Regina Marii Britanii împlineşte 94 de ani
Regina Elizabeth a II-a s-a născut pe 21 aprilie 1926, la Londra, iar, marţi, aceasta împlineşte 94 de ani.
De obicei, regina Elizabeth îşi serbează această aniversare în familie, la castelul Windsor, şi îşi face apariţia şi la balconul palatului Buckingham, potrivit tradiţiei.
Anul acesta, însă, din cauza pandemiei de COVID-19, aniversarea va fi şi mai discretă.
De obicei, pentru a marca aniversarea reginei, sunt trase 41 de salve de tun din Hyde Park, 21 de salve de tun din Windsor Great Park şi 62 de salve de tun din Turnul Londrei. Însă, regina a fost de părere că acest lucru ar fi nepotrivit.
Cele mai recente date arată că aproximativ 16.000 de britanici infectaţi cu noul coronavirus au murit, Marea Britanie situându-se pe locul al cincilea în topul ţărilor cu cele mai multe decese.
În urmă cu câteva săptămâni, regina s-a retras la castelul Windsor, împreună cu prinţul consort Philip, în vârstă de 98 de ani. De acolo a transmis mai multe mesaje de încurajare pentru britanici, inclusiv al cincilea televizat în cei 68 de ani de când a urcat pe tron.
Luni, şi prinţul Philip a transmis un mesaj public, un lucru neobişnuit pentru acesta, având în vedere că s-a retras din viaţa publică în urmă cu trei ani. Prinţul Philip a ţinut să le mulţumească celor implicaţi în lupta cu pandemia, potrivit Mediafax.
Deşi 21 aprilie marchează data de naştere reală a reginei, aceasta îşi sărbătoreşte oficial aniversarea în a doua sâmbătă din luna iunie. Atunci are loc parada Trooping the Colour, între palatul Buckingham şi Horse Guards Parade, la care participă peste 1.400 de militari, cu 200 de cai, şi 400 de muzicanţi.
Totuşi, anul acesta, aniversarea oficială a reginei, care ar fi trebuit să aibă loc pe 13 iunie, a fost anulată, având în vedere recomandările de distanţare socială impuse pentru stoparea pandemiei de COVID-19. Regina Elizabeth a II-a a participat la sărbătoarea „Trooping the Color” în fiecare an, cu o singură excepţie – în 1955, parada a fost anulată, din cauza unei greve a muncitorilor de la căile ferate britanice.
Tradiţia celor două aniversări a fost inaugurată de regele George al II-lea, în 1748. Născut în noiembrie, acesta a decis să îşi celebreze aniversarea în aceeaşi zi cu parada Trooping the Colour. Această ceremonie îşi are originea în pregătirile pentru război din trecut, când toate steagurile erau strânse şi arătate soldaţilor britanici înainte de luptă, pentru ca aceştia să le recunoască în iureşul bătăliilor. Regele Edward al VII-lea, născut în noiembrie, a fost cel care a făcut din aniversarea oficială un standard.
În septembrie 2015, regina Elizabeth a II-a, care a urcat pe tron la vârsta de 25 de ani, într-o perioadă în care Marea Britanie nu îşi revenise încă de pe urma distrugerilor produse de Al Doilea Război Mondial, a intrat în istorie, devenind monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic.
Atunci când era o tânără prinţesă, Elizabeth nu se aştepta să devină regină, deoarece tatăl ei, George al VI-lea, a primit coroana doar pentru faptul că fratele său mai mare, Edward al VIII-lea, a abdicat, în 1936, pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorţată.
Elizabeth a II-a a urcat pe tron pe 6 februarie 1952, după moartea tatălui ei.