Alexander Ludwig, celebru pentru ”Vikings”, şi ”The Hunger Games”, vine în România

02 09. 2019, 16:00

Actorul de origine canadiană şi-a făcut debutul într-o reclamă pentru franciza „Harry Potter”, iar, după o serie de roluri în producţii americane, Alexander a obţinut partitura principală din „The Seeker: The Dark is Rising”.

În 2012, a jucat în „The Hunger Games”, alături de nume ca Jennifer Lawrence, Liam Hemsworth, Lenny Kravitz şi mulţi alţii. Pentru rolul lui Cato, actorul a câştigat un premiu MTV Movie şi un
Teen Choice Award.

Începând cu 2014, Alexander Ludwig îl interpretează pe Bjorn Ironside, fiul lui Ragnar, unul dintre personajele principale în serialul fenomen „Vikings”.

De asemenea, Alexander va avea un rol important în filmul „Bad Boys for Life”, ce va avea premiera în ianuarie 2020, alături de Will Smith şi Martin Lawrence.

Actorul este cel de-al doilea nume anunţat la Transylvania Comic Con, alături de Rick Cosnett („The Vampire Diaries”).

Ludwig va face fotografii şi va acorda autografe fanilor pe 19 şi 20 octombrie.

Transylvania Comic Con îşi propune să devină un reper al evenimentelor de acest gen în regiune, alături de East European Comic Con, cea mai amplă manifestare de acest tip din centrul şi estul Europei, potrivit organizatorilor.

„Clujean fiind, mi-am dorit foarte mult să venim cu evenimentul în inima Transilvaniei, mai ales că de aici a pornit toată pasiunea. În ultimii doi – trei ani, am analizat şi am pregătit Transylvania Comic Con, în special pentru că trebuie să îl structurăm pentru o locaţie cu totul nouă pentru noi. Tocmai de aceea, va avea o personalitate proprie şi o identitate unică, întrucât ne dorim să devină rapid un reper pentru regiune. Sperăm ca publicul să fie deschis şi să susţină prima ediţie printr-o participare cât mai numeroasă”, a declarat Mircea Mureşan, managerul general al East European Comic Con şi Transylvania Comic Con.

De asemenea, cele mai importante nume din industria de gaming vor lua parte la Transylvania Comic Con şi le vor oferi pasionaţilor şansa de a testa cele mai noi jocuri şi de a lua parte la competiţii cu premii însemnate, folosind echipamente de ultimă generaţie.

Printre atracţii se mai numără o zonă de street food, concursuri de cosplay, artişti de bandă desenată, demonstraţii de VR, precum şi un târg generos unde vizitatorii pot interacţiona cu expozanţii şi pot alege din miile de produse inedite, inspirate din producţiile sci-fi preferate.

De-a lungul timpului, East European Comic Con le-a oferit şansa fanilor de a întâlni personalităţi precum Jason Momoa („Game of Thrones”, „Aquaman”), Mark Shepard („Supernatural”), Daniel Gillies („The Originals”), Robert Knepper („Prison Break”), Charles Dance („Game of Thrones”, „The Imitation Game”), Sylvester McCoy („Dr.Who”, „The Hobbit”).

Biletele pentru Transylvania Comic Con pot fi achiziţionate de pe www.comic-con.ro, precum şi din Magazinele Cărtureşti (via Myticket / Entertix).