Home » Cultură » Site cu activităţi distractive din universul Harry Potter

Site cu activităţi distractive din universul Harry Potter

Site cu activităţi distractive din universul Harry Potter
Publicat: 05.04.2020
Scriitoarea britanică J. K. Rowling a lansat un nou site din universul „Harry Potter”, pentru a-i ajuta pe copii, nevoiţi să stea acasă din cauza pandemiei de COVID-19, să se distreze, informează DPA.

Platforma „Harry Potter at Home” include link-uri pentru versiuni gratuite ale primului roman din seria celebră, „Harry Potter şi Piatra Filosofală”, din 1997, disponibil ca eBook şi audiobook în mai multe limbi străine.

De asemenea, site-ul include puzzle-uri, jocuri şi videoclipuri.

„Părinţi, profesori şi îngrijitori care încearcă să menţină interesul şi să-i distreze pe copii în timp ce se află în izolare ar putea avea nevoie de puţină magie”, a scris Rowling pe Twitter.

Cărţile „Harry Potter” au fost publicate în peste 500 de milioane de copii între anii 1997 şi 2007 şi au fost adaptate pentru marele ecran, filmele generând încasări totale de 2,39 de miliarde de dolari, potrivit Mediafax.

În contextul pandemiei de COVID-19, au fost suspendate cursurile şcolare în foarte multe ţări.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase