Top 10 filme SF din toate timpurile
Filmele SF au reușit de-a lungul timpului să extindă limitele tehnologiei și ale creativității artiștilor.
Filmele science fiction s-au bucurat de un public extrem de larg de-a lungul timpului, reușind să ofere diferitelor generații imagini ale unui posibil viitor. Pornind de la modul în care aceste creații au preconizat diferitele tehnologii pe care le folosim în prezent sau chiar întâlnirea cu alte civilizații din Univers aceste filme au ajuns destul de repede să devină clasice.
De-a lungul timpului au apărut mii de filme SF, acestea inspirând noi producții de acest tip, dar și dând naștere unor universuri mult mai extinse. Syfy a creat o listă cu zece dintre cele mai bune filme ale acestui gen.
10. District 9 (2009)
Acest film l-a pus pe hartă pe regizorul Neill Blomkamp din motive întemeiate. Metafora filmului pentru intoleranța rasială este clară și devine mai clară, întrucât vedem cât de oribilă este viața în districtele pentru vizitatorii extratereștri, denumiți de obicei „creveți”. Actorul Sharlto Copley, cel care interpretează personajul principal, este un agent de inspecție a cărui prejudecată este testată după o întâlnire are ca rezultat unele mutații extraterestre.
Filmul este un pseduo-documentar, care are la bază o serie de filmări „găsite”. Blomkamp creează un mediu științifico-fantastic realist pe Pământ, criticii fiind de părere că extratereștri arată fotorealist, la fel și tehnologia lor.
9. Children of Men (2006)
Datorită unei probleme medicale care afectează întreaga lume, umanitatea și-a pierdut capacitatea de a se reproduce. Ceea ce provoacă de fapt fenomenul nu este niciodată abordat, acesta fiind unul dintre cele mai bune aspecte ale acestui film de Alfonso Cuaron.
Nu contează de ce nu ne mai reproducem, nu mai există bebeluși și lumea, așa cum v-ați putea imagina, nu evoluează prea bine. Filmul urmărește interacțiunea personajelor dintr-o societate al cărui viitor pare extrem de plauzibil.
8. Jurassic Park (1993)
Acest film este un clasic al genului, Steven Spielberg reușind să transpună în realitate romanul cu același nume, dând naștere unui film clasic, care a dus la nașterea unei francize din care fac parte cinci filme și zeci de romane și benzi desenate.
Acest film este memorabil pentru efectele sale vizuale extraordinare care au dus dinozaurii la viață, dar ideile filmului îl fac un clasic. Dr. Ian Malcolm, interpretat de către Jeff Goldblum, are o dezbatere etică continuă cu John Hammond, jucat de către Sir Richard Attenborough despre posibilitatea clonării dinozaurilor. Doar pentru că putem clona un dinozaur nu înseamnă neapărat că și trebuie să facem asta.
7. Back to the Future (1985)
Călătoriile în timp reprezintă premisa unora dintre cele mai bune filme și seriale ale genului SF, iar „Back to the Future” reușește să fie unul dintre cele mai bune filme care se folosesc de acest concept. Criticii de film, dar și fanii obișnuiți explică faptul că această peliculă reușește să identifice un echilibru între abordarea serioasă și cea relaxată, obținându-se astfel unul dintre cele mai bune filme din istorie.
Michael J. Fox joacă rolul adolescentul Marty McFly, care se călătorește accidental în anul 1955, întâlnindu-se cu viitorii săi părinți. Christopher Lloyd îl înfățișează pe prietenul lui Marty, doctorul Emmett „Doc” Brown, un om de știință excentric și inventator al unui automobil DeLorean care călătorește în timp, care îl ajută pe Marty să repare istoria și să se întoarcă în 1985.
6. Blade Runner (1982)
De-a lungul timpului, acest film a fost distribuit sub un număr mare de versiuni, dar care toate au la bază romanul semnat de către Philip K. Dick: „Do Androids Dream of Electric Sheep?” (Androizii visează oi electrice?).
Acest clasic din 1982, regizat de către Ridley Scott, a devenit atât de important și influent iconic încât tonul său este încă încontinuu copiat. Rick Deckard, jucat de către Harrison Ford, urmărește formele de viață sintetice numite replicanți și ridică tot felul de întrebări etice. Până la sfârșitul filmului, Deckard se întreabă dacă chiar și el este un replicant. Întrebările legate de Deckard stau la baza uneia dintre cele mai faimoase dezbateri din cinematografia SF.
5. Aliens (1986)
Aliens este un film științifico-fantastic de acțiune scris și regizat de către James Cameron. Acest film reușește să ofere unele dintre cele mai ușor de recunoscut secvențe din cinematografie, dar și unele teme și motive care for fi folosite în multe SF-uri care îi vor urma.
Filmul urmărește povestea lui Ellen Ripley, care s-a aflat în stază într-o navetă de evacuare după ce și-a distrus nava, Nostromo, pentru a elimina de o creatură extraterestră letală care i-a omorât echipajul. Ea este salvată de către un echipaj al corporației Weyland-Yutani. Membrii acelui echipaj au dubii că Ellen și echipajul ei au găsit ouă extraterestre într-o navă abandonată pe o lună a unei exoplanete.
4. E.T.: The Extra-Terrestrial (1982)
Acest film din 1982 al lui Steven Spielberg despre un băiat și un extraterestru cu care se împrietenește în secret este una dintre acele întâlniri cinematografice cu extratereștri care au devenit instant clasice. Există atât de multe momente iconice în acest film, încât este greu de stabilit care sunt mai importante pentru film, dar și pentru întreaga cinematografie.
Conceptul de bază al acestui film a plecat de la un prieten imaginar al lui Spielberg, creat după divorțul părinților săi în 1960. În 1980, Spielberg a cunoscut-o pe Melissa Mathison și au dezvoltat o nouă poveste dintr-un proiect eșuat: Night Skies. Filmările au avut loc din septembrie până în decembrie 1981 cu un buget de 10,5 milioane de dolari. Spre deosebire de majoritatea filmelor, acesta a fost filmat într-o ordine cronologică, pentru a facilita performanțele emoționale convingătoare din partea tinerei distribuții.
3. 2001: A Space Odyssey
Bazat pe romanul scurt, semnat de către Arthur C. Clarke, The Sentinel, Stanley Kubrick a co-semnat scenariul acestui clasic împreună cu Clarke însuși, iar rezultatul este o călătorie lentă în adâncurile spațiului care se transformă în ceva mult mai profund.
Filmul, care urmărește o călătorie către Jupiter cu ajutorul computerului HAL, conștient de sine, după descoperirea unui monolit extraterestru care afectează evoluția umană. Filmul tratează teme legate de existențialism, evoluția umană, tehnologie, inteligență artificială și posibilitatea vieții extraterestre.
Această capodoperă se remarcă prin ilustrarea sa științifică exactă a zborului spațial, efectele speciale de pionierat și imagini ambigue. Sunetul și dialogul sunt folosite în mod rar și adesea în locul tehnicilor tradiționale cinematografice și narative. Coloana sonoră include numeroase lucrări de muzică clasică.
2. Star Trek II: The Wrath of Khan (1982)
Acest film science-fiction regizat de Nicholas Meyer și bazat pe serialul de televiziune Star Trek. Este al doilea film din seria de filme Star Trek și este o continuare a filmului Star Trek: The Motion Picture lansat în 1979.
Filmul urmărește povestea fosului căpitan Kirk, personaj central al uneia dintre cele mai longevive și faimoase francize SF , ajuns acum amiral și la o vârstă înaintată. Pelicula începe cu o simulare a unui „scenariu fără câștig” și terminând cu unul real, acesta este filmul în care Kirk este nevoit să se confrunte cu moartea în cele din urmă datorită lui Khan Noonien Singh, jucat de către Ricardo Montalban, o întruchipare a inteligenței și dorinței de răzbunare.
Star Trek II este începutul unui povești care continuă cu filmul Star Trek III: The Search for Spock (1984) și se încheie cu filmul Star Trek IV: The Voyage Home (1986).
1. Star Wars: The Empire Strikes Back (1980)
Star Wars a dat naștere unuia dintre cele mai extinse și complicate universuri narative din cinematografie, televiziune, jocuri, romane și benzile desenate. The Empire Strikes Back este considerat a fi cel mai bun film din trilogia originală și asta nu doar din cauza efectelor speciale net superioare celor din primul film, dar și din cauza poveștii și a dezvăluirilor legate de Darth Vader și Luke.
Filmul este regizat de către Irvin Kershner pornind de la un scenariu scris de către Leigh Brackett și Lawrence Kasdan, care continuă povestea inițială a lui George Lucas. Acesta este cel de-al doilea film lansat în franciza Star Wars, dar al cincilea în ordine narativă.
Plasat la trei ani de la evenimentele primului film, această peliculă ne arată Imperiul Galactic, sub conducerea lui Darth Vader și a împăratului Palpatine, îi urmărește pe Luke Skywalker și restul Alianței Rebelilor. Filmul oferă mai multe detalii despre cele două părți aflate în conflict, dar și mai multe detaii despre Jedi și misterioasa Forță pe care aceștia o folosesc.
Citește și:
10 idei din filmele şi serialele SF care au devenit realitate
10 filme japoneze de groază pe care nu trebuie să le vezi sub nicio formă singur
Top 10 cele mai bune filme SF din ultimul deceniu care te fac să gândeşti profund