Suprarealismul, o mișcare artistică dominată de bărbați. De ce a fost atât de importantă?

Suprarealismul, mișcare în arta vizuală și literatură, a prosperat în Europa între Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial.

Suprarealismul a apărut în principal din Dadaismul timpuriu, care înainte de Primul Război Mondial a produs opera de anti-artă ce sfidau rațiunea în mod intenționat. Însă, accentul suprarealismului nu era pe negare, ci pe expresia pozitivă. Mișcarea a reprezentat o reacție împotriva a ceea ce membrii săi considerau distrugerea adusă de „raționalismul” care ghidase cultura și politica europeană în trecut și care culminase cu ororile Primului Război Mondial.

Potrivit purtătorului de cuvânt principal al mișcării artistice, poetul și criticul André Breton, care a publicat Manifestul Suprarealist în 1924, suprarealismul era un mijloc de reunire a lumii viselor și fanteziei cu lumea zilnică și rațională într-o „realitate absolute, o suprarealitate”. Inspirându-se puternic din teorii ale lui Sigmund Freud, Breton considera inconștientul ca o sursă nemărginită pentru imaginație.

Care au fost marii pictori suprarealiști?

În poezia lui Breton, Paul Éluard, Pierre Reverdy și mulți alții, suprarealismul s-a manifestat printr-o juxtapoziție de cuvinte care era cutremurătoare pentru că era determinată nu de procese de gândire logice, ci de procese psihologice, adică inconștiente. Printre marile realizări ale suprarealismului se numără picturile create în această perioadă. Pictura suprarealistă nu a fost influențată doar de Dadaism, ci și de imaginile fantastice și grotești ale pictorilor Hieronymus Bosch și Francisco Goya, precum și alți contemporani cum ar fi Odilon Redon, Giorgio de Chirico, și Marc Chagall.

Arta suprarealistă punea accent pe cercetare și experimentare, argumentând că opera de artă este un mijloc care determină investigarea psihică personală și revelația. Cu toate acestea, Breton era un susținător al unei alianțe ferme. Astfel, deși suprarealiștii au organizat un spectacol la Paris în 1925, istoria mișcării este plină de expulzări, dezertări și atacuri personale.

Marii pictori suprarealiști au fost Jean Arp, Max Ernst, André Masson, René Magritte, Yves Tanguy, Salvador Dalí, Pierre Roy, Paul Delvaux, și Joan Miró. Fiecare dintre aceștia a încercat să-și descopere propriile mijloace de auto-explorare.

O mișcare artistică dominată de bărbați, uneori considerată misogină

Mai multe tehnici specifice au fost dezvoltate de către suprarealiști pentru a evoca răspunsuri psihice. Printre acestea se numără „frecarea” (frottage) și „zgârierea” (grattage), ambele fiind dezvoltate de Ernst pentru a produce imagini parțiale, care erau completate în mintea observatorului.

Punând accent pe conținut și forma liberă, suprarealismul s-a dovedit a fi o alternativă majoră la mișcarea contemporană cubismul, fiind în mare parte responsabil pentru perpetuarea accentului pe conținut în pictura modernă, potrivit Britannica.

Deși a fost o mișcare artistică dominată de bărbați, și uneori considerată misogină, mai multe femeie talentate au ajuns în grupul lui Breton. Multe dintre aceste femei au avut relații apropiate, uneori chiar intime, cu bărbații, însă au prosperat, de asemenea, din punct de vedere artistic și au avut lucrări incluse în expoziții suprarealiste. Nume precum Dorothea Tanning, Kay Sage, Leonora Carrington și Meret Oppenheim au fost esențiale pentru mișcarea suprarealistă.

Vă mai recomandăm să citiți și:

117 ani de la naşterea lui Salvador Dali

Edvard Munch, artistul care a auzit „enormul și infinitul țipăt al naturii”

Dadaismul, curentul artistic iniţiat de românul Tristan Tzara în urmă cu 105 de ani

Un tablou al pictorului suprarealist René Magritte, vândut pentru o sumă record