Home » Cultură » Şapte tradiţii înspăimântătoare de Crăciun din întreaga lume

Şapte tradiţii înspăimântătoare de Crăciun din întreaga lume

Şapte tradiţii înspăimântătoare de Crăciun din întreaga lume
Publicat: 25.12.2020
În majoritatea ţărilor, cea mai rea soartă pe care o poate avea un copil obraznic de Crăciun este să nu primească deloc cadouri, însă sunt şi câteva ţări în care cei mici se pot aştepta la lucruri mult mai înspăimântătoare din partea unor fiinţe malefice, potrivit The Guradian.

1. Krampus este un monstru demonic cu coarne şi limbă lungă care îi vizitează pe copiii din Austria, Slovenia, Croaţia şi din Italia atunci când nu sunt cuminţi. Krampus târăşte câteva lanţuri după el şi le zâmbeşte celor mici cu răutate. El poartă şi o nuia din mesteacăn cu care biciuieşte copiii răi şi un sac în care îi răpeşte. Krampus îşi face apariţia în ajunul sărbătorii de Sf. Nicolae, pe 5 decembrie.

 

 

2. Frau Perchta este o vrăjitoare care vine să vadă ce copii au fost obraznici în Austria şi în regiunea Bavaria din Germania. Legenda spune că le tăie burtile copiilor răi şi umple cadavrele cu paie. El mai este înfăţişat în unele cărţi cu poveşti de groază ca un fel de Moş Crăciun care aduce cărbune în locul cadourilor, potrivit Mediafax.

3. Mari Lwyd vizitează micuţii din Ţara Galilor de Revelion. El este o creatură cu craniu de cal, în cavităţile ochilor calului găsindu-se globuri oculare false. Mari Lwyd poartă o mantie lungă, roşie, are o gura întunecată şi poate îngrozi orice copil.

4. Gryla este un ogru uriaş care trăieşte într-o peşteră. În timpul Crăciunului apare pentru a vâna copii din Islanda, pe care îi răpeşte, îi duce în peşteră şi îi găteşte într-un ceaun uriaş. Uneori, uriaşa pisică Yule îl însoţeşte. Ea se plimbă prin oraş privind prin ferestrele de la dormitoarele copiilor. Singura modalitate de a te salva este să îi arăţi că ai primit de Crăciun haine nou, pentru că ai fost bun în anul respectiv.

5. Hans Trapp vine în regiunile Alsacia şi Lorena din Franţa. Potrivit povestirilor, Hans Trapp fusese un bărbat renumit pentru lăcomia şi pentru lipsa lui de scrupule. Şi-a vândut sufletul diavolului pentru a deveni bogat, motiv pentru care a fost excomunicat din Biserica Vatolică. Pentur că şi-a pierdut averea şi poziţia socială, a început să călătorească în mediul rural deghizat în sperietoare. El a ademenit un băieţel păstor pe care a vrut să îl mânânce pentru a se răzbuna pe oameni. Înainte ca Hans Trapp să poată lua prima muşcătură din băieţel, Dumnezeu l-a lovit de fulgere. Hans Trapp a murit, dar se întoarce uneori de Crăciun, pentru a căuta copii mici şi gustoşi.

6. Kallikantzarii îngrozesc copiii din Grecia, Bulgaria, Serbia şi Turcia. Kallikantzarii sunt spiriduşii care îşi petrec cea mai mare parte a anului în subteran, încercând să provoace sfârşitul omenirii. În Ajun, ei ies în lume pentru a face răutăţi. Sunt uneori descrişi ca nişte creaturi cu blană neagră şi cu coarne.

7. Père Fouettard era măcelar rău care, împreună cu soţia lui au răpit, jefuit şi ucis copii bogaţi, pe care i-au ascuns în butoaie de lemn. Sfântul Nicolae a descoperit crima şi i-a readus la viaţă pe copii. Ca pedeapsă, Sfântul Nicolae l-a obligat pe Père Fouettard să îi fie servitor pentru totdeauna şi să se ocupe numai de copiii neascultători. De Père Fouettard se tem copiii din Franţa, din Belgia şi din Elveţia.

 

 

 

 

 

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase