Tom Cruise vrea să facă cascadorii în spaţiu cu ajutorul SpaceX şi NASA

08 05. 2020, 16:00

Tom Cruise, veteran al filmelor de acţiune, vrea să realizeze un film în spaţiu. Actorul este în negocieri în acest sens cu compania lui Elon Musk SpaceX şi cu NASA. Compania privată SpaceX se pregăteşte de prima sa misiune spaţială cu echipaj uman, scrie platforma Deadline.

Se pare că starul în vârstă de 57 de ani este in discuţii preliminare cu miliardarul Elon Musk, fondatorul companiei Space X, şi cu NASA, pentru a turna primul film artistic în spaţiu.

Filmul nu va face parte din franciza „Misiune: Imposibilă”, dar, având în vedere că va fi o premieră şi va beneficia de numele lui Tom Cruise pe afiş, în mod sigur va atrage public.

În acelaşi timp, compania SpaceX se pregăteşte şi de prima sa misiune cu echipaj uman. Capsula concepută de companie, Crew Dragon, va fi lansată pe 27 mai, cu un echipaj format din astronauţi NASA. Misiunea este una demonstrativă, fiind parte din pregătirile necesare pentru includerea capsulei în operaţiunile de transport pe şi de pe Staţia Spaţială Internaţională. Capsula va fi folosită ulterior şi pentru transport spaţial comercial, potrivit Mediafax