Parcul arheologic Pompeii poate fi vizitat online
În ultimele luni o serie de muzee şi parcuri arheologice din lumea întreaga şi-au încetat activitatea, dar şi-au deschis „porţile” publicului virtual, punând la dispoziţia internauţilor de pe întreg mapamondul posibilitatea de a vizita situri şi colecţii pe care mulţi dintre noi nu ar fi avut ocazia să le vadă în mod obişnuit.
În cadrul acestei iniţiative globale de deschidere a colecţiilor către public în contextul pandemiei de COVID-19 se alătură şi Parcul Arheologic Pompeii, care pune la dispoziţia publicului un tur virtual a două case din Regio V, notează The History Blog. Această regiune s-a dovedit în ultimii ani a fi extrem de prolifică, arheologii reuşind să descopere o multitudine de artefacte şi structuri arhitecturale care ne oferă o imagine mai bună asupra stilului de viaţă al romanilor din secolul I era noastră.
Turul celor două case care au fost incluse în acest tur virtual: „casa cu grădină” şi „casa lui orion”, datorită mozaicului care îl reprezintă pe eroul mitologic între stele, este narat de către directorul Parcului, Massimo Osanna. Acesta reuşeşte să ne oferă o imagine vie a oraşului antic, dar şi să ne oferă o multitudine de informaţii. Din nefericire pentru publicul larg, videoclipul este narat în limba italiană, iar subtitrările automate de pe YouTube au erori dese, totuşi, oficialii parcului au luat asta în considerare şi oferă un transcript în limba engleză care poate fi consultat AICI.
Citeşte şi:
O inscripţie dintr-un mormânt oferă indicii despre viaţa de zi cu zi din Pompeii
Creierul uneia dintre victimele erupţiei vulcanului Vezuviu a fost transformat în sticlă
Străzile din Pompeii erau reparate cu fier topit
O frescă cu doi gladiatori în timpul luptei, descoperită în Pompeii