Producția „Colectiv” a fost nominalizată la premiile BAFTA din 2021, la categoria Cel mai bun documentar.
Documentarul „Colectiv” a lui Alexander Nanau doboară bariere după bariere. După cele două nominalizări de la Oscar, a primit acum una şi la BAFTA, gala Academiei de film britanice. Aceasta este nominalizată la categoria Cel mai bun documentar, alături de My Octopus Teacher, The Dissident şi The Social Dilemma.
La categoria Cel mai bun film, Nomadland, marele câştigător al Globurilor de Aur, este cap de afiş. Filmul regizat de Chloé Zhao va concura arături de Promising Young Woman, The trial of Chicago 7, The Mauritinian TBC şi The Father.
Pentru titulatura de cea mai bună actriţă în rol principal, numele cel mai strălucitor este al actriţei debutante Bukky Bakray. Adolescentei i-au fost recunoscute meritele pentru performanţa din filmul Rocks.
Ea concurează pe aceeaşi categorie cu reputata actriţă Frances McDormand, dar şi cu Radha Blank, Vanessa Kirby, Wunmi Mosaku şi Alfre Woodard.
Favorit la Cel mai bun actor este veteranul Anthony Hopkins, pentru rolul din producţia The Father. Ceilalţi nominalizaţi sunt Chadwick Boseman, Riz Ahmed, Adarsh Gourav, Mads Mikkelsen şi Tahar Rahim.
Gala premiilor BAFTA de anul acesta surprinde prin gradul de diversitate al celor nominalizaţi, 16 din cei 24 de actori fac parte din grupuri ale minorităţilor etnice.
Cele mai multe nominalizări sunt împărţite de Nomandland şi Rocks, 7 la număr, potrivit Mediafax.
Acestea sunt urmate de peliculele The Father, Mank, Minari şi Promising Young Woman, cu 6 nominalizări la categoriile celei mai prestigioase gale de film din Europa.