Home » Cultură » Festivalul Lună Plină, la a opta ediţie, duce filmele de groază la Biertan până duminică

Festivalul Lună Plină, la a opta ediţie, duce filmele de groază la Biertan până duminică

Festivalul Lună Plină, la a opta ediţie, duce filmele de groază la Biertan până duminică
Publicat: 09.08.2019
Cea de-a 8-a ediţie a Festivalului de Film Horror&Fantasic Lună Plină a debutat joi şi ţine filmele de groază la Biertan până duminică, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Nu mai puţin de 24 de lungmetraje şi 18 scurtmetraje selectate din peste 2300 de filme, ”un cine-concert trepidant, un workshop de machiaj îngrozitor, ture horror de pedalat, un escape room înspăimântător, un concert înfiorător, târg de produse handmade şi petreceri monstruoase în fiecare seară” sunt mizele anunţate de organizatorii festivalului Lună Plină pentru împătimiţii genului horror.

Ediţia cu numărul opt a Festivalului de Film Horror&Fantasic Lună Plină, care are loc între 8 şi 11 august, în Biertan, judeţul Sibiu, marcheaza 35 de ani de la lansarea primului film din iconica franciză horror care ni l-a adus în visuri şi-n coşmaruri pe inegalabilul şi terifiantul Freddy Krueger prin retrospectiva seriei Coşmar pe Elm Street / Nightmare on Elm Street. Publicul Lună Plină va avea ocazia să vadă pe marele ecran întreaga serie originală de şapte filme ce-l au ca personaj principal pe criminalul cu pulover roş-verde şi mănuşă cu cuţite.

În urma selecţiei de peste 2300 de filme realizată de Cătălin Mesaru, directorul artistic al festivalului, au fost alese 24 de lungmetraje şi 18 scurtmetraje. Printre acestea se numără ”Luz” al lui Tilman Singer, un vertij de imagini psihedelice şi muzică înfricoşătoare, ”Abrakadabra” (regia: Luciano Onetti, Nicolás Onetti), un tribut adus cinematografului şaptezecist de gen şi, în special, giallo-urilor, ”FMM, nemurire” (regia: Federico Scargiali), o comedie neagră cu hipioţi, luchadores şi şamani, ”Vârcolac” (regia: Adrian Panek), o reinterpretare în cheie nazistă a cărţii „Împăratul Muştelor”şi ”Un cuţit în inimă” (regia: Yann Gonzalez), un thriller queer a cărui acţiune se petrece în Parisul anilor ’70.

Cele 18 scurtmetrajele aflate în competiţie arată care este trend-ul genului horror în ţări precum Canada, SUA, Belgia, România, Spania sau Irlanda şi invită publicul să voteze preferatul, în mod clasic, prin metoda ţăruşului.

Anul acesta festivalul marchează şi 40 de ani de la lansarea capodoperei de gen, ”Zombie”, din 1979, al italianului Lucio Fulci. Filmul este proiectat pentru prima oară în România, pe un ecran de cinematograf, spun cei de la Lună Plină. La fel de inedită este şi proiecţia filmului cult Rocky Horror Picture Show, ocazie cu care spectatorii sunt invitaţi să danseze, să se costumeze, să urle şi să arunce cu orez.

Proiecţiile în aer liber au loc la Grădina Méliès (curtea Centrului Evanghelic pentru Tineret/Casa Parohială) şi la Cinema Vertigo (curtea interioară a Şcolii generale din apropierea campingului). Proiecţiile din interior au loc în Sala Karloff (fostul cinematograf din clădirea Căminului Cultural) şi Sala Ion Hobana.

De la Lună Plină nu vor lipsi nici petrecerile, ghost-hunt-ul, atelierele fantastice, plimbările cu bicicleta sau târgul de produse tradiţionale şi hand-made.

The Dungeon vin pentru a cincea oară la festival şi invită echipele la un ghost hunt terorizant, undeva într-o temniţă, alături de Anabelle, păpuşa posedată. Doar cei ce vor găsi kit-ul care alunga demonul vor scăpa de spaimă.

Fanii filmelor horror sunt chemaţi să scoată monstrul din ei, trebuie doar să zică AbraCADAVRA într-un mesaj privat pe pagina de Facebook a festivalului şi se vor înscrie la un workshop gratuit, de două zile, în care vor învăţa alături de make-up artistul Claudia Ioana să facă din machiaj şi bodypainting răni, muşcături şi zgârieturi.

Cine-conertul de anul acesta aduce în prim-plan filmul mut ”Căruţa fantomă” (Suedia, 1921, 86 min.) cu sound-design live redat de Foley’Ala feat Irina Margareta Nistor şi cu un prolog cu Ingmar Bergman.

Omagiul adus Bisericii Fortificate din Biertan este punctat prin concertul „Bach-Violoncello”, un proiect ce împleteşte într-un mod armonios creaţiile pentru vioară şi violoncel ale lui Johann Sebastian Bach, graţie transcripţiilor lui Andrei Kivu, primul violoncelist român care a interpretat în concert integrala Suitelor pentru violoncel de Bach.

Pentru prima oară în Biertan este adus MetaOrganum #Portabil, o instalaţie interactivă audio-video care are ca suport orga din interiorul Bisericii Evanghelice din Biertan, Sibiu. Alcătuită din punct de vedere tehnic dintr-un ansamblu care presupune video mapping, laser tracking şi sound design, instalaţia propune interacţiunea directă a vizitatorilor cu orga, vineri şi sâmbătă între orele 21.00 – 00.00.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?