5 lucruri mai puțin știute despre Universitatea Sorbona, una dintre cele mai vechi școli din lume
Universitatea Sorbona a fost una dintre primele universități din lume. Vechea Universitate a început în 1253 drept școală de Teologie. Situată în Cartierul Latin din Paris, această Universitate se concentrează pe Literatură, Limbi străine, Arte și Științe sociale.
„Sorbona își îndeamnă studenții să gândească liber, să-și construiască propriile opinii, astfel că pot deveni cetățeni responsabili și inventivi care pot promova o cultură a demnității și a păcii”, scrie pe site-ul oficial al Universității Sorbona.
Peste 24.800 de studenți urmează cursurile Universității Sorbona, iar peste 1.500 de profesori și angajați fac parte din personal. În jur de 5.000 de studenți internaționali participă la cursurile acestei școli în fiecare an.
1. De unde provine numele Universității Sorbona
Numele Universității Sorbona provine de la Robert de Sorbon, un teolog francez. În 1253, acesta a creat un colegiu care accepta studenții în funcție de excelența lor intelectuală. Colegiul a debutat modest, având doar 16 studenți săraci. Până la finalul Evului Mediu, Universitatea combinată din Paris a devenit cel mai mare centru European de învățare.
2. Universitatea Sorbona ar fi fost prea conservatoare
În timpul Renașterii, François Rabelais, scriitor și medic francez, a batjocorit Universitatea Sorbona pentru că acesta ar fi fost prea conservatoare. Cu toate acestea, a fost consolidată cu un set unificat de clădiri în secolul al XVII-lea la cererea Cardinalului Richelieu.
3. Prima tipografie franceză s-a deschis aici
În 1469, prima tipografie franceză s-a deschis la Universitatea Sorbona.
În timpul grevelor din 1968, Universitatea Sorbona a fost închisă temporar. După Revoluție, aceasta a devenit Universitatea din Paris.
4. Numele mari care au predat sau care au studiat la Universitatea Sorbona
La această Universitate au predat filosofi celebri precum Thomas Aquinas și Roger Bacon. De asemenea, tot aici au studiat Dante, fondatorul ordinului iezuiților John Calvin, precum și mulți alți oameni de cultură, atât savanți cât și politicieni francezi și străini.
5. Un lăcaș de cult cu aer nobil
Biserica și clădirile Universității au fost restaurate de Cardinalul Richelieu în secolul al XVII-lea. Nenumăratele amfiteatre, săli de curs, laboratoare și curți impun și în ziua de astăzi respectul tuturor celor care sunt destul de norocoși să le vadă cu ochii lor.
Biserica Universității este considerată un lăcaș de cult cu aer nobil, fiind împodobită cu o cupolă deosebită. Totodată, în această biserică se află cavoul din marmură albă al Cardinalului Richelieu.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Singurele universități din România prezente în clasamentul QS 2020
O universitate din România lansează, în premieră, un program de studii despre Blockchain
Învăţământul la distanţă ar putea deveni regulă. Universitatea Cambridge anunţă că se mută online