Mânăstirile din Bucovina pe care trebuie neapărat să le vizitezi

14 07. 2021, 19:00

Mânăstirile pictate din Bucovina sunt printre cele mai frumoase din lumea creștină. Mânăstirile din Bucovina nu sunt lăudate doar pentru frumusețea și calitatea artizanală, ci și pentru rezistența lor de-a lungul secolelor și semnificația lor culturală.

Aceste mănăstiri, răsfirate de-a lungul unei zone întinse din Bucovina, datează în principal din secolele al XV-lea și al XVI-lea, o perioadă în care Moldova ortodoxă se lupta cu forțele Imperiului Otoman aflate în expansiune.

Mănăstirile din Bucovina sunt apreciate în principal pentru frescele lor frumos colorate de la exterior, dintre care multe au supraviețuit iernilor crude din regiune și au rămas relativ intacte. Picturile de pe pereții exteriori au slujit atât ca expresii ale credinței, cât și ca o metodă eficientă de transmitere a unor povești biblice importante către o parohie formată în principal din soldați și țărani care nu puteau să scrie și să citească.

Mai multe mănăstiri din Bucovina au fost incluse în lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Mănăstirea Putna este prima și cea mai importantă ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare. De mai bine de 500 de ani, Mănăstirea Putna primește credincioșii fascinați de istoria și legendele sale, fiind situată între Obcinele Bucovinei. Peisajul este unul pitoresc, înconjurat de dealuri împădurite și sălbatice.

Mănăstirea Voroneț este probabil cea mai cunoscută biserică din România, fiind celebră pentru frescele sale spectaculoase zugrăvite în pigmentul cunoscut drept „Albastru de Voroneț”. Mănăstirea Voroneț, numită și „Capela Sixtină a Estului”, a fost inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1933.

În același an, UNESCO a mai inclus în patrimoniul mondial și alte mănăstiri din Bucovina, precum Moldovița, Sucevița și Humor.

Una dintre cele mai renumite ctitorii ale Evului Mediu moldovenesc

Cu mult timp în urmă, în locul Mănăstirii Moldovița, mai mulți pustnici au întemeiat o biserică de lemn, în jurul căreia au fost înălțate chilii, astfel formându-se o colectivitate duhovnicească. Odată cu extinderea sa, biserica de lemn a fost înlocuită cu una de piatra, ale cărei ruine mai pot fi observate și în ziua de astăzi. În apropierea ruinelor, la începutul secolului al XVI-lea, a fost ridicată actuala mănăstire.

Mănăstirea Sucevița este înconjurată de un zid de piatră construit pentru a o apăra de invadatori. Flancată de cinci turnuri de pază întărite, Sucevița este ctitoria fraților Movilă, familie de boieri și domnitori. Potrivit legendelor locale, în același loc s-ar fi aflat înainte o biserică din lemn. Mai apoi, pentru a-i fi iertate păcatele, o femeie a adus cu carul tras de boi, timp de 30 de ani, piatra pentru construirea mânăstirii.

Mănăstirea Humor este una dintre cele mai renumite ctitorii ale Evului Mediu moldovenesc și seamănă cu o citadelă în miniatură. Mănăstirea Humor are chiar și un turn de veghe, ridicat de domnitorul Vasile Lupu, care a înconjurat biserica cu ziduri masive din piatră.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Descoperiri importante la Mănăstirea Văratec, unde se află mormântul Veronicăi Micle

Acum 533 de ani începea construirea „Capelei Sixtine a Estului”. Străinii au rămas uimiţi de frumuseţea acestei mănăstiri româneşti

Bucovina, ţara „pădurilor de fagi”, alipită forţat de habsburgi şi sovietici – GALERIE FOTO

O comună din Bucovina a fost încadrată în topul unui faimos site de călătorii. Străinii sunt fascinaţi de culorile ei