B1 TV difuzează, în exclusivitate, documentarul „Hagia Sofia, între creștinism și islamism”, vineri, 14 august, de la ora 22.00 și duminică, 16 august, ora 16.00.
B1 TV prezintă un film documentar de excepție, prezentat în premieră în România, dedicat uneia dintre cele mai grandioase construcții din istorie.
Catedrala Hagia Sofia, un exemplu arhitectural al perioadei bizantine, care a supraviețuit timp de aproape 1500 de ani, continuă să reprezinte un reper chiar și pentru arhitectura modernă.
Documentarul prezintă povestea unei biserici greu încercate de războaie, schimbări culturale și cutremure.
Anul acesta, Catedrala Sfânta Sofia a fost tranformată de președintele Erdogan, pentru a doua oară în istorie, în moschee, aceasta fiind inițial o biserică creștin ortodoxă, iar în secolul al XX-lea, muzeu.
”Hagia Sofia, între creștinism și islamism” este o producție PBS, care prezintă unicitatea unui monument între două religii, un mister arhitectural, care a supreviețuit schimbărilor pe parcursul a două milenii, o istorie vie a perioadei Imperiului Roman. O construcție care reușește și în zilele noastre să scrie istorie pentru generațiile ce vor urma.
Așadar, vă invităm să urmăriți un documentar de excepție – “HAGIA SOFIA, ÎNTRE CREȘTINISM ȘI ISLAMISM”, vineri, 14 august, de la ora 22.00 și duminică, 16 august, ora 16.00.
Activitatea luptătorilor varegi din Constantinopol și misterioasele rune din Basilica Hagia Sofia
În catedrala Sfânta Sofia au loc primele rugăciuni după ce a fost transformată în moschee
Papa Francisc se declară profund îndurerat că Sfânta Sofia din Istanbul va fi moschee