Home » Cultură » ”Democraţia sub asediu. România în context regional”, Armand Goşu şi Alexandru Gussi – o carte pe zi

”Democraţia sub asediu. România în context regional”, Armand Goşu şi Alexandru Gussi – o carte pe zi

Publicat: 19.08.2019
„Cartea asta este răspunsul nostru, al tuturor, al fiecăruia dintre noi pe de altă parte la o problemă care ne preocupă în egală măsură. Şi anume ce s-a întâmplat cu noi în aceşti 30 de ani.”, notează coordonatorii volumului Armand Goşu şi Alexandru Gussi, potrivit Mediafax.

Armand Gosu predă din 2004 istoria politică şi diplomatică a Rusiei şi a URSS la Universitatea Bucureşti. Este dopctor în sitoria Rusiei şi a publicat mai multe cărţi. Alexandru Gussi este şi el doctor în ştioinţe politice al Institutului de ştiinţe Politice din Paris, predă la Universiateta din Bucureşti şi a publicat mai multe volume şi studii.

Împreună, cei doi coordonează volumul de faţă, care adună mai multe contribuţii ce-şi propun să răspundă, „chiar dacă inevitabil în mod parţial, unei acute nevoi de a înţelege starea de fapt în România şi în regiune.”

Scriu editorii: „Scopul lucrării de faţă este să contribuie la înţelegerea etapei în care se află regimul politic din România, dar şi din câteva ţări vecine: Ungaria, Turcia, Republica Moldova, Federaţia Rusă. Ce au în comun toate aceste ţări? După aproape treizeci de ani de la căderea regimurilor comuniste, asistăm la o aşa-numită «de-democratizare», la un recul al instituţiilor democratice şi la utilizarea legitimităţii democratice în scopul consolidării unor regimuri din ce în ce mai puţin pluraliste, chiar autoritare. Autorii nu forţează comparaţii, nu inventează false similitudini. Ei prezintă câteva studii de caz care, cu toată specificitatea fiecărei ţări, surprind criza generală a modelului democratic. Sistemele politice din democraţiile occidentale, chiar valabilitatea modelului au fost puse sub semnul întrebării după marea criză economică din 2008- 2010. Semnatarii acestor texte, experţi, cercetători şi profesori din România, Turcia, Italia, Republica Moldova, nu emit nicio pretenţie de exhaustivitate, nici nu propun o paradigmă unică, ci oferă o serie de informaţii, elemente explicative şi ipoteze care pot clarifica tabloul general al procesului «de-democratizarii» din regiune. Autorii îşi propun să contribuie, în acest fel, la dezbaterea publică din România pe aceste teme atât de actuale.”

Autorii contribuţiilor sunt Alexandru Gussi, Igor Murdeanu, Mihai Maci, Stefano Bottoni, Octavian Manea, Dreagoş C. Mateescu şi Armand Goşu.

Unul dintre autori, profesorul orădean Mihai Maci, declara la lansarea volumului: „Cartea asta este răspunsul nostru, al tuturor, al fiecăruia dintre noi pe de altă parte la o problemă care ne preocupă în egală măsură. Şi anume ce s-a întâmplat cu noi în aceşti 30 de ani. Acum 30 de ani fiecăruia dintre noi îi era extrem de clar ce înseamnă cuvântul democraţie, ce înseamnă libertate, ce înseamnă instituţii, ce vrem, în vreme ce în ziua de azi lucrurile nu mai sunt clare nici în rândul politicului şi al statului, unde vedem o specie de derivă instituţională, care uneori îţi îngheaţă nu doar speranţele ci şi percepţia prezentului.
Pe de altă parte, noi înşine nu am fi în stare să dăm un răspuns simplu şi concludent acestei întrebări. (…) Şi atunci am încercat să gândim aceste probleme focalizându-ne pe ceea ce ni s-a părut fiecăruia.”

Democraţia sub asediu. România în context regional. Volum coordonat de Armand Goşu şi Alexandru Gussi. Cuvânt înainte de Armand Goşu şi Alexandru Gussi. Editura Corint. 378 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Test de cultură generală. Ce este inflația?