Experții au descoperit motivul pentru care Vincent van Gogh suferea de „delir”
Cel mai probabil, Vincent van Gogh suferea de „delir” din cauza sevrajului alcoolic, potrivit unui nou studiu al bolilor psihiatrice ale artistului.
Pentru a analiza posibilele tulburări psihiatrice ale artistului, experții au chestionat istorice de artă care au citat cele 902 de scrisori ale artistului, dintre 820 destinate fratelui său, Theo, și au studiat istoricul medical întocmit de medicii care l-au tratat.
Celebrul artist, care a creat în jur de 900 de picturi, s-a sinucis în 1890 la vârsta de 37 de ani, după ce a suferit ani întregi din cauza tulburărilor mintale.
Van Gogh ar fi suferit de o combinație între tulburarea bipolară (cunoscută anterior ca depresie maniacală) și tulburare de personalitate borderline (personalitate instabilă emoțional), deși acesta nu a fost niciodată diagnosticat.
Van Gogh a suferit mai multe episoade depresive severe în ultimul an de viață
Cercetătorii de la Centrul Medical Universitar Groningen, din Țările de Jos, au spus că Van Gogh a suferit două episoade psihotice scurte, considerate a fi delir cauzat de sevrajul alcoolic, în urma internării sale în spital după ce și-a tăiat propria ureche cu o lamă de ras în 1888.
Așadar, experții cred că delirul a fost cauzat de faptul că artistul a fost forțat să nu mai bea după ce a fost internat în spital.
Cercetătorii au mai spus că maestrul a suferit mai multe episoade depresive severe în ultimul an de viață, cel puțin unul dintre acestea având caracteristici psihotice.
Totodată, echipa a exclus teoriile care sugerează că artistul ar fi suferit de schizofrenie, de boala rară metabolică „porphyria” sau de intoxicație cu monoxid de carbon.
Un alt diagnostic al artistului rămâne „de dezbătut”
Cu toate acestea, experții au spus că teoria care spune că Van Gogh suferea de epilepsie, un diagnostic stabilit de proprii săi medici, rămâne „de dezbătut”, transmite CNN.
Noul studiu a fost publicat în The International Journal of Bipolar Disorders, iar cercetătorii au adăugat că cel mai probabil „epilepsie ascunsă” a artistului, cunoscută și ca „epilepsie focală”, ar fi contribuit la diverse manifestații de anxietate și halucinații.
În cazul lui Van Gogh, ar fi putut să fie cauzată de leziunile cerebrale provocate de consumul excesiv de alcool, malnutriție, prea puțin somn și epuizare mintală.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Locul în care Vincent van Gogh ar fi pictat ultimul său tablou a fost găsit
Misterul celebrului autoportret al lui Vincent van Gogh, rezolvat după zeci de ani
Arma cu care s-ar fi împuşcat Van Gogh, vândută la licitaţie cu un preţ de aproape trei ori mai mare