”Scene dintr-o căsnicie. După repetiţie” de Ingmar Bergman – o carte pe zi
În anul centenarului naşterii lui Ingmar Bergman, Editura Polirom a publicat un volum aniversar cu două dintre piesele sale (Scene dintr-o căsnicie şi După repetiţie). Amândouă textele sunt celebre, cu deosebire primul, transformat iniţial în serial de televiziune în şase episoade (1973), apoi într-un lung film (1974). Scenariul şi filmul, cu Liv Ull¬mann şi Erland Josephson, au devenit peste noapte mari succese, potrivit Mediafax.
Citeşte şi Best-sellerul românesc ”Testamentul lui Abraham”, achizitionat de editura lui Umberto Eco
„Scene dintr-o căsnicie” e un scenariu despre „analfabeţi emo¬ţional“ („Suntem analfabeţi sentimental. E un fapt trist care nu ni se aplică numai nouă, ci practic tuturor oamenilor. Suntem ignoranţi într-un mod insondabil de sinistru, atât în ceea ce ne priveşte pe noi înşine, cât şi pe alţii”) şi are în centru relaţia cuplului Marianne – Johan, căsătoriţi de zece ani şi cu două fete, pe care o întoarce pe toate feţele. Fiecare membru al cuplului are o carieră înfloritoare, ambii sunt înconjuraţi de prieteni interesanţi, relaţia pare perfectă, dar în realitate cuplul e în pragul destrămării. Cele cinci tablouri, surprind, în timp, fisurile, lipsa de strălucire, deşi cei doi încă se mai iubesc: soţul pleacă să trăiască cu o altă femeie, mai tânără, revine, amândoi au relaţii extraconjugale, acceptă cu greu divorţul, care se produce, fiecare merge pe drumul lui, pentru ca în final să se regăsească. („Consider că te iubesc în felul meu nedesăvârşit şi destul de egoist. Şi uneori mi se pare că şi tu mă iubeşti în felul tău certăreţ, umflat de sentimente.”) Replicile extrem de inteligente, schimbările de unghiuri frecvente, tensiunea permanentă. Foarte mulţi oameni s-au regăsit în situaţiile expuse în film, fapt care a dus la mega succesul serialului şi al filmului.
S-a spus chiar că, datorită sincerităţii sale totale, „Scene dintr-o căsnicie” este probabil opera cea mai exhaustivă realizată vreodată despre raporturile dintre femei şi bărbaţi, un film care trimite direct la propia noastră viaţă.
Bergman însuşi spunea: „Johan şi Marianne şi-au dat voie să fie laşi, curajoşi, fericiţi, furioşi, îndrăgostiţi, nesiguri, satisfăcuţi, ipocriţi, perfizi, răutăcioşi, copilăroşi, mizerabili, afectuoşi, nemiloşi, proşti, nejutoraţi – pe scurt – fiinţe umane.”
Ingmar Bergman – Scene dintr-o căsnicie. După repetiţie. Traducere din limba suedeză şi prefaţă de Carmen Vioreanu. Editura Polirom. 225 pag.