Epopeea Slavă a lui Alphonse Mucha ar putea primi un spațiu expozițional permanent
Epopeea slavă a lui Alphonse Mucha reprezintă un grup de 20 de picturi monumentale care descriu evenimente importante din istoria slavă. Seria ar putea obține în sfârșit spațiul expozițional permanent, pe care artistul și-l dorea. Evenimentul are loc la aproape un secol după finalizarea lucrărilor. Ultima oară când au putut fi admirate tablourile a fost în anul 2012. Seria a fost atunci expusă la Palatul Veletrzni din Praga.
Mucha a oferit picturile orașului Praga. Însă, condiția pusă a fost ca autoritățile să construiască un pavilion pentru expunerea lor. Acest proiect nu a fost ușor de pus în aplicare. Asta deoarece pânzele sunt enorme. Au aproape 8 metri lățime și 6 metri înălțime. Al Doilea Război Mondial, dezaprobarea comunistă, lipsa cronică de fonduri și disputele legale de durată cu familia Mucha, au fost motivele pentru care acea expoziție visată de artist nu s-a mai realizat vreodată.
Epopeea Slavă a lui Alphonse Mucha și istoria zbuciumată a picturilor
După ce au fost ținute în depozite timp de zeci de ani, picturile au fost expuse public la castelul Moravský Krumlov din sudul Moraviei în 1963. Se întâmpla pentru prima dată de la moartea lui Mucha din 1939. Au rămas acolo până în 2012, când autoritățile din Praga au luat decizia de a le oferi spațiul necesar, în cadrul unei expoziții permanente. Palatul Veletrzni a fost singurul loc cu suficient spațiu pe pereți pentru a găzdui lucrările monumentale, informează The History Blog.
Dar fluctuațiile incontrolabile ale temperaturii și umiditatea l-au făcut un spațiu periculos și inadecvat pentru pânzele care suferiseră deja atât de mult. Palatul fusese folosit și în timpul războiului pentru a ține evreii închiși, înainte de a fi deportați în lagărele de concentrare. Acest lucru nu i-a împiedicat pe oficialii de la Praga să îl aleagă pentru acest proiect. Însă, urmașii artistului nu au fost de acord. Motivul a fost că o parte din rudele lui Mucha au fost printre cei închiși acolo.
Nepotul lui Alphonse, Ioan, a anunțat că cei din Praga nu vor deține Epopeea slavă până când nu vor construi pavilionul în conformitate cu dorințele lui Mucha. Până atunci seria de picturi rămâne la Moravský Krumlov. Argumentul cehilor a fost faptul că ei dețin, de fapt, lucrările. Asta deoarece donatorul legal nu era artistul, ci mai degrabă sponsorul care le plătea, magnatul american Charles Crane. Iar Crane nu menționase nicio cerință cu privire la spațiul de afișare.
Vă invităm să citiți și:
A fost inaugurată prima pictură murală care purifică aerul în România