Ediția cu numărul 27 a Târgului de Carte Gaudeamus se organizează exclusiv online, din cauza epidemiei de COVID-19. Evenimentul va avea loc în perioada 16-22 noiembrie. În cadrul târgului, Polirom va lansa în premieră, pe platforma gaudeamus.ro, cinci dintre cele mai recente apariții.
Prima carte care va fi lansată în cadrul Târgului Gaudeamus se numește „Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină”, este scrisă de Fang Fang și reprezintă o mărturie tulburătoare din timpul epidemiei de COVID-19.
Al doilea titlu are legătură tot cu pandemia. „Ghid de supraviețuire în pandemie. 500 de sfaturi de la adolescenţi pentru adolescenţi şi părinţi” îl are ca autor pe Mihai Copăceanu care a realizat un studiu ce a inclus peste 1.200 de tineri, descriind modul în care pandemia le-a afectat viața.
„Gândacul” de Ian McEwan este o satiră în care un bărbat ajunge peste noapte premierul Marii Britanii în epoca post-Brexit. „Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată”, prezintă povestea unui adolescent din Islanda după Primul Război Mondial, devastată de gripa spaniolă,
Ultimul titlul este semnat de Jonathan Coe. Se numește „Oglinda dorințelor” și prezintă o poveste despre trecerea de la lumea visurilor, refugiul copilăriei, la visurile lumii, care se pot împlini dacă toţi își unesc forţele.
Târgul de Carte Gaudeamus va avea loc în perioada 16-22 noiembrie în format online.