Cele mai întâlnite animale din cultura japoneză și interpretările acestora

Poporul japonez a apreciat întotdeauna natura, cu toate plantele și animalele ei, pe care le respectă și cărora le atribuie uneori roluri supranaturale. De exemplu, unele vietăți sunt văzute drept încarnări ale unor ființe divine, ceea ce a și condus la dezvoltarea unui folclor foarte bogat al reprezentărilor animale.

Iată câteva dintre cele mai populare animale ale culturii japoneze:

• Actorul Alan Rickman: „Există o voce interioară care-ți spune întotdeauna ce ar trebui să faci”
• Christian Dior, maestrul haute couture. „Îngrijirea este secretul eleganței reale”

Vulpea (Kitsune)

Dacă în Europa vulpea este asociată cu șiretenia (de exemplu, „Ursul păcălit de vulpe” și altele asemenea), în Japonia acest animal este privit cu teamă, întrucât se consideră că are puterea de a vrăji oamenii. Nu întâmplător apare cel mai adesea în legende transformată într-o femeie atrăgătoare, care păcălește bărbații pentru a se căsători cu ei (legenda Kitsune Nyobo).

Simultan, despre persoanele care au probleme psihice se spune că suferă de kitsune-tsuki, adică sunt posedați de vulpi. Mai exact, vulpea intră prin pieptul sau prin unghiile de la mână ale victimei și își face sălașul în corpul acesteia, persoana afectată putând auzi sau chiar răspunde gândurilor vulpii prin inițierea unui dialog. Femeile sunt în principal considerate ca fiind afectate de kitsune-tsuki.

Totodată, vulpea este și mesagerul zeului recoltei orezului, Inari, ceea ce îi acordă statutul de animal venerat. Astfel, statui ale vulpilor se găsesc în număr mare în interiorul sanctuarelor dedicate zeului Inari. În Japonia, aceste animale sunt atât de iubite încât există un sat special dedicat lor: Miyagi Zao, aflat în insula Honshu. Locația poate fi vizitată de turiști, cărora li se permite chiar să hrănească vulpile, dar doar cu alimente speciale achiziționate de la magazinul dedicat lor.

Bursucul (Tanuki)

O semnificație asemănătoare îi este acordată bursucului, cu excepția că valența acestuia este predominant masculină, victimele sale fiind în special bărbații. Bursucul este reprezentat în arta ceramică japoneză având un stomac ieșit în evidență, cu o pălărie de paie legată în jurul gâtului, o sticlă de sake într-o mână și un registru de călătorii în cealaltă.

Dacă vulpea era un personaj cu valențe negative, demonice, atunci bursucul este un farsor. Și el se poate transforma în om, mai exact într-un bărbat obișnuit sau uneori în preot, iar alteori poate să capete forma unui monstru sau a unui ceainic (în povestirea populară Bunbuku chagama avem de a face cu transformarea în ceainic).

Bursucul semnifică prosperitatea, motiv pentru care din pielea lui erau realizate portofele, despre care se spunea că pot întinde banii, mărindu-le astfel cantitatea.

Cocorul (Tsuru)

Cocorul este pentru japonezi (și pentru chinezi de asemenea) un simbol al longevității, al norocului și al purității, în timp ce în Europa el semnifică stângăcia și neîndemânarea din cauza poziției în care acesta își ține trupul. Zicala „cocorul trăiește o mie de ani, iar broasca țestoasă zece mii de ani” este des întâlnită printre japonezi, iar numărul de o mie este regăsit și în credința conform căreia dacă se confecționează o mie de cocori din hârtie, persoanei care îi împăturește i se va împlini o dorință.

În urma bombardamentului din Hiroshima, o fetiță ce s-a îmbolnăvit din cauza radiațiilor emanate de bombă s-a apucat să confecționeze cei o mie de cocori, însă a încetat din viață înainte să îi termine pe toți. Totodată, această pasăre este asociată și cu fidelitatea, întrucât cocorii nu își părăsesc niciodată partenerii, în cazul în care aceștia sunt bolnavi și nu mai pot zbura.

Povestea Tsuru Nyobo (Nevasta cocor) este semnificativă în acest sens. Un tânăr a eliberat un cocor aflat în captivitate, iar acesta ulterior s-a transformat într-o femeie frumoasă care a venit la poarta tânărului.

Cei doi se căsătoresc, însă au probleme financiare, iar femeia își roagă soțul să îi pună la dispoziție câteva zile pentru a țese o pânză pe care să o vândă, cu condiția ca tânărul să nu se uite la ea când face acest lucru.

Pânza se vinde foarte bine, iar acțiunea se repetă de trei ori, până când tânărul nu a mai rezistat tentației de a observa cum confecționa soția sa frumoasele țesături. Astfel, află că frumoasa femeie era de fapt acel cocor pe care îl salvase în trecut, care acum își smulgea penele cu ciocul pentru a putea crea acele pânze minunate.

Licuriciul (Hotaru)

O vietate ambivalentă, licuriciul este văzut în România ca „ochiul dracului”, ca un spirit malefic al nopții, sau uneori drept un înger căzut. În Japonia, el simbolizează dragostea pasională, ținând loc lunii în nopțile întunecate.

Licuricii luminează fețele îndrăgostiților pentru a îi ajuta în exprimarea sentimentelor tandre. În perioada Edo (1603-1868), a apărut moda hotarugari, adică admirarea licuricilor, iar ulterior acestor insecte le-a fost dedicată și o sărbătoare ce are loc pe râul Uji, unde se regăsesc în număr foarte mare. Legenda licuriciului a fost preluată și de industria animației japoneze.

Miyazaki Hayao, fondator al bine-cunoscutului studio de animație Ghibli, a creat filmul animat „Mormântul licuricilor” (Hotaru no haka), în care doi frați de vârste fragede se străduiesc să supraviețuiască în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fără familie, fără casă, mâncare sau ajutor. Pelicula apărută în anul 1988 a devenit clasică, iar povestea cu un final trist are rolul de a educa noile generații referitor la costurile războiului.

Crapul (Koi)

Pentru japonezi, acest pește frumos colorat este un simbol al curajului, întrucât se spune că are capacitatea de a înota împotriva curentului. În tradiția chineză, crapul ar înota în susul cascadelor, iar odată ajuns în vârf s-ar transforma în dragon.

Este asociat și cu virilitatea, motiv pentru care în data de 5 mai (ziua națională a copilului în Japonia), crapi din hârtie sunt legați de pari sau de acoperișul casei în familiile cu băieți, în speranța că aceștia vor crește sănătoși și puternici precum acest pește.

Crapul se găsește în majoritatea grădinilor japoneze, fiind în esență un pește decorativ, ce nu se consumă din cauza gustului neplăcut de nămol pe care îl are. Totuși, în trecut războinicii japonezi consumau crap înainte de luptă fiindcă se considera că astfel împrumutau din puterea și voința sa, esențiale în lupta cu inamicul.

Bibliografie

1.https://www.nga.gov/features/life-of-animals-in-japanese-art.html

2.Japan as it is, Gakken, Tokyo, 1990

3.Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Amarcord, Timișoara, 1994

4.https://www.britannica.com/topic/Inari

5.https://gogonihon.com/en/blog/legend-tanuki-big-bellied-magical-japanese-raccoon-dog/