Top 10 cei mai mari exploratori

15 10. 2020, 09:00

Eforturile exploratorilor au schimbat ceea ce știam despre planeta noastră, dar și cursul istoriei umane.

În prezent, mulți oameni sunt de părere că se află într-o perioadă care nu le permite să facă prea multe și asta deoarece era marilor descoperiri geografice este de mult apusă iar cea a a explorării spațiale încă nu a început. De-a lungul timpului, mii de exploratori au reușit să călătorească în zone îndepărtate și să intre în istorie ca urmare a eforturilor lor. India Today a realizat o listă cu zece astfel de exploratori.

10. Ibn Battuta (1304-1369)

Acesta este considerat unul dintre cei mai mari exploratori din toate timpurile și asta deoarece a călătorit prin întreaga lume islamică din Africa, Asia și sud-estul Europei. Setea lui de cunoaștere l-a condus și prin Africa de Nord, Egipt, Arabia, Persia, Afganistan.

Legendele spun că a traversat chiar și munții Himalaya pentru a ajunge în India, China, Asia de Sud-Est, Maldive și tot drumul înapoi în Maroc, locul său de baștină. A parcurs aproximativ 120.000 de kilometri în 30 de ani. Relatarea călătoriei sale a fost publicată într-o carte numită Rihla (Călătoria)

9. Xuanzang sau Hsuan-tsang (602-664)

Cel mai mare călător asiatic din toate timpurile, Xuanzang a fost un călugăr budist chinez. Aceasta a vrut să găsească locul de origine al budismului. Astfel,  Xuanzang a traversat Himalaya prin pasul Khyber și a ajuns în India. Această călătorie a durat în jur de 17 ani, după cum arată însemnările istorice.

Cartea pe care a scris-o în timpul călătoriei sale a descris o mulțime de detalii despre viața materială, socială și spirituală a Indiei. Aparent, unii cercetători au folosit detaliile din această carte pentru a realiza excavații ale unor situri arheologice.

8. Marco Polo (1254-1324)

La începutul anilor 1270, exploratorul italian Marco Polo a pornit într-o călătorie pentru a explora Asia împreună cu tatăl și unchiul său. Acesta a călătorit prin Persia, Afganistan, Mongolia și China, traseul pe care l-a urmat fiind cunoscut sub numele de „Drumul Mătăsii”.

Marco Polo s-a stabilit la Beijing, de unde a condus expediții în alte părți ale Chinei, Birmaniei și India. A navigat înapoi în Italia după ce a explorat Singapore, Sumatra și India. Călătoria sa de 26 de ani este consemnată în „Cartea minunilor lumii”.

7. Vasco Da Gama (1460-1524)

El a fost primul explorator care a legat Europa și Asia prin rute maritime. Da Gama a navigat din Lisabona la 8 iulie 1497, cu o flotă de patru nave numite São Gabriel, São Rafael, Berrio și o navă de 200 de tone. Cu flota lui da Gama au mers trei interpreți, doi vorbitori de arabă și unul care vorbea mai multe dialecte bantu.

Exploratorul portughez a traversat Oceanul Atlantic și Oceanul Indian pentru a ajunge la „Est”. Acest lucru a dus la mai multe călătorii pe mare din toată Europa. El a fost, de asemenea, primul european care a navigat peste Capul Bunei Speranțe

6. Cristofor Columb (1451-1506)

Columb a vrut să refacă traseul realizat de către Vasco Da Gama și să descopere India. Exploratorul italian a planificat să navigheze spre vest, pentru a găsi o rută maritimă mai bună către țara de est, sperând să ocolească în jurul lumii.

Dat fiind faptul că nu era conștient de faptul că spre vest existau alte două continente, a ajuns în insulele din America Centrală. De atunci, Columb a realizat vizite repetate între Europa și America Centrală și cea de Sud, stabilind legături comerciale și militare între Spania și noile colonii.

5. Amerigo Vespucci (1454-1512)

A fost un negustor și explorator-navigator italian care a luat parte la călătoriile timpurii către Lumea Nouă (1499–1500, 1501–02) și a ocupat postul influent de „maestru navigator” la Sevilla. Cele două Americi și-au primit numele după acest navigator deoarece acesta a fost primul care a ajuns la concluzia că masa de pământ pe care o explora nu era Asia și că era cu siguranță mult mai mare decât se credea anterior.

4. James Cook (1728-1779)

Căpitanul James Cook este omul care a cartografiat Newfoundland, teritoriul care în prezent este numit Canada de Est și a condus trei expediții în regiunea Pacificului. În acele călătorii, a descoperit Australia, a înconjurat Noua Zeelandă și Hawaii și a parcurs mii de kilometri.

Istoricii explică faptul că James Cook a călătorit pe toate cele șapte continente, a ajuns aproape de cei doi poli și chiar a navigat în toate oceanele lumii.Eforturile sale au fost recunoscute de către contemporanii săi dar, și mult mai recent, numele navei sale HMS Endeavour fiind folosit și pentru o navetă spațială.

3. Jeanne Baret (1740-1807)

Jeanne Baret este prima femeie care a călătorit în jurul lumii, iar pentru a face asta s-a deghizat în bărbat și s-a înrolat ca valet al naturalistului Philibert Commercon pe nava căpitanului Louis Antoine de Bougainville.

Puține lucruri se știu despre acestă exploratoare curajoasă, asta până când prima biografie în limba engleză a lui Jeanne Baret, de John Dunmore, a fost publicată în 2002. Mai multe informații despre puteți găsi în cartea „The Discovery of Jeanne Baret” a lui Glynis Ridley.

2. Charles Darwin

Naturalistul englez a cărui teorie științifică a evoluției prin selecție naturală a devenit baza studiilor evolutive moderne, Darwin a șocat la început societatea victoriană sugerând că animalele și oamenii au o strămoșie comună. Cu toate acestea, biologia sa a reprezentat o revoluție științifică în sine, răpândindu-se, în cele din urmă, și în domenii precum literatura sau politca.

Deși este cunoscut pentru teoriile sale, Darwin ar trebui recunoscut și pentru faptul că a fost unul dintre cei mai mari exploratori din istorie, o mare parte dintre descoperirile și observațiile sale fiind realizate în timpul unui voiaj la bordul navei HMS Beagle cu care a traversat Oceanul Atlantic și pe cel Indian, unde a studiat plantele și animalele din Noua Zeelandă, plajele australiene și ale unor altor insule din regiune.

1. Ferdinand Magellan (1480-1521)

Acest navigator și explorator portughez care a navigat atât sub pavilionul Portugaliei (1505-13), cât și al Spaniei (1519–21). Din Spania a navigat în jurul Americii de Sud, descoperind strâmtoarea care îi poartă numele și peste Pacific. Deși a fost ucis în Filipine, una dintre navele sale a mers în continuare spre vest, către Spania, realizând primul voiaj care a înconjurat complet Pământul. Această ultimă parte a călătoriei a fost încheiată cu succes de navigatorul basc Juan Sebastián del Cano.

Citește și:

Cine a descoperit Australia? Un explorator are o viziune care contrazice istoria oficială

Fernando Magellan şi epopeea omului care a înconjurat pentru prima oară Terra

Jeanne Baret: prima femeie care a înconjurat Pământul

Importanţa hărţilor în predarea istoriei medievale