nu le ştiai despre Olanda
O familie care ”aştepta sfârşitul timpului” a fost găsită de poliţie într-o fermă izolată din Olanda
Schimbare radicală în Olanda! Celebrele prostituate din Amsterdam nu vor mai fi expuse în vitrine